FCSTEAUA.RO

SuperLiga: FC Farul 3-1 FC Steaua!

Continuă suferința Stelei în Superligă. Fără vănă și busolă ofensivă, fără mijloc, „șvaițer” defensiv pe tranziție negativă, trupa lui Dică nu a găsit antidotul la presigul și contraatacul echipei regelui. Era și greu cu cei doi mijlocași în eclipsă de formă (Olaru și Dulcă).

Asta e! Show must go on!
FORZA STEAUA!❤️?

Cronica FCSB

Criza din campionat continuă!

FCSB a pierdut al doilea meci al sezonului în prima ligă, scor 3-1, pe terenul liderului Farul Constanța.Gazdele au deschis scorul în minutul 23, când Denis Alibec a transformat o lovitură de pedeapsă obținută de Louis Munteanu, în timp ce Doukoure a majorat scorul în prelungirile primei părți. Andrea Compagno, aflat la debutul pentru FCSB, a redus din handicap în minutul 70, însă, pe fondul dominării echipei noastre, cei de la Farul au reușit să mai înscrie o dată, în minutul 77, prin Grameni.

Clubul nostru le mulțumește suporterilor prezenți la Ovidiu și îi așteaptă în număr mare și la următoarele jocuri!„, scrie www.fcsb.ro.

Echipa de start

Statistica InStat

Rezumatul meciului

AVANCRONICĂ

⚽️?Derby-ul etapei cu numărul 8 a SuperLigii se va disputa la Ovidiu, acolo unde liderul clasamentului, Farul Constanța, va primi vizita vicecampioanei FC Steaua.

??⏰️ Farul Constanța – FC Steaua se joacă miercuri, 31 august 2022, de la ora 22:00, pe stadionul Central „Academia Gheorghe Hagi” și a stârnit un interes uriaș pentru fani. Clubul constănțean a anunțat „sold-out” cu trei zile înainte de meci!

?⚪️ FC Viitorul este o echipă pe val, lidera Ligii 1 după 7 etape, care are moralul la maxim după victoria cu 3-1 obținută duminică în Gruia împotriva campioanei CFR Cluj. Farul a profitat și de faptul că Dan Petrescu a folosit o mare parte din fotbaliștii de rezervă întrucât CFR-ul venea după returul istovitor cu Maribor în Conference League.

?? FC Steaua este și ea pe val în Europa, dar „sub val” în campionat. Dacă echipa lui Hagi confirmă faptul că în acest sezon de Liga 1 se va lupta pentru un loc în Play-off, dacă nu chiar la campionat, Steaua a pierdut 8 puncte cu echipe considerate „mici” și are mult teren de recuperat pentru a reuși să revină în lupta pentru titlu.

În ultima etapă, FC Steaua a remizat acasă cu Hermannstadt (2-2), dar nu mai puțin de 6 jucători a schimbat Dică pentru disputa contra sibienilor. La derby-ul cu Farul tehnicianul roș-albaștrilor va renunța la „experimente” și va alinia o echipă omogenă, capabilă să obțină mai mult decât o remiză. 

Bogdan Rusu s-a accidentat în partida cu Hermannstadt și este indisponibil 10 zile, însă a sosit în lot Andrea Compagno (26 ani), atacantul cu cele mai bune cifre în 2022. Italianul a efectuat luni primul antrenament cu echipa roș-albaștrilor și miercuri va fi apt de joc. A fost revenit la echipă și fundașul central Rachid Bouhenna.

Echipa probabilă:
Ștefan Târnovanu – Radu Boboc, Joyskim Dawa, Joonas Tamm, Risto Radunović – Darius Olaru, Marco Dulca – Andrei Cordea, Octavian Popescu, Florinel Coman – David Miculescu/Andrea Compagno

FORZA STEAUA!❤️?

X Ray

Exit mobile version