- Nota Redacției: În realitate media audienței Stelei de Acasă este mult mai mare. În cele 5 meciuri din Champions League și Europa League, Steaua a înregistrat un număr dublu de spectatori, peste 115.000 (45.327, 37.000, 13000, 13.200, 6500), față de cei 50.424 prezenți în cele 11 meciuri de acasă disputate din Liga 1. Astfel, media de spectatori Acasă este de 10.339. Idem la mediile de spectatori în Deplasarea și cea în General, fiind peste 10.000. Cifrele sunt comparabile cu cele înregistrate în sezoanele trecute.
Iată că și în situația inconfortabilă pe care a avut-o Steaua în prima parte a actualului sezon, cu prestații îndoielnice și rezultate pe măsură (și așa mai bune decât ar fi meritat), părăsită de mulți dintre proprii suporteri și având acum problema identității pusă mai serios ca niciodată, a continuat să adune cei mai mulți spectatori la meciurile sale. Ocupă primele poziții pe toate cele trei tronsoane, inclusiv la cel de-acasă. Însă și aici ca și în cazul clasamentului pe puncte se poate spune că nu există o alta care să îi pună supremația la îndoială.
Dacă la puncte s-a găsit totuși cineva care să infirme o asemenea părere, la această ierarhie este mult mai dificil, deoarece la ea s-a lucrat în timp, prin rezultate și statornicie. Iar așa cum s-au dărâmat mai toate celelalte echipe de tradiție, odată cu ele s-au dus și suporterii lor. Ori ce a rămas în loc… Așa că, într-adevăr, nu mai are cine. Poate CSU Craiova, cu toate că este vorba de o clonă, ar fi avut o medie mai mare dacă ar fi avut deja terminat noul stadion sau dacă ar mai fi putut evolua încă pe vechiul „Ion Oblemenco”, ea fiind adoptată de majoritatea suporterilor echipei originale. Aceasta este și o cauză obiectivă a unei medii generale așa de mici, precum și cazul de la Pandurii care dacă ar fi putut juca acasă la Târgu-Jiu, n-ar fi avut un număr spectaculos de mare, dar categoric cu mult peste ceea ce a înregistrat la Drobeta Turnu-Severin.
Acestea însă sunt doar niște cauze obiective mici. Căci cele majore provin din alte direcții, în afara amintitei dispariții a echipelor de tradiție: lipsa de calitate a majorității partidelor, scandalurile din teren și din afara lor, incoerența și nepriceperea arătate adesea de forurile care ne conduc fotbalul, multele arbitrajele slabe dacă nu părtinitoare, nesiguranța din tribune, dar și televizarea sufocantă a tuturor partidelor, și nu în ultimul rând sistemul acesta imbecil și ilogic play-off/play-out.
Câteva concluzii:
- Dacă Steaua este lider în toate cele trei clasamentele, la capitolul codașe există câte una pentru fiecare ierarhie în parte, Concordia la general, Pandurii acasă și Ardeal în deplasare. Logic pentru toate trei.
- La mediile mult mai mari pe care le au Steaua și Dinamo au contribuit cele două partide dintre ele, care încă mai atrag public, sunt printre singurele care au avut asistențe compuse din cinci cifre, 22.785 cu Dinamo gazdă, 27.027 cu Steaua gazdă. De fapt, în afara acestora mai există doar trei: ACS Poli – Steaua cu 12.500, CSU Craiova – Dinamo cu 10.000 și Steaua – CSU Craiova cu 13.000, în toate fiind de asemenea implicate cele două.
- CS Universitatea Craiova, FC Botoșani, CFR Cluj, ACS Poli Timişoara, CSMP Iași și ASA Târgu-Mureş au mediile de-acasă mai mari decât cele din deplasare, în timp ce restul de opt, Steaua, Dinamo, Viitorul, Gaz Metan, Astra, Pandurii, FC Voluntari și Concordia, au invers. La primele cea mai mare diferență o înregistrează FC Botoșani, la celelalte Astra. Cele mai echilibrate diferențe între cele două asistențe, acasă-deplasare, le au FC Voluntari, urmată îndeaproape de Viitorul.
Media generală în România: 2.279
Răzvan TOMA
Preluare de pe romaniastats.wordpress.com
Notă Redacției: Vă recomandăm pentru comparație și alte articole publicate pe fcsteaua.ro. (dați click pe titluri pentru a le citi)