Recunosc că nu știu cine scrie pentru contul de facebook Steaua Liberă. Am însă prieteni buni care mai dau câte-un like postărilor de pe acel cont, așa că îmi mai apar în newsfeed. Cateodată sunt de acord cu ce scriu, dar alteori (mai des) mă enervează. Și rareori, mă mai și scârbesc.
Acum am văzut o referire la “clubul infect” care joacă duminică în Groapă. Și care, desigur, nu e Steaua. Nu știu cine a scris acea postare. Șansele sunt totuși destul de mari ca persoana respectivă să fi fost în “deplasare” pe Arena Națională, la un Derby, acum 1 an. Cântând și scandând pentru “clubul infect”. Făcând coregrafie pentru “clubul infect”. Suindu-se pe garduri la numeroasele goluri administrate câinilor în Derby de jucătorii “clubului infect”. Sunt convins că deținătorul contului “Steaua Liberă” e un suporter adevărat, iar suporterii adevărați nu ar fi ratat un Derby acum 1 an. Suporterii adevărați ai Stelei.
Între timp, Steaua a devenit un “club infect”, a devenit FCSB, iar suporterul Stelei Libere și-a dat seama că scandările și coregrafiile lui de-acum 1 an “nu se mai pun”. Și-a dat seama că e în război de ani de zile cu Becali (foarte bine, în război cu el suntem si noi, unii de pe acest site), chiar dacă uită că războiul cu Becali s-a manifestat ani de zile pe stadion, la meciurile “clubului infect”. În Ghencea, unde juca “clubul infect”, iar Becali iși lua bolovani pe Maybach sau bodyguarzii lui (Dediu parcă…) se trezeau cu luneta X5-ului avariată. S-ar putea ca suporterul Stelei Libere să fi aruncat chiar el cu bolovani, cine știe?, dar adevărul e că nu se poate… de ce ar fi aruncat el bolovani pentru un „club infect”, pentru FCSB? Sigur, era 2011, 2012, deci Steaua nu mai există din 2001, după cum am aflat între timp. Protestam cu toții, ca proștii, pentru un club infect. Pentru o clonă.
Am fost cu toții anti-Becali. Și mulți dintre cei care am rămas pe acest site (nu toți) încă suntem. Am fost anti-Becali cot la cot și umăr la umăr cu “Steaua Liberă” și cu cei care îi dau like și îi urmăresc postările. Doar că atunci eram anti-Becali pentru că eram pro-Steaua. Luptam cu Becali, ca să salvăm Steaua. Steaua exista, iar noi luptam pentru ea.
Azi, grupul “Steaua Liberă” a obosit în lupta cu Becali și și-a dat seama că cel mai simplu să câștigi această luptă e să decretezi că obiectul luptei de fapt nu există. Steaua nu există, nu a existat vreme de 14 ani. Există un concept, un gând, o dorință – există un fular roș-albastru ascuns într-un sertar. Și toate astea sunt Steaua, Steaua adevărată. Dar toate sunt mai vechi de 2001. Din 2001 nu mai poate exista nimic, decât un „club infect” susținut de becaliști. Pentru că Steaua nu mai există din 2001.
Și dacă Steaua nu mai există din 2001, sunt convins că în sertarul autorului “Stelei Libere” pot fi multe fulare roș-albastre, vestigii ale Stelei adevărate, dar nu poate fi o esarfă cu Sud Steaua. Acest lucru e imposibil. Ar fi inexplicabil.
Ovidiu