Viața este o luptă, iar lupta cu viața este de fapt lupta cu tine însuți. În primul rând cu mândria și prejudecata. Un om care luptă în viață cu unele probleme care îi ies in cale ajunge să se bucure de viață mult mai mult decât un om care are parte doar de fericire și lucruri bune. Un om care luptă ajunge să își aprecieze viața la adevărata ei valoare pentru că trăiește ancorat în realitate, cu care interacționează activ pentru supraviețuire, nu din vise proiectate utopic pe munca altora. În viață nu câștigi tot timpul, însă dorința de a câștiga cândva, de a te corecta unde ai greșit și de a fi fericit te motivează să lupți în continuare, mai mult și mai bine. Un om care e obișnuit cu greul vieții nu va renunța niciodată la luptă, în opoziție cu un om care nu a luptat în viața lui pentru nimic fiind obișnuit să primeasca totul”moka” pe tava.
Niciodată nu e prea târziu să lupți pentru ceea ce iti dorești în limite rezonabile. Oricând poți pierde inexorabil totul dacă îți pui obiective utopice sau dacă starea de conform atinsă la un moment dat te duce la nesimțire. Niciodată nu e prea târziu să ieși din zona ta de confort și să vezi că realitatea nu e mereu roz, cum niciodată nu e prea târziu să părăsești brusc zona de disconfort generată de o realitatea în care viața îți înghesui existența. Dacă nu poți schimba realitatea, schimbă locul. Planeta este un ocean de locuri cu alte realități. Însă indiferent de toate acestea viața trebuie trăită nu dezarmată. Chiar și atunci când totul pare pierdut, luptă! Chiar dacă va fi un eșec vei simți că nu ai trăit degeaba. Numai cei ce luptă vor se vor simți impliniți pe lângă cei care vor simți mereu că ceva le lipsește ceva pentru că au totul „de gata”, fără luptă. Mihai Neșu este un exemplu de luptător cu viața, când totul pare pierdut. De fapt lupta îl mai ține în viață ca om și nu-l transformă într-o „legumă”.
Adevărul este că viața a fost, este și va fi mereu simplă, doar că noi o complicăm fie din mândrie, fie din prejudecată. Să te bucuri de lucrurile simple e aproape o garanție a fericirii. Știm exact ce nu ne place, ce ne deranjează, ce ne scoate din sărite și inventariem cu exactitate toate neplăcerile. Oare știm cu adevărat și ce ne place? Dacă da, cum se face că mai toți am ajuns roboți? Ne trezim dimineața și fără să ne dăm seama și fără să simțim ajungem la locul de muncă, ne întoarcem obosiți, ne aruncăm în pat pentru a o lua mâine din nou de la capăt. Trecem prin viață superficial, dar programați, iar în puținele momente de meditație ne gândim la fericire ca la un obiect pe care trebuie cândva să îl găsim.
Suntem într-o permanentă grabă prin viață, mereu în criză de timp. Dar oare unde ne grăbim? Când am uitat să ne bucurăm de lucrurile simple din jurul nostru? În graba noastră zilnică după beneficiile materiale, lucrurile simple au ajuns să nu ne mai atragă atenția fiind considerate „banale”. Unde oare am pierdut simplitatea? Pentru că în momentul în care o vom redescoperi, ne vom regăsi pe noi înșine. Un răsărit de soare, o plimbare în natură sau un zâmbet. Aceste „banalități” sunt doar câteva din bucuriile simple care nu costă nimic, dar fiind prea stresați de grabă și timp uităm să le trăim. Mihai Neșu a descoperit bucuria din lucruri simple într-un scaun cu rotile. Înclinația artistică l-a ajutat pe Bichon. Artiștii știu mai bine, ca nimeni alții, să pătrundă sensurile și frumusețile lucrurilor mărunte pentru că au migală și ochi format pentru estetic. Însă imobilizarea l-a transformat din superficial, cum singur mărturisește, în analitic. În realitate, odiosul destin i-a luat mișcarea, anulându-i graba, și i-a dat în schimb răbdarea și timpul.
În acest ceas aniversar al Stelei, un club care în cei 69 de ani de viață a luptat continuu pentru glorie și valoare, în ciuda obstacolelor, vă prezint un emoționant interviu cu Mihai Neșu, stelist greu încercat de viață în lupta cu performanța în fotbal și apoi cu infirmitatea. Bichonul ne dezvăluie golgota renașterii sale într-un scaun cu rotile.
Vă prezint mai jos un pasaj din interviul lui Mihai Neșu, lăsându-vă plăcerea de a viziona videoclipul de 45 minute pentru a afla tot ce a declarat bravul și incercatul stelist, precum și colegii lui din generația „Steaua 2006”: George Ogăraru, Sorin Paraschiv, Sorin Ghionea, Dorin Goian, Bănel Niculiță și Mirel Rădoi. Totul cuprins într-o prezentare de excepție a omului și fotbalistului Mihai Neșu, făcută de Iuliana Lazăr, realizatoarea emisiunii Valoarea Faptei de la televiziunea Trinitas TV. De fapt este un excepțional și emoționant reportaj despre Bichon!
„Mi-am dorit toată viața să fiu fotbalist. A fost dorința mea cea mai mare. Și a doua cea mai mare, să am fooooaarte mulți bani. Ce să fac cu ei? Nu știu! Nu mi-am dat seama nici acum.
Nu știu de ce mi s-a întâmplat asta (n.r accidentarea) . Pe mine m-a ajutat să mă descopăr pe mine care eram cu adevărat, nu ce voiam eu să par. Tot ce mi se întâmplă în fiecare zi mă face să mă întorc de unde am plecat toți. Adică la Dumnezeu. Parcă nu te mai deranjează că ești în scaun.
Toți avem șanse egale: bolnav, sărac, bogat, sănătos. Cred că Dumnezeu mi-a dat multe daruri pe care nu le-am luat în seamă, eu m-am chitit pe fotbal. Celelalte le-am aruncat la gunoi.
Aveam talent și la desen, la pictură, dar mai ales la modelaj. Eram singurul care aveam răbdare. Dar, din păcate, nu le-am dat importanță. Eram animalul din om pe teren și când plecam acasă eram mielușel liniștit.
Voiam să demonstrez tuturor că deși eram mic și firav, mă pot lupta cu oricine de la egal la egal. Aveam o voință cam extremistă. Lumea a iubit-o, nu știu cât de folositoare mi-a fost asta, dar lumea m-a iubit așa.
Fotbalul e un sport văzut mai puțin ortodox, dar mi-a oferit prietenii care îmi erau cei mai credincioși. Și așa m-am dus și eu pe drumul ăsta, al credinței”, s-a confesionat Mihai Neșu în interviul pentru Trinitas TV.
Înregistrarea emisiunii Valoarea Faptei dedicată lui Mihai Neșu, în care Bichonul a acordat interviul. Merită văzut integral! (Videoclip postat pe YouTube de Trinitas TV )
X Ray