FCSTEAUA.RO

Steaua -Young Boys 2-2! Old boys Bawab și Marica, servanți la dubla lui Hamroun

Steaua a terminat la egalitate primul amical susținut în 2016 la Belek, scor 2-2 (Hamroun ’17, ’61/ Zakaria ’10, Nuzzolo ’65), cu formația elvețiană  Young Boys Berna, locul 3 în Swiss Super League.

Campioana a avut un joc neconcludent în fața unei echipe bune aflată într-un stadiu superior de pregătire și care acum patru zile a învins-o pe Hamburger SV  cu 2 – 1. Reghecampf a început cu o formulă “de bază”, iar pe parcurs a rulat în patida amicală tot lotul valid (21 jucători) avut la dispoziție. Dintre cei 9 jucători transferaţi de Steaua în această iarnă, doar doi au fost “titulari” la primul meci din 2016. Astfel, Pintilii şi Bawab au fost trimişi de Reghecampf în echipa de start, contra elveţienilor de la Young Boys :

Ceilalti jucatori din lot s-au pregatit separat in seara meciului cu Young Boys Berna.

Young Boys a deschis scorul în minutul 10 dintr-o faza fixă, prin Zakaria, care a profitat de greșeală la poziționare a lui Muniru la un corner si l-a invins pe Nita cu o lovitură de cap. După numai 5 minute, “debutantul” Thaer Bawab s-a distrat cu banda stângă a elvețienilor,  a pătruns in careu până la 7m si a putut fi oprit numai prin fault  cu un penalti transformat de Hamroun.

După 30 de minute Bawab a fost schimbat cu alt “debutant” la Steaua, Ciprian Marica. Acesta și-a pus ampreta  valorii în minutul 61, cand i-a pasat excelent pe poziție viitoare lui Hamroun, care a adus avantajul pe tabela. Din pacate, in minutul 65, elvețienii au scăpat pe un contraatac pornit dintr-o faza suspectă de ofsaid și au punctat prin Nuzzolo, ajuns singur cu portarul. Întrat in mitanul secund, Cojocaru a avută două interventii care au păstrat tabela intactă.

Fostul căpitan Mihai Pintilii, a redebutat și a purtat banderola în repriza secundă, iar pe lângă acesta, și-au înregistrat debutul stelist și tinerii Stefănescu, Chitoșca și Popadiuc, jucători transferați încă din vară de la Ceahlăul.

“Old boys” Steaua, decisivi chiar dacă nu au marcat. Bawab și Marica au arătat clasa chiar de la debut!

Bawab s-a mișcat bine pentru un nou venit, obținând un penalty fructificat de Hamroun în minutul 17.

Marica a evoluat 48 de minute și a dat un assist perfect pentru golul al doilea, marcat printr-o execuție de finețe tot de Hamroun (’61).

În rest nu sunt multe de spus despre această primă partidă amicală, decât unele considerente generale, la prima vedere:

Declarații

Reghecampf a vorbit la finalul partidei cu formația aflată pe locul 3 in campionatul Elvetiei, Young Boys Berna:

“”Am muncit mult, am avut o perioadă grea cu multe antrenamente, eu zic că a fost un meci bun. Ne-am dorit mult să avem o partidă de pregătire în acest cantonament. Eu zic că a fost un test util, jucătorii noi s-au integrat bine. Cred că o să arătăm foarte bine când se va relua campionatul.

Bawab are patru antrenamente cu echipa, Ciprian la fel. Au jucat mai puţin pentru că mă gândesc în primul rând la sănătatea lor. Sper eu ca în perioada a doua să îi pregătim mai bine şi să îi aducem la un nivel mai înalt.

Nu ma intereseaza foarte tare rezultatele, ci forma jucatorilor. Vreau ca echipa sa se inchege, sa joace ceea ce-mi doresc.  Vrem sa invatam sa jucam doua sisteme, sa jucam un sistem mai ofensiv, altul mai defensiv cu doi închizători. Ideal e să jucăm un modul foarte bine şi apoi, în funcţie de accidentări şi suspendări, să putem apela la altă formulă. Sa ne adaptam la diferite situatii. Sper sa avem timp sa le facem pe toate, pentru ca timpul e destul de scurt.

