Steaua a obținut o victorie prețioasă pe Cluj Arena. Campioana României s-a impus cu 3-0 în fața Universității și după vreo 2 ore de „second” a revenit pe primul loc în Liga 1, cu doar un singur punct avans față de ASA Târgu Mureș.
În fața a 14.031 de spectatori, antrenorii Adrian Falub și Costel Gâlcă au trimis în teren următoarele formații:
U Cluj – Veselovsky – Ciupe, Munteanu, Skvorc, Bambara – Costin (Castillion 63) – Viveiros (Calcan 79), Lungu, Neag (Ceppelini 73), Morar – Mengolo
Steaua – Arlauskis – Râpă, Varela, Toșca, Guilherme – Prepeliță (cpt), Breeveld – Popa (Tănase 66), Stanciu (Bourceanu 77), Chipciu (Neagu 84) – Țucudean
Partida pe Cluj Arena a fost spectaculoasă. Aflate cu cuțitul la os, U Cluj și Steaua erau obligate la victorie pentru a nu-și compromite șansele la evitarea retrogradării, respectiv la titlu. Depășiți temporar în clasament de ASA Târgu Mureș, roș albastrii au început în forță meciul contra șepcilor roșii. George Țucudean a fost eroul primelor minute. Scăpat de două ori singur cu portarul, a fost blocat la prima fază de Veselovsky, iar la următoarea, după o deschidere excelentă a lui Chipciu din linia a doua, Țucudean a fost ajuns și deposedat de Neag.
Nicușor Stanciu, MVP-ul roș albaștrilor, a deschis scorul în minutul 14, printr-o lovitură superbă de cap trimisă din zona punctului cu var, la o centrare de calitate a lui Râpă. Trei minute mai târziu, Chipciu și Varela au făcut șah mat defensiva clujeană pe flancul stâng, dar șutul șeptarului stelist a fost parat miraculos de Veselovsky. Peste patru minute, Neag a încercat să îl blocheze pe Stanciu și l-a faultat dur. Mingea a ricoșat la Chipciu care a scăpat singur spre poarta lui Veselovski, însă a preferat un dribling în plus și șutul său a fost blocat de Munteanu venit la închidere.
Clujenii nu s-au speriat însă și au ieșit la joc. În minutul 19, Mengolo a cerșit un penalty după un contact cu Râpă, dar Marius Avram nu a fost impresionat. Camerunezul a fost aproape de gol și în minutul 34, dar nu l-a putut învinge pe Arlauskis, cu un șut de efect din întoarcere. Campionii au plecat astfel la vestiare cu un avantaj minim pe tabelă. A fost una dintre cele mai consistente și mai curajoase reprize făcute de clujeni în acest retur.
Mitanul secund a fost la fel de spectaculos. Cele două echipe nu s-au menajat deloc și au căutat cu disperare drumul către gol. Steaua putea înscrie din nou în minutul 54, dar eroul șepcilor roșii, portarul Veselovsky, a tinut-o pe U Cluj în meci și a apărat un penalty acordat de centralul Marius Avram pentru un henț comis de Vlad Morar la o lovitură liberă executată bine de Nicușor Stanciu. Adi Popa a ratat cu lejeritate de la punctul cu var, continuând zodia ratărilor de la 11 m pe care o traversează elevii lui Gâlcă în acest sezon. A fost al treilea penalty ratat în 2015, din trei primite. Răspunsul clujenilor nu s-a lăsat așteptat. În minutul 70, Mengolo a avut golul în gheată la o pătrundere vertiginoasă în careu pe partea stângă urmată de un șut în cros la colțul lung, dar Arlauskis a deviat balonul în corner.
Cei care au reușit să puncteze au fost tot campionii. Două minute mai târziu, Stanciu a realizat dubla cu un gol fabulos(’72): șut de la peste 20 de metri în colțul din stânga al porții apărate excelent până atunci de Veselovsky! De fapt, portarul clujenilor este cel care a limitat proporțiile scorului cu o serie de parade spectaculoase la șuturile expediate din interiorul careului de Țucudean, Neagu și Tănase.
Campionii nu au oprit motoarele nici pe final! Prepeliță și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, cu o reușită frumoasă în minutul 84, după o pasă primită de la Cristi Tănase. S-a terminat 3-0 pentru Steaua, care privește cu optimist duelul cu ASA Târgu Mureș, din etapa viitoare.
Arbitru: Marius Avram
Cartonașe galbene: Neag 22, R. Ciupe 27, Munteanu 35, A. Lungu 61/ Tucudean 29, N. Stanciu 55
Rezumatul meciului
Declarații după meci
Costel Gălcă:
„Asteptam o victorie ca aceasta, chiar puteam să mai marcăm goluri. Am avut un joc bun, dar după primul gol am scăzut puțin ritmul. E bine că ne-am revenit repede după aceea. E o victorie meritată, mă bucur foarte mult că am căștigat acest meci, aveam nevoie de un meci așa înainte de partida cu Targu Mureș.
Stanciu avea nevoie și el de golurile astea, la fel cum avea toata echipa. În ultimele meciuri ne-am creat ocazii dar nu am reușit sa le fructificăm. Sper ca Stanciu să continue pe acest drum, să ne ajute și sa marcheze goluri.”
Nicușor Stanciu – MVP:
„Ne bucurăm că am castigat, era primordial, dar ne bucurăm și că am facut un meci bun pentru că nu mai făcusem meciuri bune în ultima perioadă. Speram să castigăm tot până la sfârșit și să ne bucuram de câștigarea campionatului. Mă simt bine acum pe sfârsit de campionat, a fost o perioadă grea în care n-am jucat foarte mult și n-am avut evoluții bune. Nu mai aveam încredere în mine, dar aici nu a fost vorba de mine, putea să marcheze oricine. Important e să câstige echipe. Am dat goluri frumoase, nu mă așteptam să marchez cu capul, în Liga I nu mai reușisem. Mă bucur că am marcat și am reușit să câstigăm.
La meciul cu Târgu Mureș o sa fiu suspendat, am dat în minge, dar n-am auzit fluierul arbitrului. Îmi pare rău, chiar îmi doream sa joc. Prefer să nu le răspund criticilor, cei care fac asta sunt specialiști și am un respect mare pentru toți.
Noi știam rezultatul de la Târgu Mureș, dar știam că depinde doar de noi nu de altcineva ca sa revenim pe primul loc. Miercuri e un meci important, dar nu cred că va decide campionatul. E un meci foarte greu cu Târgu Mureș, nu ne gândim la derby-ul cu Dinamo. Ei n-au avut un sezon bun, se gândesc să se scoată cu noi, dar pe noi nu ne interesează.”
Concluzii
Steaua a făcut un meci decent, a controlat fără emoții partida, dar continuă eclipsa lui Chipciu și imprecizia paselor la verticalizare. Să sperăm că se vor risipi în următoarele meciuri decisive, cu ASA Tg. Mureș și Dinamo, la fel cum Stanciu a ieșit în seara asta din „zona crepusculară” la luminile rampei . Să fie într-un ceas bun!
FORȚA STEAUA!
XRay