FCSTEAUA.RO

Superliga: FC Steaua 3-2 Chindia Târgoviște! Victorie de moral

⚽️?FC Steaua a spart gheața la victorii  în acest campionat și s-a impus aseară cu 3-2, într-un meci de infract în care scorul putea să fie lejer vreo 7-2. Un show în fața celor 11.108 de steliști care au înfruntat furtuna și ploaia torențială pentru a susține echipa.

Din nefericire Chindia a detonat bomba pe Arena Națională din 2 faze generate de două gafe individuale (22′, 28′) și la pauză conducea cu un incredibil 2-0, deși dâmbovițenii evoluau în 10 din minutul 7. În prima repriză roș-albaștrii au bifat doar la statistică: posesie 77%, 12 șuturi și o bară.

Dică a declanșat o furtună și în vestiarul Stelei, supărat pe jocul modest al echipei, iar la reluarea i-a aruncat în luptă pe Tavi Popescu, Darius Olaru și Malcom Edjouma (au ieșit Rusu, Dulca și Rață). A urmat un adevărat asediu roș-albaștru la poarta Chindiei și vicecampioana a întors scorul de pe tabelă în numai 11 minute.  Dubla lui Cordea (48′, 55′) și golul lui Tamm (59′) au adus cele 3 puncte și liniștea în cadrul echipei.

În repriza a doua tăvalugul stelist a expediat 17 șuturi, din care 9 cadrate pe poartă. Un adevărat regal al ocaziilor steliste, dar și ratarea sezonul. În minutul 93, Olarul a ratat din 5 m, singur cu toată poarta goală!!! Se mai întâmplă…

Echipa de start

Rezumat

Bucuria din tribune

Nicolae Dică la flash interviu

Felicitări băieților!
FORZA STEAUA!❤️?

X Ray

AVANCRONICĂ

⚽️?FC Steaua va juca în etapa cu numărul 5 a Superligii României împotriva celor de la  Chindia Târgoviște, pe Arena Națională, duminică, 14 august 2022, de la ora 21:30.

??Chindia Târgoviște are o serie nefastă de rezultate în acest start de campionat. În primele 4 runde a bifat 2 înfrângeri (2-3 la Botoșani, 0-2 acasă cu CFR în etapa precedentă) și 2 remize (1-1 cu Hermannstadt, 0-0 la Farul).

Totuși, cu excepția egalul scos la Farul, Chindia a controlat jocurile, posesia și ocaziile, chiar cu CFR Cluj (posesie 67-33%, pase reușite 399-159, ocazii de gol 20-11 etc.). Echipa lui Adrian Mihalcea nu este așa cum pare din clasament și își va vinde scump pielea cu FC Steaua pe Arena Națională.

??FC Steaua este într-un mare deficit de puncte în clasament față de podium. Deși a întâlnit numai echipe din Play-out (Rapid, FC U Craiova, CS Mioveni) și o nou-promovată (U Cluj), Steaua a strâns numai 3 puncte din 3 remize (1-1) și o înfrângere (0-2 la Rapid) în 4 etape.

⚠️ Rezultatele slabe au fost obținute în niște circumstanțe generate și asumate de club, cum se va întâmpla și la meciul cu Chindia. Cu siguranță Nicolae Dică va menaja și duminică o parte din titulari pentru meciul de joi din Play-off-ul UEFA Conference League.

Cu moralul ridicat de calificarea în Play-off-ul UEFA, Dicanul vrea primul succes în acest sezon de Liga 1, dar și un loc în grupele Conference League. În acest context este greu de anticipat ce decizii va lua Dică pentru formula de start.

Vineri, Steaua l-a transferat de la Voluntari pe mijlocașul defensiv Vadim Rață (29 ani), care este apt de joc pentru duminică. Joi, Adrian Șut s-a accidentat la genunchi și va lipsi o perioadă mai îndelungată, alături de Ovidiu Popescu, Iulian Cristea și Ionuț Panțiru.

O echipă probabilă „experimentală”, bazată pe „ultimele achiziții” și pe „rezerve”:
Andrei Vlad –  Florin Achim, Denis Haruț, Rashid Bouhenna, Radu Boboc – Vadim Rață, Marco Dulca  – Ianis Stoica, Eduard Radaslavescu,  Alexandru Musi – Bogdan Rusu.

FORZA STEAUA!❤️?

X Ray

Exit mobile version