FCSTEAUA.RO

Steaua peste tot acasă

După meciul Dinamo Zagreb – FC Steaua 0-0, fanii i-au așteptat pe steliști în afara stadionului după al doilea amical.

Fanii Stelei nu au avut acces la partida cu Dinamo Zagreb din Slovenia, unde s-a jucat cu porţile închise, dar şi-au aşteptat favoriţii la final. Restricția a fost din cauza ultrașilor  croați. Suporterii roş-albaştrilor au cântat alături de Gabi Tamaş şi Meme Stoica.

Videoclip (click pe imagine)

Tamaş le-a promis fanilor că Steaua va fi la înălţime în sezonul viitor, cel puţin din punct de vedere fizic.

Laurenţiu Reghecampf a folosit din primul minut în amicalul cu Dinamo Zagreb 4 dintre cei 5 jucători aduşi în aceasta vara: Ovidiu Popescu, Achim, Aganovic şi Golubovic. Tamaş a fost impresionat de prestaţia acestora.

„S-au integrat foarte bine, sunt un pic cam în urmă, cred că mister mai are de treabă cu ei. Mă bucur foarte mult că au venit la echipă, sunt niste jucători foarte buni merită să fie aici și în antrenamente sunt foarte concentrați și azi la meci au fost foarte concentrați, mă bucur pentru ei și sper să ne ajute foarte mult să ne putem califica în Champions League”, a mai spus fundașul Stelei.

Videoclip cu suporteri și declarația lui Tamaș

Gabriel Tamaș recunoaște chinurile din cantonament: „A fost o perioadă de armatăăăăă! Am avut și trei antrenamente pe zi, dar trebuie să suferim”

– Gabi, 0-0 cu Dinamo Zagreb după un meci în care ați avut mai multe ocazii. Ești mulțumit?
– Mulțumiți, așa zic eu! Eu unul sunt mulțumit că nu am pierdut, apărarea nu a loc gol. Primul meci l-am câștigat cu o divizionară din Liga C pe care i-am dominat și am arătat că suntem mult mai buni decât ei, acum am jucat cu o formație foarte bună, cu Dinamo Zagreb, campioana Croației! I-am dominat încă de la început, am avut multe ocazii și suntem bucuroși că nu am pierdut acest meci. A fost un joc amical, nu se compară niciodată cu o partidă oficială.

– Ce spui de noile transferuri făcute de Steaua?
– S-au integrat bine, dar sunt un pic în urmă. Mister mai are treabă cu ei, dar mă bucur foarte mult că au venit la echipă. Sunt niște jucători foarte buni și merită să fie la această echipă. Sunt foarte concentrați la antrenamente, așa au fost și la meci și au jucat foarte bine. Mă bucur pentru ei și sper să ne ajute foarte mult pentru că ne dorim să obținem calificarea în Champions League.

– La ce nivel de pregătire sunteți?
– A fost o perioadă de armatăăăăă, dar asta este. Avem un preparator fizic nou, cantonamentele toate sunt grele. Aici suferim cel mai mult, am avut zile și cu câte trei antrenamente pe zi, dar trebuie să suferim pentru că din această perioadă vom trăi tot anul. Cu pregătirea mai avem de muncă, mai avem un cantonament și apoi putem spune la ce nivel suntem.

– Vă motivează mai mult că acum scrie din nou pe tricouri FC Steaua București?
– Pe mine mă interesează echipa, cu cine mă schimb în vestiar, cine face parte din staff, patronul și atât. Numele nu mă interesează!

– Marius Șumudică ….
– Vă rog eu să mă lasați cu Astra și cu basta… Lăsați-mă în pace că mă doare capul!

– Voiam să vorbim de echipa națională.
– Nu vreau să vorbesc pentru că toți și-au dat cu părerea! La greu toți dau în cap la cei care au fost acolo și mie nu-mi place. Eu am jucat alături de ei și nu pot să zic nimic rău de vreun jucător sau vreun antrenor de la echipa națională.

Surse: digisport și dolcesport

Exit mobile version