Sper să intre şi Chipciu, Filip, Pârvulescu, Kharja, Enceanu. Când vor reveni şi aceştia, vom avea un lot mult mai puternic şi vom putea face schimbări care să ne ajute mai mult

Sunt foarte multumit de acest prim cantonament, am avut conditii foarte bune. In cel de-al doilea stagiu vom avea mai multe meciuri. Din pacate, vom avea si cativa la nationala, dar ne vom descurca. Vom avea un lot puternic cand vom avea toti jucatorii apti. Suntem descoperiti pe anumite pozitii, dar incercam sa gasim solutii si nu cred ca vor fi probleme”, a spus Reghecampf la Digisport.

Ciprian Marica a vorbit îainte de partidă despre modul în care s-a integrat în grup: “Mă simt excelent la Steaua. Sigur, e perioada de pregătire şi trebuie să trag de mine. Muncesc alături de băieţi. Faptul că am lucrat în această perioadă, cât nu am avut echipă, acasă se simte. 

Sunt plăcut surprins de Neubert. Auzisem multe lucruri din presă de el. Aveam nevoie de o pregătire de iarnă foarte bună şi toţi mi-au zis că alături de el voi reveni la forma pe care o aveam înainte de accidentare.

Obiectivele mele sunt cele ale echipei: vrem să luăm titlul şi să ne calificăm în Champions League. Îmi doresc să fiu sănătos, să îmi ajut echipa. Echipa naţională ocupă şi ea un rol foarte important, e tot ceea ce îmi doresc. Am o relaţie excelentă cu domnul Iordănescu, păstrăm legătura, vorbim în permanenţă. Totul depinde doar de mine”, a conchis atacantul roş-albaştrilor.

Emerich Jenei a urmărit partida și a declarat în cadrul emisiunii Digi Sport Special :“Mi s-a părut o echipă echilibrată, care încearcă să aibă o posesie bună și să joace mai mult în jumătatea adversă. Sigur că au avut și o perioadă mai scurtă de pregătire decât elvețienii. Există o preocupare de a îmbunătăți jocul. Repriza a doua a fost mai slabă tocmai din cauza pregătirii fizice. Mi-a plăcut echipa mai ales în prima repriză când a avut un joc destul de bun” .

Fosta glorie a Stelei e convins că trupa lui Reghecampf e pe drumul cel bun, dar echipa ar avea nevoie de întăriri mai ales în compartimentul defensiv: “În apărare cred că mai e nevoie de fundaș central și unul lateral chiar dacă există jucători tineri care sunt polivalenți. Cred că Steaua are un lot echilibrat care poate să se bată pentru campionatul României” a încheiat Jenei.

Roș-albaștrii vor părăsi joi Antalya cu direcția București, acolo unde vor avea câteva zile libere, urmând ca duminică să revină în Turcia. Următoarea partidă amicală este programată pe 26 ianuarie, impotriva ungurilor de la FC Ujpest.


Avancronică

Marți, 19 ianuarie, FC Steaua va începe meciurile amicale  în cantonamentul din Antalya, fiind și prima partidă a campionilor din 2016. Roș-albaștrii vor întâlni echipa elvețiană BSC Young Boys Berna din Swiss Super League. Partida se va disputa pe Gloria Sports Arena din Belek, Turcia, și va fi transmisă în direct la Digi Sport 1, de la ora 19:00.

