FCSTEAUA.RO

Video Interviu! Dorin Goian, stâlpul defensivei la Steaua UEFAntastica

Nicolae Dorin Goian,  născut pe 12 decembrie 1980 la Suceava, este un fost fotbalist marcant al Stelei UEFAntastice. Fundașul central s-a remarcat la FC Steaua prin fairplay, spirit de echipă, devotament în teren și față de culorile roș-albastre, înălțime ( 1.94 m), plasament și forță. Urca la cornere și lovituri libere, marcând din lovituri cu capul aproape toate golurile carierei sale. Nu de puține ori, Goian a fost folosit pe final de meci și vârf de atac. Ca fundaș central la echipa FC Steaua București (2004-2009), a format un cuplu redutabil cu Sorin Ghionea.

Fundașul venit de la FCM Bacău pe 1 martie 2004, a jucat în tricoul roș-albaștrilor cinci sezoane, bifând în toate competițiile 153 de meciuri, 15 goluri și 6 pase de gol. Timp de cinci ani cât a evoluat la Steaua, Dorin Goian a câştigat două titluri, o Supercupă a României şi se poate mândri cu o evoluţie europeană extraordinară pentru un club din România: o semifinală de Cupa UEFA în 2006 și trei calificări consecutive în grupele Ligii Campionilor (2006-07, 2007-08, 2008-09). Una cu Lăcătuș pe bancă!

Goian, Ogăraru, Lăcătuș și Kapetanos în 2008

Pe 6 august 2009 a semnat cu echipa italiană US Palermo, FC Steaua București primind în urma transferului său 2 milioane de euro. A jucat în Italia timp de doi ani, marcând un gol în 30 de partide jucate în Serie A. În 2011 a ajuns la Glasgow Rangers, iar în 2012 s-a întors în Italia, la Spezia. Ultimul club pentru care a evoluat, înainte de a se retrage în august 2016, a fost Asteras Tripolis.

Ai făcut parte din echipa Stelei care, după ani buni, reuşea adevărate performanţe în Europa. Ce vă motiva înaintea acestor meciuri?
Pe noi ne motiva atunci foamea de performanţă. Plus că abia aşteptam să jucăm meciurile din Europa. Stadioanele erau pline, atmosfera era superbă.
Care crezi că era principalul atu al vostru atunci şi ce lipseşte Stelei actuale?
Dorin Goian: Pe lângă valoarea echipei, noi eram un grup extrem de unit. Atât în cantonamente şi pe teren, cât şi în afara fotbalului.”, spunea Goian  la GSP în 2012.

Sâmbătă, 14 aprilie 2018, Dorin Goian a rememorat pentru TOP STORY momentul din 2004, când a intrat pentru prima oară în vestiarul Stelei, și respectul uriaș nutrit față de noii lui colegi steliști. Goian a vorbit și despre marele emoțiile la primul contact cu presa din Capitală din postura de jucător al Stelei.

Interviu realizat de Top Story, Telekom Sport.

X Ray

Exit mobile version