„O imagine face cât 1000 de cuvinte”
Să ne lămurim din start! Fotbalul se joacă pe goluri nu pe statistici și impresie artistică, dar nu trebuie să facem praf ceea ce merită apreciat. Numai un cârcotaș critică jocul la victorii și numai scorul la înfrângerii.
VIDEO. Dovada unui scor mincinos Rapid Viena vs Steaua 3-1
VIDEO. Thriller Rapid Viena vs Steaua 3-1. Un eșec cu capul sus
Gazeta minciunilor
Se știe că Nicolae Dică l-a pus la punct pe Cristian Geambașu la conferința de presă dinaintea meciului. Ziaristul de la GSP a insinuat că FCSB (Steaua) este o echipă defensivă pentru că s-a calificat cu gol în minutul 93. Dică i-a replicat scurt că Steaua, în 4 meciuri UEFA, a marcat 8 goluri și a primit 1, iar în Liga 1 a bifat 12 goluri și a încasat 5. „Asta e echipă defensivă?”, l-a întrebat retoric Dică. Evident că i-a închis gura instant.
Însă GSP își plătește polița după meci și șterge pe jos cu echipa Steaua (FCSB) și Dică. Gazeta asociază pervers înfrângerea Stelei cu cea a CFR-ului titrând „AMATORII SUNTEM NOI„, adică și Steaua, comparând pe Rapid Viena cu anonimii Dudelange din Luxemburg. CFR-ul a fost călcată în picioare la propriu de niște semi-amatori, dar GSP transmite în subliminal că același tratament l-a avut și Steaua, titrând: „Ies la iveală motivele umilințelor europene suferite de CFR și FCSB”. Cu siguranță au văzut meciul Stelei, dar mânjitul cu rahat e deja sport național.
Tot GSP titrează „RAPID VIENA – FCSB 3-1 // Note GSP: Stai jos, Dică, 3! Antrenorul stelist și 6 jucători au fost „bufonii” de la Viena”. Iar mai la vale atinge apogeul tembelismului: „FCSB a făcut cea mai proastă partidă a sezonului la Viena, a pierdut cu 1-3″. Cea mai proastă partidă a sezonului?? Alooo, 112?
Cretinismul cu iz de răzbunarea prostului bate recordul la Notare.
- Cea mai mare notă o are portarul austriac, 8, motivată astfel: „Cel mai bun jucător din echipa Rapidului Viena a fost goalkeeper-ul Strebinger, care a primit nota 8 după numeroasele intervenții salvatoare avute pe durata meciului.” Adică, portarul lor primește cea mai mare nota din ambele echipe, totuși ai noștri s-au făcut de rusine. Ce a prins Strebinger, gesepeilor? Muștele din Viena?? Mare e grădina ta, Doamne!
- Dică e notat cu 3 (!?) pe motiv că: „Neinspirat în alegerea echipei de start, dar și la schimbări.” În schimb are nota 8 antrenorul de la Rapid Viena, care în repriza a doua își putea lua daună totală cu 6-7 goluri!!!
Geambașule, răzbunarea e arma… Știi tu, că doar ai ridicat sabia la conferința de presă și ai luat-o în freză calificat de la Dică, cu Steaua echipa defensivă!
N.B. Cred că joi seara a fost cea mai copioasă dominare a unei echipe românești în deplasare, cu o avalanșă de ocazii uriașe, jucând în compania unui adversar de talia Rapid Viena, cel mai titrat club din istoria Austriei. Până și Ivan a fost fairplay când a recunoscut că „ne-a salvat portarul care a apărat aproape tot”. Evident, mai puțin golul Bizonului și cele două bare.
Da, 3-1 este un scor rușinos, însă mincinos datorită jocului prestat de Steaua și ocaziilor, mai ales în a doua repriză.
X Ray