La numirea lui Costel Galca in functia de antrenor, am scris un articol in care prevesteam schimbarea la fata a Stelei. Citez:
“… aducerea lui Galca, poate scoate imaginea Stelei la o lumina favorabila, din conul de umbra in care a fost impinsa intre 2006-2014. Nu stiu daca fotbalistic Steaua va continua seria de succese “en fanfare” ale “neamtului”, daca va lua titlul sau daca va intra in grupele Ligii campionilor, pentru ca sunt foarte multi factori de care depinde performanta, printre care si sansa, dar pot anticipa o normalizare si o civilizare a comunicarii club-restul lumii … Steaua are nevoie de un rebranding al imaginii actuale mai mult ca de un alt titlu sau grupele Champion’s League. “
Am fost placut surprins sa gasesc un articol de-al inamicului nostru Number One, Costin Stucan, in care scrie negru pe alb ca Galca a schimbat in bine imaginea Stelei. Pe langa obisnuitele lui sageti muiate in venin, trimise catre Ana Maria si Reghecampf, Stucan a creionat aproape exact realitatea pe care o traieste Steaua cu Galca antrenor. Daca si un jurnalist cvasi-paranoic, caruia ii pute tot, declara ca Steaua si-a recapatat decenta si clasa, insemna ca Galca si-a pus amprenta ros albastra pe club.
Redau mai jos articolul.
Ştucan, despre derby: “Deşi nu mai defilează, Steaua are clasă pentru că şi-a recăpătat decenţa”
“Steaua are clasă”, a repetat Flavius Stoican după derby, ca un om care tocmai a fost lovit de o maşină pe trecerea de pietoni, chiar când să facă ultimul pas pe bordură. Timp de o repriză, Dinamo a avut siguranţa că va părăsi Naţional Arena cu ceva, dar a plecat cu un golaveraj de minus trei. Jucătorii lui Stoican au făcut pressing, au construit şi, chiar dacă în careul lui Arlauskis s-au comportat ca nişte fumigene, au dat senzaţia că în partea a doua vor termina ce au început. Până la urmă, au terminat în perfuzii.
Nu ştiu câţi fani ai Stelei au senzaţia că echipa lor are clasă. În tribune, entuziasmul din vremea actualului calif saudit Reghecampf s-a cam diluat. La capitolul frustrări s-au adunat ratarea calificării în grupele Champions League, înfrângerea de la Kiev şi cele 8 puncte pierdute deja în Liga 1. E clar, Steaua nu mai are ritmul trenului de mare viteză din anii trecuţi, care ridica nori de praf la trecerea vijelioasă prin gările mici din Chiajna, Năvodari şi Botoşani. Nici nu prea mai are cum. Soţia actualului antrenor nu stă zâmbitoare pe peroane , arătînd binevoitoare spre locomotivă faţa verde a plăcuţei de tablă care semnalizează şina liberă şi drum bun. S-au dus vremurile când Steaua avea 11 jucători pe teren şi alţi peste o sută, impresariaţi în familia Reghecampf, la celelalte echipe din campionat.
Nu, Steaua de acum are cu adevărat clasă, chiar dacă nu mai împrăştie creierii adversarilor pe pereţi ca-n filmele-satiră ostentativ sângeroase ale lui Tarantino. Steaua lui Gâlcă e reală, e autentică. Nu aleargă precum cyborgii, nu presează în careul advers în minutul 85, însă are capacitatea de a aştepta prima greşeală a adversarului pentru a-l lovi în creştetul capului cum s-a întîmplat la golul de 1-0 din prelungirile primei reprize pentru ca apoi să-i mai dea două lovituri.
3-0 cu Dinamo nu e un rezultat rău la primul derby ca antrenor din carieră. Egalează diferenţa de scor din cea mai bună performanţă a echipei lui Reghecampf, un 5-2 într-un meci tur din Cupa României.
