FCSTEAUA.RO

FC Steaua cu destinul la urnele Champions League[Update 22.06-20:20]

TURUL II

Astăzi, 22 iunie, ora 13:00, sorții UEFA au fost potrivnici. Steaua va juca în turul II cu campioana Slovaciei FK AS Trenčín

UEFA a repartizat echipele în trei Grupe cu câte două urne valorice, iar Steaua și-a aflat urna din care va fi trasă adversara din turul II. A fost repartizată în Grupa 3 – Urna întâi valorică („Seeded”) și la extragere i-a căzut cel mai dificil adversar din urna outsiderilor („Unseeded”), FK AS Trenčín (SVK) – campioana Slovaciei.

Sursa UEFA: (asta să fie fără dubiu care Steaua joacă.)

FC Steaua București va juca primul meci in deplasare, pe 14 sau 15 iulie, iar returul la Bucuresti, pe 21 sau 22 iulie.Returul va fi cu porțile închise, Steaua fiind sancţionată de UEFA, două meciuri fără spectatori în cupele europene, pentru manifestările nesportive ale suporterilor la eşecul cu Dinamo Kiev, scor 0 – 2, la ultimul meci din grupele UEL.

Duckadam:Daca vrem in Liga, trebuie sa trecem de ei! Era de preferat un adversar mai usor. Dar nu poti sa decizi tu la o tragere la sorti. Steaua trebuie sa castige fara probleme!

FK AS Trenčín (SVK)
Steaua întâlnește campioana Slovaciei în turul II al Champions League. AS Trencin trece prin cel mai bun moment din istoria sa de 22 de ani. În 2014-2015 a reusit să câștige campionatul la 5 puncte distanță de locul 2, ocupat de Zilina, într-un campionat în care Spartak Trnava, echipa eliminată de Steaua în preliminarii UEL în 2012, a terminat pe locul 4. Este primul titlu din istoria clubului, Trencin reușind și eventul. Slovacii au doar 2 participari în ultimii ani în cupele europene, fiind eliminați de Astra în 2013 și de Hull City în 2014.

Singurele participari ale lui Trencin in cupele europene in istorie

2014 – Europa League
Turul 1: Trencin 4-0 Vojvodina, Vojvodina 3-0 Trencin
Turul 2: Trencin 0-0 Hull, Hull 2-1 Trencin

2013 – Europa League
Turul 1: IFK Goteborg 0-0 Trencin, Trencin 2-1 IFK Goteborg
Turul 2: Trencin 1-3 Astra, Astra 2-2 Trencin

Clubul a fost inființat in 1992 și a promovat în prima divizie în 2011. Își dispută meciurile de pe teren propriu pe o arenă de 4.300 de locuri (4.000 pe scaune), Štadión na Sihoti, însă meciul cu Steaua din Champions League se va disputa fie la Zilina, fie la Senica.

Lotul slovacilor este evaluat de Transfermarkt la 7 milioane de euro, vedetele echipei fiind olandezii Gino van Kessel si Ryan Koolwijk. Trencin are in lot doi olandezi (Koolwijk si van Kessel), trei brazilieni (Ramon, Wesley, Jairo) și trei nigerieni (Rabiu Ibrahim, Emmanuel Edmond si Kingsley Madu). Golgheterul lui Trencin este brazilianul Jairo, un atacant de 23 de ani cu 9 goluri marcate sezonul trecut. Cei mai bine cotați jucători pe piața transferurilor, conform Transfermarkt, sunt cei 2 olandezi, cu 750.000 de euro și mijlocașul Lobotka, imprumutat de la Ajax.

Cei mai importanti jucători care au evoluat la Trencin de-a lungul timpului sunt căpitanul naționalei Slovaciei Martin Skrtel (a jucat între 2004–2008 la Zenit Saint Petersburg și  din 2008 este la  Liverpool) și Dusan Kuciak, care a jucat la FC Vaslui in 2011.

FK Trencin are un parteneriat cu Ajax Amsterdam, prin care mai multi jucători din capitala Olandei merg să capete experiență în campionatul Slovaciei. Clubul este construit după modelul „Ajax” de proprietarul său, fostul mare jucător olandez Tscheu La Ling, care a evoluat la Ajax (1975–1982). A mai jucat la  Panathinaikos (1982–1984),  Marseille (1984–1985) și Feyenoord (1985–1986).

Jucătorii lui Trencin ar fi vrut să joace cu Celtic, nu cu Steaua. Spun că au forța să elimine campioana României din Liga. Sevela Martin, antrenorul lui Trencin: „Personal as fi vrut sa jucam cu Celtic. Pentru meciul asta trebuie sa ne concentram foarte mult sa obtinem un rezultat bun. Acasa trebuie sa fim atenti si sa nu luam gol. Ofensiv noi suntem puternici, cred ca putem sa marcam pe terenul lor„.

