FCSTEAUA.RO

Talpan Creștinătorul, de la Înalta Curte la Înaltul Cerului

Gigi Becali i-a atacat pe cei de la CSA după ce a aflat că juristul Florin Talpan a depus o cerere de chemare în instanță a clubului de fotbal FC Steaua București prin care îi cere despăgubiri de aproape 37 de milioane de euro.

Însă Florin Talpan a oferit pentru Gazeta Sporturilor lămuriri suplimentare referitoare la scopul acestei acțiuni juridice. „Lent” colonenul își dă jos în public roba de jurist de la CSA și îmbracă sutana unui călugăr de pe muntele Athos, implorând Cerul, nu legalitatea, să-l ajute la procesul pe 37 mil euro!

Ia auziți ce grăiește autointitulatul binefăcător al fotbalului românesc, juristul Armatei Florin Talpan, ca un călugăr papistaș după ce a tras pe nas tămâie și pe gât aghiasmă de prună modificată genetic:

Cu ajutorul lui Dumnezeu putem face cel mai mare bine fotbalului românesc dacă vom câştiga acest proces. Sper să se facă, într-un final, dreptate şi FCSB să nu mai fie asociat ca fiind Steaua Bucureşti.

Eu nu am nicio legătură cu cei de la FCSB, nu vreau să comunic cu ei, nu mă interesează ce fac și ce zic. Eu merg mai departe până înving pe linie juridică. Ce să vorbesc eu cu FCSB-ul? Mă și iubesc ei pe mine așa mult încât să stea cu mine de vorbă„, a declarat Talpan.

Am trăit să o aud și pe asta! După cohorta de misionari care a năpădit țara în 1990 să ne creștineze, crezându-ne un popor de barbari ratăciți în secolul 20, după „paranormalul” Constantin Mudava cunoscut românilor din 1996, când a intrat in cursa pentru Cotroceni și a promis electoratului că va vindeca toți românii și va elimina toate problemele sociale ale României prin bioenergie procesată din fața televizorului, iată că apare în secolul 21 o cătană jurist să ne „creștineze” fotbalul românesc cu un singur proces și 37 de milioane de euro, dacă forta divină i-ar trece din contul „FCSB”-ului în buzunarele lui goale, dar „curate”! Adică, un dar substanțial venit de la Dumnezeu la ruga lui Talpan – „Cel Ales” pentru a face „cel mai mare bine” fotbalului mioritic. Și uite așa, o singură cătană îl va alunga pe Satana din fotbal salvând sportul rege românesc. Sunt ateu, dar mă crucesc!

E drept, sună mai mult a exorcist, decât a creștinător, dar Talpan nu vine cu crucea și cartea de rugăciuni, ci cu o siglă și o predică: Un buzunar curat, mai presus de toate! Mă rog, asta până când îl va umple cu „ochiul dracului” luat din punga „FCSB”-ului. Însă ce mai contează? Dacă Piosul cu pistol la centură va învinge hìdra „FCSB”, mâna care l-a hrănit 10 ani cu meleoane de euroi din chirii supranaturale, va fi pus pe soclu direct cu fața spre sud, nu la proceduri de recuperare (a taxei de timbru!) într-un cazan cu smoală.

Astfel, ne scoate din beznă Florin Talpan, răpunerea hidrei va aduce fotbalul românesc pe calea smereniei în Raiul de pe Pământ, numai lapte și miere ca-n Premier League! Cu ajutorul divin, după „Steaua lui David”, pe locul hidrei defuncte se va naște pentru eternitate și „Steaua lui Talpan” cu banii căzuți din cer. De aceea face el mătănii fără număr către Cel de Sus pentru îndestularea din proces. Vorba aia: – Umple-mă, Doamne, de euroi, că de păcate mă iartă George Boroi! Că d’aia are nume de sfânt! Ce pușca mea!

Aloo, PF Daniel! Preafericitule, ai pus-o de un transfer marfă, un „lent” colonel din oastea Domnului, „Recuperatorul cu voia Tatălui”! Pune repede patrafirul pe el! Cucernicul Talpan îți recuperează și pagubele produse de grindină la florile de la Patriarhie, că are mare trecere la Ăl de Sus! De la Înalta Curte până la Înaltul Cerului! E tare tipul, îl taie la doage lipsă și pe sponsorul tău principal, alt cuvios undercover, Becali!

Fraților, a nebunit lupul! Fără glumă! Și se mai miră prin presă că-l aleargă lumea pe stradă!

X Ray

Exit mobile version