O nebunie de meci! Ce a început bine era să se termine horror pe tabelă. Altfel, un meci în care steliștii au ratat marile ocazii și au lovit transversala prin Octavian Popescu. Florinel Coman a bifat o superbă dublă și a fost desemnat MVP-ul meciului. Din păcate, victoria a avut și un preț “piperat”. Roș-albaștrii au încasat două roșii, unul la debut (Antwi 15′) și altul la final (Olaru 86′). Mai mult, Antwi și Olaru vor fi suspendați 2 etape. Ambele cartonașe fost urmate de câte un gol marcat de FC Botoșani, pe fondul unor devieri întâmplătoare în careul stelist.
Oricum, o victorie meritată care pune 10 puncte în clasament între liderul FC Steaua și urmăritoarele CFR Cluj și Rapid.
Echipa de start
Statistica meciului
”FCSB s-a impus, duminică seară, pe National Arena, împotriva celor de la Fotbal Club Botoșani, scor 3-2 și a mărit, astfel, la 10 puncte, distanța față de urmăritoare.
Roș-albaștrii au deschis scorul în minutul 6, prin Florinel Coman, însă lucrurile au început să se complice pentru ei după eliminarea lui Nana Antwi, din minutul 18. Oaspeții au egalat imediat după începerea celei de-a doua reprize, prin Francesco Margiotta, însă au rămas și ei în 10, după eliminarea lui Juan Cruz Kaprof, din minutul 58. Joyskim Dawa, revenit la echipă în urmă cu câteva zile, a făcut 2-1, în urma unei faze fixe lucrate excelent de jucătorii noștri, în timp ce Florinel Coman a adus liniștea pentru echipa noastră în minutul 76. Partida s-a animat pe final, după eliminarea căpitanului nostru, Darius Olaru, din prelungiri și golul lui Reagy Ofosu, însă era prea târziu pentru oaspeți să mai spere la egalare.
Pentru FCSB urmează deplasarea de joi, de pe terenul celor de la FC Voluntari.
Clubul nostru le mulțumește celor peste 11.000 de suporteri și, în mod special, celor de la Peluza Nord, pentru atmosfera creată și îi așteaptă în număr mare la următoarele partide!”, scrie clubul stelist pe pagina de Facebook.
Rezumatul meciului
FORZA STEAUA!
AVANCRONICĂ
FC Steaua – FC Botoșani se va juca pe Arena Națională duminică, 25 februarie, de la ora 20:00. Partida se va transmite pe Digi Sport 1, Prima Sport 1 și Orange Sport 1.
Ultimele 5 meciuri directe FC Steaua vs FC Botoșani au fost câștigate de roș-albaștri. FC Botoșani a reușit singura victorie contra steliștilor în anul 2019, chiar pe Arena Națională, cu 2-0. În rest, din 27 dispute, steliștii au câștigat 21, iar 5 s-au încheiat la egalitate. În turul acestui sezon, roș-albaștrii au învins cu 1-0 la Botoșani.
FC Steaua a făcut un nou pas greșit în lupta pentru titlu. În etapa precedentă, formația antrenată de Charalambous s-a deplasat la Cluj-Napoca cu un lot decimat de gripă și a bifat o remiză albă contra celor de la U Cluj. Ultimul meci al roș-albaștrilor pe Arena Națională a fost cu Sepsi, când s-a impus la limită cu 1-0. FC Steaua este neînvinsă în anul 2024, dar liderul Superligii a pierdut din avans față de rivale, după egalul din etapa trecută.
FC Botoșani este ultima în clasament, dar jocul formației pregătite de Bogdan Andone arată mult mai bine și încă speră la salvarea de la retrogradare, mai ales că în acest an au pierdut doar un singur joc, cu 2-0 la Sibiu. În rest, botoșănenii au bifat 2 victorii acasă ( 2-1 cu Poli Iași și 1-0 cu CFR Cluj) și 2 rezultate de egalitate (2-2 acasă cu CSU Craiova și 2-2 la Arad cu UTA). Totuși, în atare condiții FC Botoșanii a rămas ultima în Superliga, pe locul 16, cu 20 de puncte, două mai puține decât Dinamo.
Urmează un meci dificil pentru liderul Superligii, în fața unei echipe care a progresat vizibil în 2024. Dar Steaua din Liga 1 nu își mai permite alți pași greșiți. Deși Alex Băluță și Joyskim Dawa au revenit în lot, vicecampioana are în continuare probleme cu titularii. Conform spuselor lui MM Stoica, Siyabonga Ngezana nu s-a antrenat deloc vineri. Sud-africanul a suferit o contuzie la picior și este incert pentru meciul cu FC Botoșani! Staff-ul „roș-albaștrilor” va decide astăzi, cu o zi înaintea meciului, dacă Ngezana va putea să joace sau nu contra moldovenilor.
”Vlad Chiricheș face antrenament cu echipa. Azi a făcut antrenamentul complet, poate fi și duminică pe bancă, nu știu ce se va hotărî. Astăzi (n.r. ieri) a ieșit din antrenament Ngezana, sper să nu fie nimic serios. Dawa abia mâine se prezintă la antrenament, va avea doar două antrenamente până la meciul cu Botoșani. A lipsit exact o săptămână, a stat cu soția până îi vine restul familiei din Camerun”, a declarat Mihai Stoica, la TV Orange Sport.
FORZA STEAUA!
X Ray