Notă: Tot azi, FC Botoşani – Tskhinvali, în turul I al Europa League şi moldovenii vor da peste Legia dacă merg mai departe. Astra – Inverness, în turul II.


AVANCRRONICĂ

Luni, 22 iunie, ora 13:00, are loc tragerea la sorți a tururilor I și II ale UEFA Champions League(UCL) , când Campioana României își află prima adversară din turul II. FC Steaua București este echipa cu cel mai bun coeficient dintre cele care vor intra în lupta din turul II și va avea de trecut de trei adversari pentru a ajunge în grupele Champions League.

În toată istoria ei, Steaua a avut 7 prezențe în grupele UCL: de 3 ori consecutiv în perioada 1994-1997, de 3 ori consecutiv între 2005-2008, culminând cu semifinala de Cupă UEFA în 2006,  și ultima dată în sezonul 2013-2014. Sezonul trecut, 2014-2015, a ratat calificarea în Play Off, după departajarea prin lovituri de la 11m, fiind eliminată de  Ludogorets Razgrad, campioana Bulgariei.

FC Steaua București ocupă locul 56 în „UEFA rankings for club competitions” (click) cu 40,259 puncte acumulate în ultimele 5 sezoane, intre 2010-2015. La link-ul de mai sus găsiți și „HOW TO READ THE RANKING” – modul de punctare și de calcul.

Numărul de locuri în grupele UCL este de 32. Următoarele 22 de echipe sunt calificate direct:  Barcelona, Real Madrid, Atletico Madrid, Sevilla (Spania)- câștigătoarea Cupei UEL, Chelsea, Manchester City, Arsenal (Anglia), Bayern Munchen, Wolfsburg, Monchengladbach (Germania), Juventus, Roma (Italia), Benfica, Porto (Portugalia), PSG, Lyon (Franta), Zenit (Rusia), PSV (Olanda), Dinamo Kiev (Ucraina), Gent (Belgia), Galatasaray (Turcia) si Olympiakos (Grecia) – conform  UEFA (click).

În tururile preliminare vor lupta 56 de echipe pentru cele 10 locuri rămase. Din cele 56 echipe,  5 vor juca direct în Play Off: Manchester United (Anglia), Valencia (Spania), Bayer Leverkusen (Germania), Sporting Lisabona (Portugalia) și Lazio (Italia).

Ordinea în care vor intra cele 56 de echipe în tururile preliminare de UCL

Turul I

Turul II

Turul III

Play Off

Adversari posibili pentru FC Steaua București în turul II, III și Play Off

Turul II – adversari accesibili
FC Steaua București va intra in turul II preliminar al UCL, fiind echipa cu cel mai mare coeficient din acest tur și nu vor întâlni echipe tari ca Celtic, Partizan sau Molde. În tabelul de mai jos sunt prezentați adversarii posibili.

Turul III – Adversari dificili
În turul III, FC Steaua București va avea o misiune grea. E la mâna sorților pentru că poate intâlni echipe tari ca Partizan Belgrad, Malmo sau Molde, deși va evita echipe ca Celtic, Basel, Salzburg sau Viktoria Plzen.

Play Off – Echipe tari
Play-off-ul se anunță foarte greu pentru roș-albaștri. Nici sorții nu mai pot decide un deznodământ previzibil. Numai jocul. Deși Steaua va fi în prima urnă valorică,  în urna a doua vor fi Dinamo Zagreb, BATE Borisov, APOEL Nicosia, Ludogorets și o altă echipă care urmează să fie aflată.


Sursa tabele: sport.ro

Programul meciurilor
Turul I –  30 iunie/1 iulie (turul), respectiv 7/8 iulie (returul)
Turul II – 14/15 iulie (turul), respectiv 21/22 iulie (returul)
Turul III – 28/29 iulie (turul), respectiv 4/5 august (returul)
Play Off – 18/19 august (turul), 25/26 august (returul)

În loc de concluzii
Pentru Mirel Radoi și staff-ul său pare a fi o misiune imposibilă atingerea acestui obiectiv principal. Trebuie să adune numărul de jucători cu care să formeze un lot de 25 „bun de UEFA”, să-i integreze pe cei vechi și pe cei noi în noua lui filozofie de joc și să-i aducă la parametri fizici optimi. Cam prea mult pentru un timp atât de scurt.

Obiective realistice pentru 2015: calificarea în grupele Europa League și primăvară europeană (funcție și de șansa la stabilirea grupelor prin tragere la sorți).
Bonus: Supercupa și grupe Champions League.

XRay

Exit mobile version