FCSTEAUA.RO

[UPDATE]- Comunicate MAPN si FCSB -Acord pentru folosirea siglei

steaua„În urma întâlnirii dintre , desfăşurată joi, 15 ianuarie 2015, la sediul clubului militar, cu privire la soluţionarea aspectelor legate de punerea în aplicare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), au rezultat următoarele concluzii:

Folosirea stadionului Ghencea de către echipa de fotbal se va realiza pe temeiul aceloraşi coordonate legale care au stat la baza acordurilor şi contractelor anterioare;
Pînă la publicarea motivării deciziei ÎCCJ şi finalizarea procedurilor de evaluare a mărcii de către un evaluator autorizat, utilizarea mărcii se va face pe baza unui acord încheiat între părţi, în condiţiile legii.
Întâlnirea s-a desfăşurat într-un spirit de cooperare deschisă, ambele părţi exprimîndu-şi preocuparea pentru identificarea celor mai bune soluţii de continuare a colaborării în condiţii de deplină legalitate, transparenţă, respect reciproc şi în sprijinul asigurării unui cadru coerent de desfăşurare a activităţii sportive de înaltă performanţă.

De asemenea, reprezentanţii celor două entităţi au convenit ca informarea publicului cu privire la rezultatele acestei întîlniri să se realizeze prin intermediul prezentului comunicat comun de presă”

–––
14 Ianuarie 2014
Redam in cele ce urmeaza comunicatul trimis azi presei de MAPN:

„Clubul Sportiv al Armatei menţine disponibilitatea de a purta în continuare discuţii cu reprezentanţii societăţii comerciale care administrează echipa de fotbal pentru identificarea soluţiilor legale care să vină în sprijinul promovării valorilor sportului românesc. Astfel, joi, 15 ianuarie, începând cu orele 15.00, conducerea clubului militar invită Consiliul de Conducere al echipei de fotbal, la sediul CSA Steaua Bucureşti, pentru o întâlnire oficială în vederea clarificării situaţiei generate. Clubul Sportiv al Armatei Steaua a militat întotdeauna şi o va face în continuare pentru promovarea performanţelor fenomenului sportiv românesc”

Comunicat FC Steaua publicat pe site-ul oficial:

„Joi 15 Ian 2015 17:55
În urma întâlnirii dintre reprezentanții CSA Steaua București și cei ai SC FC Steaua București SA, desfășurată joi, 15 ianuarie 2015, la sediul clubului militar, cu privire la soluționarea aspectelor legate de punerea în aplicare a deciziei Înaltei Curțide Casație și Justiție (ÎCCJ), au rezultat următoarele concluzii:

– Folosirea stadionului Ghencea de către echipa de fotbal se va realiza pe temeiul acelorași coordonate legale care au stat la baza acordurilor și contractelor anterioare;

– Până la publicarea motivării deciziei ÎCCJ și finalizarea procedurilor de evaluare a mărcii de către un evaluator autorizat, utilizarea mărcii se va face pe baza unui acord încheiat între părți, în condițiile legii.

Întâlnirea s-a desfășurat într-un spirit de cooperare deschisă, ambele părți exprimându-și preocuparea pentru identificarea celor mai bune soluții de continuare a colaborării în condiții de deplină legalitate, transparență, respect reciproc și în sprijinul asigurării unui cadru coerent de desfășurare a activității sportive de înaltă performanță.

De asemenea, reprezentanții celor două entități au convenit ca informarea publicului cu privire la rezultatele acestei întâlniri să se realizeze prin intermediul prezentului comunicat comun de presă.

FC STEAUA BUCURESTI”

Exit mobile version