Steaua-Craiova a fost şi un dialog al antrenorilor. Unul a dat tonul la cîntec, celălalt a murmurat refrenul.
Ne vom înghesui cu toţii să aplaudăm noua faţă a Stelei. S-a format deja coada la osanale, iar patronul şi-a reluat dezinvolt vechile obiceiuri, respectiv exhibiţii care produc deliciul lingăilor din îngusta-i vecinătate. Oricum am privi-o, revenirea lui Reghecampf a arătat că, împotriva tuturor teoriilor emise de docţii fotbalului, faţa unei echipe poate fi schimbată în mai puţin de trei zile de antrenamente temeinice. Cu sau fără discursuri motivaţionale, Reghe i-a redat Stelei tot ce îi lipsea în mandatul lui Rădoi. Şi ce pierduse picătură cu picătură cu Gâlcă pe bancă. Abnegaţie, determinare, spirit de luptă, tenacitate, pragmatism. Viclenie, presiune pe adversar. Şi noroc.
În plus, aşa cum observam acum cîteva zile, de la întoarcerea antrenorului care a cucerit două campionate consecutiv şi a reuşit o calificare în grupele UEFA Champions League, nimeni nu mai pomeneşte de FCSB. Chit că relaţiile cu Ministerul Apărării nu s-au schimbat, nu mai spun de decizia justiţiei în priviinţa siglei. De la vlădică Şumudică pînă la ultima opincă din Liga 1, toată lumea vorbeşte iar de Steaua. Cîteodată, omul mai şi impune respectul locului, nu doar îl sfinţeşte. Cîteodată, respectul exagerat îl timorează într-atît pe adversar, că se face arici şi aşteaptă să treacă tăvălugul.
Ajungem astfel la celălalt personaj al meciului. Emil Săndoi, antrenorul Craiovei. Oponentul de duminică seară al lui Reghecampf. Omul practică dialogul civlizat, nu repede ziariştii, vorbeşte corect româneşte, nu refuză nici o întrebare. Fost selecţioner al naţionalei U21 a României, putem presupune despre el că ştie să lucreze şi să promoveze tinerii fotbalişti. Că, familiarizat cu prospeţimea acestora, şi-a modelat un stil ofensiv, curajos. Nimic mai fals! În fotbal, felul în care arată echipa pe care o pregăteşti vorbeşte în locul tău. Iar Craiova lui Săndoi a arătat rău la Piteşti. A respirat o prudenţă care mirosea a frică şi o suficienţă vecină cu mediocritatea. Conform declaraţiilor lui Săndoi însuşi, CSU şi-a propus să lupte doar pentru un egal, întreprindere falimentată de neatenţia lui Ivan la singura acţiune semnificativă de atac a oltenilor.
Faza cu pricina a fost adusă în discuţie de antrenor, care căuta cumva să scuze eşecul prin lipsa de concentrare a băieţilor lui. Nici un cuvînt totuşi despre opţiunea eminamente defensivă în faţa unei echipe a Stelei încă vulnerabile. Craiova deţinea armele pentru o luptă la baionetă cu Steaua, a preferat să joace meschin, la distrugere. Prezenţa în teren a lui Vătăjelu, Mateiu, Nuno Rocha, Bancu sau Andrei Ivan merita o punere în scenă bazată pe jocul de fotbal, nu pe antifotbal. Săndoi avea prilejul să se bată cu Reghecampf, să-i demonstreze că e trufaş, s-a mulţumit să fie antrenorul cumsecade de pe banca Craiovei.
Asta e diferenţa. Săndoi a stat pe banca Craiovei, Reghecampf a stat în picioare în faţa băncii Stelei. Şi să nu se înţeleagă greşit. Nu e o pledoarie pentru bădărănia unora şi împotriva cumsecădeniei lui Emil Săndoi. Este o părere de rău.
CRISTIAN GEAMBAŞU
Preluare de pe blogsport.gsp.ro/geambasu