FC Steaua București a sacrificat totul pentru meciul de miercuri cu Partizan și a obținut doar un egal, 1-1, în partida din Liga 1 cu CFR Cluj. Campionii au jucat cu rezervele într-o formulă inedită. Printre titulari au fost tinerii Carp, Enceanu și Tudorie. Grădinaru și Mihalcea au fost introduși după pauză.
În toată istoria ei de glorie, de după 2004, CFR Cluj nu câştigase vreodată pe terenul Stelei şi vedea o şansă bună de a schimba statistica, sâmbătă seara, pe Naţional Arena. Se știa că roș-albaștrii vor odihni titularii pentru meciului din Champions League. Rădoi l-a scos din poartă până şi pe Cojocaru, iar Niţă a fost titular şi căpitan. Probabil i-a acordat o şansă şi lui Niţă, după ce Cojocaru a dat semne de nesiguranţă. E posibil să fi fost și o aroganţă a lui Becali de a arăta că are un lot competitiv pentru două echipe. Aroganță afișată și înaintea partidei, în stilul caracteristic: „Pun un pariu cu toata lumea, cu presa, cu suporterii, cu oricine. O să vă arat că Steaua are cea mai bună echipa de după 1989„.
În fața celor aproape 5.500 de spectatori (conform comunicat club), Steaua a intrat în meci cu nouă jucători noi față de întâlnirea cu Trencin.
Mirel Radoi a decis sa trimită pe teren următoarea formulă de echipă:
- Niță (cpt) – Râpă, Carp (Alcenat 55′), Toșca, Guilherme – Neagu, Tahar – Iancu (Grădinaru 46′), Hamroun, Enceanu (Mihalcea 79′) – Tudorie.
Rezerve: Cojocaru, Sulley, Mihalcea, Alcenat, Grădinaru, Târnovan, Aldea.
De partea cealaltă, Francisc Dican a trimis la luptă următoarea formație:
- Mincă – Filipe, Tînc, Larie, Camora – Petrucci, Mureșan (Nascimento 86′), Lopes, Păun (Vitor Bruno 62′) – Guima, Roșu (Cristian Lopez 46′).
Rezerve: Marc, Nascimento, Lopez, Goian, Belek, Negruț, Bruno.
Steaua a început în forță partida și Tudorie a marcat după numai 40 de secunde de la fluierul de start, dar reuşita sa a fost anulată de centralul Cristi Balaș pentru offside, semnalizat corect de tușierul Aurel Oniță. Un minut mai târziu, același Tudorie a centrat foarte bine la marginea careului lui Neagu care l-a intins pe Mincă cu un şut spectaculos de la 16 m. Goalkeeperul „feroviarilor” a deviat în extremis și mingea a lovit stâlpul porții.
Experimentul Rădoi a bifat prima și ultima breșă în minutul 16. Un contraatac pe stânga al CFR-ului, pornit de la un fault asupra lui Carp, i-a lăsat pe clujeni în 3 contra 2, iar Tiago Lopes l-a învins pe Niţă, printre picioare, într-o situaţie de unu la unu.
După gol, campionii au pierdut din turație și din precizia paselor, în fața unei echipe ordonată pe 3 rânduri cu fundul în portă. Prima repriză s-a scurs monoton, fără alte faze care să ridice adrenalina privitorilor. De remarcat debutul lui Catalin Carp in tricoul Stelei, ca fundaș central, chiar impotriva echipei pentru care a evoluat anul trecut. Se intrevăd ceva calităţi, dar poate tracul și dorința de a nu greși l-au dus la nişte pase de începător, care au pus adversarii pe contraatac.
Repriza a doua a debutat prin înlocuirea anonimului Iancu, care a mai bifat un zero la aportul adus ofensivei steliste. (După meci Rădoi l-a scuzat: „Gabi Iancu a avut o problemă de sănătate şi de aceea l-am schimbat la pauză„. ) Cu Grădinaru mijlocaș drepta, și mai ales mai ales după intrarea lui Alcenat pe aceeași bandă, minutul 55, atacul steliştilor a devenit mai consistent și incisiv. În minutul 57, haitianul a oferit un assist lui Tudorie care cu sânge rece a spart gheața în Liga 1 sub culorile roș-albastre. Tânărul atacant a preluat frumos și cu un șut plasat în colțul din stânga l-a executat pe Mincă, rămas spectator.
- Din minutul 68, CFR Cluj trebuia să joace în 10, după un fault grosolan. Camora l-a lovit cu genunchiul in burta, intentionat, pe Gradinaru și Balaș a acordat doar galben, deși atacul și sunetul loviturii au părut de horror movie.
Rezervele Stelei au controlat categoric jocul în repriza a doua, dar fără eficiența dorită și pe tabelă. Mincă a scos cu greu mingea trimisă cu capul de Toșca, în minutul 78. Acţiunea superbă a lui Mihalcea – „tupeist la 16 ani„, din minutul 81, putea să-i treacă în cont primul gol în Liga 1 și la Steaua, dar balonul trimis de el, la colţul lung, a trecut milimetric pe lângă poartă.