BSC Young Boys (Berner Sport Club Young Boys), club sportiv fondat în 1998, deține și un club profesionist de fotbal cu sediul în  capitala Berna.  Prima echipă joacă în Swiss Super League, a câștigat 11 campionate și 6 Cupe ale Elveției. BSC Young Boys (YB) este o prezență obișnuită în competițiile continentale organizate de UEFA, unde a ajuns până în semifinalele Cupei CE, sezonul 1958-1959. În Swiss Super League, acolo unde Basel face legea,  YB ocupă locul 3, după ce în sezonul 2014-2015 a fost vicecampioană. Lotul elvețienilor este evaluat de transfermarkt la 36,85 Mill. €, iar în acest sezon competițional YB a făcut transferuri totale de  7,60 Mill. €, din care 6,00 Mill. € a dat numai pentru banda stângă, pe un fundaș și un mijlocaș transferați de la Benfica. Young Boys este antrenată din septembrie 2015 de Adi Hütter, 45 ani, și a fost eliminată în această stagiune în play-off-ul Europa League de Qarabag, după 0-1 acasă şi 0-3 în deplasare. Meciurile de acasă le dispută pe Stade de Suisse, un stadion de 32.000 locuri reconstruit de la zero cu 350 millioane CHF (aprox. 318,5 Mill. €) și deschis în 2005.

Echipa elvețiană s-a intâlnit o singură dată oficial cu Steaua în Cupa Cupelor (Cup Winners’ Cup), sezonul 1979–1980. Atunci Steaua s-a calificat cu scorul general de 8-2 (2–2, 6–0), când a înregistrat pe 3 octombrie 1979 cea mai categorică victorie în cupele europene, 6-0 cu BSC Young Boys. Următoarea a fost în 2014, tot 6-0, cu Aalborg în grupele Europa League.

În meciul amical de astăzi,  Reghecampf  poate alinia o echipa apropiată de primul 11 cu care va aborda meciurile oficiale, dar cu siguranță va acorda minute tuturor jucătorilor din lot apți de joc. Dintre jucătorii transferați în această iarnă, cred că vor lipsi din primul 11 Marica și Bourceanu, aceștia având de recuperat din punct de vedere fizic, dar vor evolua pe parcurs câte 20-30 minute. În schimb, Momcilovic și Bawab vor putea intra încă din primul minut.

Echipa probabilă de start în partida cu Young Boys:
Nita – Rapa, Papp, Varela, Momcilovic – Pintilii, Muniru – Popa, Stanciu, Hamroun – Bawab

Toate amicalele Stelei din această iarnă, ÎN DIRECT la Digi Sport.

Programul amicalelor:

Laurențiu Reghecampf ținut o conferință de presă

Steaua și-a prezentat în cantonamentul din Turcia cei nouă jucători pe care i-a legitimat până în prezent: Momcilovic, Pintilii, Bourceanu, Stefanescu, Chitosca, Popadiuc, Bawab, Marica și Pirvulescu (revenit). Dintre acestia, doar Momcilovic, Pintilii, Bourceanu, Bawab și Marica au șanse la un loc de titular in 2016, ceilalti fiind adusși pentru a dubla posturile, în timp ce “lotul Ceahlaul” are șanse mari să plece împrumut.

După prezentare, Laurențiu Reghecampf ținut o conferință de presă în care a spus că transferurile nu s-au oprit aici.  Steaua a renunțat la Budescu și îl mai vrea de la Astra doar pe Enache, lucru confirmat în direct la Digisport și de Becali.

Banda dreaptă are nevoie de întăriri: “Sper ca în al doilea cantonament să sosească și ceilalți jucători de care aveam nevoie. Mai avem nevoie de un jucător care poate juca pe banda dreaptă”, a explicat Reghecampf

Steaua își mai dorește un apărător central și un portar“Vom încerca să mai aducem un fundaș central, ca să fim acoperiți și acolo, pentru că deocamdată avem doar trei jucători. O să vedem. Dacă vom avea posibilitatea să aducem un portar care să pună probleme celor doi care se bat pentru locul de titular, o vom face.

Avem doi portari foarte buni, sunt mulțumit și de Niță, și de Cojocaru, sper să o țină în continuare așa, dar pentru a fi acoperiți ne mai trebuie un portar. Noi îl avem pe Poiană, dar mai are nevoie de timp pentru a face pasul și a juca la echipa mare. Ne gândim să aducem și un portar, dar încă suntem în discuții, nu e nimic 100%”, a explicat antrenorul roș-albaștrilor.

 XRay

Exit mobile version