Deşi a învăţat din nou să şi piardă, Steaua are clasă. L-aţi ascultat pe hulitul Mache acum câteva zile la Sport.ro? Omul utilitar din club care părea cuprins de tornada de ură nebună însămânţată de duo-ul Mihai Stoica – Reghecampf ştie să se comporte civilizat, să argumenteze şi să discute cu jurnaliştii. Uitaţi-vă la Gâlcă. Nu spune nimeni că este complet independent, că nu ascultă ce i se transmite prin telefon dintr-o celulă de închisoare, dar aduceţi-vă aminte că a fost pe punctul de a refuza să semneze cu Steaua atunci când a descoperit că o mână vicleană a schimbat pe hârtie datele acordului verbal de cu o seară înainte.
Gâlcă nu foloseşte timpul de comunicare cu fanii prin intermediul mass media pentru a-şi linguşi finanţatorul, “fratele nostru mai mare” şi nici nu ameninţă, cabotin, că pleacă după ce un jucător adus de el se dă la o parte într-o parodie nefericită cu Viitorul. Antrenorul fără şapcă Mercedes nu face băşcălie de adversari şi nu-şi arată organele genitale în faţa reporterilor de sex feminin. “Se poartă ca un pocăit”, l-a caracterizat un apropiat pe ascetul care aleargă 40 de minute după fiecare antrenament, ţine post şi nu înjură. De acord că rezultatele din fotbal nu sunt invers proporţionale cu păcatele antrenorilor – Brian Clough a cîştigat două Cupe Europene în anii ’70 printre sticle de whisky -, însă în mileniul trei echipele serioase trăiesc din imagine. Şi, cu toată bunăvoinţa pentru rezultatele din ultimii doi ani, Steaua era ca un transoceanic impunător la bordul căruia domnea decadenţa.
E posibil ca Gâlcă să nu câştige campionatul. Are în echipă fotbalişti care au fost storşi de presingul şi vitaminizările intensive din ultimele două sezoane. Mai dificil este că nu are acces la milioanele de euro oferite de UEFA şi înşfăcate de Becali pentru cele 3 puncte lipsite de glorie adunate în Champions League de Dream Team-ul ultimelor două decenii din fotbalul românesc, aşa cum se autointitulase dinastia Reghecampf.
E posibil ca Gâlcă să plece de la Steaua înainte de finalul sezonului, judecat după rezultatele devenite mai greu de obţinut prin dispariţia de pe peroanele Ligii 1 a impiegatului de mişcare care bloca vagoanele în gări la trecerea expresului de Chiajna.
E posibil chiar ca Gâlcă să fie sacrificat pentru mofturile lui Sânmărtean, cel care arată uneori motivul real pentru care nu a jucat în carieră la Real Madrid sau Barcelona, deşi talentul lui e poate egal cu al lui Modric sau Iniesta. Scos de pe teren pentru că nu mai făcea faza defensivă, mijlocaşul şi-a lăsat în vine profesionalismul şi a gesticulat suficient de puternic pentru ca toată lumea să-i observe nemulţumirea, într-un şantaj sentimental în toată regula. Golurile doi şi trei, venite după acest moment, le-au demonstrat şi scouterilor străini veniţi să vadă minunea de 34 de ani că Gâlcă a luat decizia corectă.
Indiferent dacă va pleca sau nu din Ghencea până în mai 2015, Gâlcă a reuşit ceea ce la un moment dat părea imposibil.După mulţi ani, a readus la Steaua, un club siluit imagistic, decenţa. E un ingredient esenţial din care se naşte clasa.
PS – Nu am nicio legătură cu Gâlcă. Din contră, pe vremea când juca la echipa naţională, eram privit cu ostilitate de membrii Clanului Spaniol, denumirea dată de jurnalişti găştii formate din actualul antrenor al Stelei, Filipescu şi Adrian Ilie. Din 2000, n-am mai discutat cu el.
Preluare de pe blog.prosport.ro/costin-stucan
Respectul dobandit prin prestanta este mai presus de cel impus prin forta sau bani! In acest nou context, sa speram ca Stucan va fi un jurnalist obiectiv atunci cand va analiza si comenta despre Steaua si meciurile ei.
XRay