Consider că, într-o anumită măsură, prestația arbitrului Istvan Kovacs din această seară, a amânat un deznodământ previzibil și anume despărțirea afectivă, de actualul antrenor al echipei roș-albastre, pe fondul unei concluzii simple: Steaua antrenată de Gâlcă se chinuie, câștigă gâfâind și pierde lamentabil.
Din fericire pentru actualul antrenor stelist, prestația arbitrului partidei, disputată de bucureșteni în deplasarea de la Târgu Mureș, a fost atât de scandaloasă încât a depășit, prin dimensiuni, imaginea neputinței oaspeților și-a trimis-o pe cea de-a doua pe un loc secundar. Pentru moment, desigur.
În această seară, roș-albaștrii au fost furați ca în codru de un „cavaler” al jocurilor strategice din zona Ardealului, unul care i-a tot pedepsit pe bucureșteni de-a lungul timpului pe unde i-a prins, fiind considerat, pe bună dreptate, „arbitrul de casă al CFR-ului”.
Steaua a avut un penalty clar ca lumina zilei și trebuia să joace cu un jucător în plus de la mijlocul reprizei secunde dar acest Istvan Kovacs a închis ochii. Mai mult, deși nu se afla în poziție de ultim apărător, la un fault obișnuit care impunea doar acordarea cartonașului galben, Pârvulescu, fundașul stânga stelist, a fost eliminat. Deci, în loc de 11 metri care ar fi însemnat o foarte probabilă anulare a avantajului gazdelor, dublată de o eliminare a unui jucător al ASA-ului din Târgu Mureș, situație în care roș-albaștrii ar fi ajuns într-un avantaj evident, situația a luat o turnură greșită, una care a îmbrăcat definiția vicierii de rezultat: 0-1, gazdele în 11 jucători, iar steliștii în 10. Să ne trăiești Istvane și SERVUS când ne-om vedea prin VIKEND.
Revenind la echipa noastră, pot scrie acum, fără a mă teme că aș greși prea mult, că antrenorul Gâlcă a reușit să anuleze bruma de spirit pe care o imprimase Reghecampf în jocul acesteia. Da, Steaua este campioana paselor, se pasează frumos și în lateral, dar jocul este haotic, portarul nostru este ales aproape meci de meci cel mai bun fotbalist din tabăra stelistă, se pierd multe mingi la mijlocul terenului, ocaziile mari de gol sunt rare, pe scurt – echipa se îndreaptă încet și sigur la perioada de secetă în care antrenorii erau schimbați pe bandă rulantă, adică la cincinalul ce a precedat angajarea lui Reghe.
În această seară pot fi invocate (iarăși scuzele) absențele și accidentările dar, să fim serioși, nu jucăm cu Bayern și nici cu (vai nouă) Ludogorets. Lotul actual nu este mai slab decât cel care exista în momentul venirii lui Reghecampf. Atunci, Szukala și Chiricheș erau niște anonimi, Bourceanu se îneca în lacrimi în direct la posturile de televiziune, oficialii lui Poli Iași fuseseră incapabili să vadă în Pintilii vreo sculă de fotbalist și să-l rețină și nu existau Varela ori Sânmărtean. De aceea scuzele actuale referitoare la absența investițiilor sunt valabile doar pentru Champions League nu și pentru anemicul campionat de fotbal românesc.
Il Soldatino