FCSTEAUA.RO

[Videoclip] Super Interviu cu Helmuth Duckadam – Sport Total FM, 28 aprilie 2018

Președintele de Imagine al Stelei, Helmuth Duckadam, a suferit o intervenție chirugicală la Spitalul Floreasca din Capitală. Din cauza unor dureri foarte mari, i s-a schimbat cu totul genunchiul stâng.

În martie, Helmuth Duckadam a suferit intervenția chirurgicală cu pricina. Totul pare că a decurs cum trebuie. Eroul de la Sevilla a urcat pe contul personal de socializare o fotografie în care apare cu zâmbetul pe buze alături de fiica sa. “Greul a trecut… După cinci zile ne bucurăm unul de celălalt”, a scris Helmuth Duckadam în dreptul imaginii. De asemenea, fostul mare portar a urcat și două desene pe care fiica sa i le-a realizat.


Interviu cu Helmuth Duckadam

Pe 7 mai se împlinesc 32 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni, iar Helmuth Duckadam a vorbit în exclusivitate la Sport Total FM, despre această performanță reușită de Steaua, dar și despre întâlnirile pe care obișnuiau să le organizeze „eroii de la Sevilla” în fiecare an pentru a sărbători trofeul cucerit în defavoarea Barcelonei.

Mai ales în actualul format, e aproape imposibil să mai ajungem în asemenea faze ale Champions League sau chiar Europa League. Deci cred că cele mai bune performanțe tot ale Stelei vor rămâne. 32 de ani, o viață de om și nici acum, din păcate, nu știm să apreciem acea performanță la adevărata valoare.

Eu am încercat, cinci ani de zile, alături de patronul de la Cheile Grădiștei să organizăm acel eveniment, iar la 30 de ani chiar a fost un eveniment memorabil. A fost una dintre cele mai frumoase întâlniri. Din păcate, după acele întâlniri, au fost destui colegi care au criticat într-un fel sau altul și de atunci am zis „Domne, eu mi-am făcut datoria, mai mult nu pot, să văd dacă puteți voi mai mult” și din păcate, anul trecut nu au reușit acest lucru. Nu știu ce vor face anul ăsta. Eu sper să reușească și să facă măcar ce am făcut eu acum doi ani de zile. Nu mi s-a spus nimic încă, nu am vorbit cu nimeni despre acest lucru, cu toate că am mai discutat și cu Marius Lăcătuș și Tudorel Stoica”, a declarat Helmuth Duckadam, în cadrul emisiunii „Liga de weekend”.

Am pus interviul audio integral într-un montaj video, marcând și marele eveniment din 7 mai.

X Ray

 

Exit mobile version