În ciuda eforturilor campionilor de a obţine cele trei puncte, rezultatul a rămas 1 – 1, deși în minutele de prelungire (90+3) puteau și pierde, însă şutul lui Goncalves a lovit transversala. Steaua putea să primească un penalty imediat după ocazia CFR-ului, dar Cristi Balaj a lăsat jocul să continue după ce Larie l-a împins pe Grădinaru în careu. Meci terminat egal după ce steliștii au condus partida, tinându-i pe clujeni în propria jumătate aproape tot meciul. Singurele acțiuni ofensive ale CFR-ului au fost golul din prima repriză și bara din minutul 93, în rest ocaziile i-au aparținut Stelei.
- Arbitri: Cristian Balaj (central) – Vladimir Urzica, Aurel Onita (asistenti) – Dragos Istrate (rezerva)
- Cartonase galbene: Guilherme ’25, Tosca ’39 / Camora ’69, Minca ’73, Nascimento ’89
Statistica
Rezumatul meciului
Declarații după meci
- Mirel Rădoi: „Ne mulţumim cu un punct, deşi meritam trei puncte. Aşa a fost cursul jocului. Dar băieţii merită felicitaţi pentru devotament, pentru cum au jucat. Era foarte greu ca automatismele noastre să meargă la acest joc, pentru că am jucat pentru prima oară în această formulă. Nu ne putem baza pe 12-13 jucători, putem risca să avem cu Partizan mulți jucători indisponibili. Știam jocul agresiv al CFR-ului și de aceea am preferat să menajez, dar să și odihnesc niște jucători. Partizan e o echipă foarte bună, dar cred că, fiind vorba despre un meci de Liga Campionilor, cu altă miză, şi abordarea va fi diferită. Plecăm cu şanse egale şi sper ca Steaua să se califice„.
- Tudorie a sărutat stema Stelei după ce a punctat în poarta CFR-ului: „Țin foarte mult la Steaua. Iubesc acest club și sper să marchez cât mai multe goluri pentru Steaua. La final ne-a felicitat(n.r-Radoi) pentru repriza a doua și ne-a spus că asta este atitudinea pe care trebuie să o avem la fiecare meci. La pauză ne-a spus să fim calmi și că putem să întoarcem scorul, că trebuie să avem încredere în noi și să ne dăruim mai mult.„
- Becali despre Iancu și transferuri: „Fiecare om și-o face cu mâna lui. Atitudinea fiecărui jucător face ca el să fie agreat de echipă, de antrenor, de patron. Eu nu am agreat niciodată jucătorii care sunt așa, indolenți. Iancu are mii de șanse, numai că trebuie să le fructifice în trei zile. Eu nu cred că Iancu poate să facă față la Steaua. Din punctul meu de vedere l-aș da undeva împrumut. Noi am jucat cu echipa a doua pentru că ne interesează meciul de miercuri. Miercuri vom vedea dacă De Amorim și Alibec vor veni. Totul depinde de rezultatul de miercuri cu Partizan„.
- Fracisc Dican: „E bine, punctele astea sunt ceea ce ne-am propus sa obtinem dupa 3 etape. Cred ca rezultatul a fost echitabil. Daca sefii nostri vor considera ca mai e nevoie de un jucator sau doi, atunci e nevoie. Noi vrem sa castigam cat mai multe puncte, restul nu mai depinde de noi. Steaua e o echipa foarte buna, cea mai buna din tara. Oricine ajunge la Steaua are valoare, nu conteaza ca nu au folosit cel mai bun 11. Le voi tine pumnii in Champions League, cu Partizan”.
Mai marele steliștilor, Emerich Jenei, a spus că experimentul făcut de Steaua la această partidă va fi considerat reuşit numai în cazul unei victorii, miercuri seara, cu Partizan. Altfel, părerea lui Jenei că „antrenamentul cel mai bun e meciul în sine” ar fi din alte timpuri.
Din Serbia veștile sunt proaste pentru steliști. Spre deosebire de campioana României, Partizan Belgrad este într-o formă de zile mari. Bojinov și compania au demolat-o pe Jagodina, scor 6-0. Bojinov (’9, ’10), Zivkovic (’11), Ninkovic (’48) și Saponjic (’69, ’78) au înscris pentru liderul din Serbia, care are 6 puncte în două meciuri și golaveraj 10-0.
Steaua a aliniat o echipă cu o medie de vârstă record: 23,5 ani! Exceptându-i pe Niță (28 de ani), Hamroun (26 de ani), Râpă, Tahar, Neagu (25 de ani) , restul sunt U23. Din 1990 încoace, niciodată nu s-a întâmplat ca într-un meci de Liga 1 sau Cupa României, Steaua să trimită pe teren o garnitură cu o medie de vârstă atât de mică.
Să luăm partea plină a paharului din acest „Experiment Rădoi” și să gândim pozitiv pentru partida de miercuri cu campionii Serbiei!
FORȚA STEAUA!
XRay