Update
VIDEO. Trillerul horror al unei Mari Victorii!
PORTUGALIA – ROMÂNIA 1-2. CU TOT ARSENALUL HORROR PRO PORTUGALIA, ROMÂNIA I-A ÎNGROPAT PE LUSITANI ÎN PROPRIA GLIE!
La Pacos de Ferreira, naționala U21, pregătită de Mirel Rădoi, a învins Portugalia și a rămas neînvinsă în preliminariile pentru Euro 2019.
Tricolorii au obținut o victorie uriașă în Portugalia și a luat o opțiune serioasă de calificare la turneul final al Campionatului European din 2019.
La pauză, cele două formații s-au află la egalitate, 0-0. Ionuț Radu a avut două intervenții salvatoare, care au făcut ca tabela să rămână neschimbată.
Tricolorii puteau marca și ei prin Dennis Man, care a avut o execuție spectaculoasă de la marginea careului, și prin Florinel Coman, al cărui șut din lovitură liberă a fost reținut cu greu de portarul advers.
În repriza a doua, Man & Co. au început foarte bine jocul și au marcat două goluri prin Cicâldău și Ivan, din pasele steliștilor Dennis Man și Florinel Coman.
Partida a fost dramatică din minutul 70, după ce Nedelcearu a primit al doilea cartonaș galben și a fost eliminat. Apoi, pe final, la scorul de 1-2, Ivan a fost trimis și el la vestiare pentru al doilea galben.
Ca să fie misiunea un calvar, arbitru a prelungit partida cu 10 minute și a dictat și „11 m” în ultimul minut de joc.Din fericire penalty-ul a fost apărat în minutul 10 de prelungiri de Ionuț Radu, căpitanul tricolorilor, și a trimis România aproape de turneul final din Italia.
România U21 mai are de disputat trei partide, toate pe teren propriu, cu Bosnia-Herțegovina, Țara Galilor și Liechtenstein.
VIDEO. Super Victorie cu assist stelist!
PORTUGALIA U21 – ROMÂNIA U21 1-2
A marcat: J. Carvalho (84) / Cicâldău (51), A. Ivan (57)
PORTUGALIA U21: 1. J. Pereira – 2. Fernando (7. D. Goncalves, 74), 3. J. Fernandes, 4. F. Ferreira, 5. Y. Ribeiro – 19. Eustaquito (17. J. Filipe, 46), 6. P. Rodrigues, 8. J. Carvalho – 10. J. Felix – 18. Tavares (11. Gil Dias, 59), 9. D. Jota. Selecționer: Rui Jorge. Rezerve: 12. J. Virginia, 14. D. Leite, 21. M. Pereira Lage, 23. A. Horta.
ROMÂNIA U21: 1. A. Radu (Cpt.) – 2. Boboc, 4. Nedelcearu, 5. Pașcanu, 3. Fl. Ștefan (22. Fl. Borța, 90) – 16. Dr. Nedelcu, 17. Cicâldău – 8. Man (20. A. Ciobanu, 90+7), 10. Hagi (18. Ad. Rus, 76), 7. Fl. Coman – 9. A. Ivan. Selecționer: Mirel Rădoi. Rezerve: 12. Căbuz, 11. Ad. Petre, 14. Oaidă, 15. Mățan.
GOLURILE:
0-1 (51′) – Cicâldău a șutat pe jos de la 20 de metri, după o pasă primită de la Florinel Coman.
0-2 (57′) – Ivan a marcat după ce a scăpat singur cu portarul, lansat fiind de Dennis Man.
1-2 (84′) – J. Carvalho a înscris cu o lovitură de cap plasată lângă bară
HAI ROMÂNIA!
X Ray