Orice proces are 3 stadii de instanțe: Fond la tribunal, Apel la curtea de apel și Recurs la ICCJ.
- Fondul. În mai 2016 Tribunalul Bucureşti a decis că Fotbal Club „Steaua” Bucureşti,, îşi poate păstra numele. Hotărârea nu a fost definitivă, Armata făcând Apel.
- Apelul s-a judecat miercuri, 21.12.2016, iar Curtea de Apel a dat de această dată dreptate MApN. Astfel, la Curtea de Apel s-a răsturnat situația și s-a dat acum sentință favorabilă pentru CSA.
- Recurs. Verdictul Curții de Apel nu este definitiv şi nu este executoriu, FC Steaua va folosi în continuare numele până la o sentință definitivă. Fotbal Club „Steaua” Bucureşti va face acționa în recursul. Numai dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va menţine decizia Curții de Apel, FC Steaua va fi obligată să schimbe numele.
Cum s-ar zice în fotbal, scorul pe decizii este 1-1 și s-a intrat în prelungiri la ICCJ.
- Reamintim ca la procesul pe marca, CSA a pierdut la Fond și la Apel, dar a câștigat la Recurs la ICCJ. A început în 2011 și s-a finalizat în 2014.
Sentința pe site-ul Curții de Apel
„Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimbă sentinţa apelată în sensul că:Admite în parte acţiunea. Interzice pârâtei SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA să folosească fără consimţământul reclamantei semnele”Steaua”, „Steaua Bucureşti”sau a unor semne similare în activitatea comercială, inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale şi în special în competiţiile sportive, pe documente, pe bilete de acces, pentru publicitate sub orice formă, în înscrierile în asociaţiile şi federaţiile sportive. Obligă pe pârâta ONRC la efectuarea radierii elementelor „Steaua Bucureşti” din cuprinsul denumirii comerciale a pârâtei SC Fotbal Steaua Bucureşti SA. Respinge cererea de acordare a daunelor cominatorii.Obligă pe intimata -pârâtă SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA la plata cheltuielilor de judecată către apelanta-reclamantă efectuate în primă instanţă şi apel, în sumă de 450 lei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică
Document: Hotarâre 989/2016 21.12.2016„
Reacție la ”Digi Sport Matinal”
Gigi Becali nu se teme că echipa sa ar putea primi o interdicție definitivă de a nu mai folosi numele Steaua. Finanțatorul roș-albaștrilor spune că-și va continua proiectul, acela de a face o echipă puternică, capabilă să ia campionatul și să se califice în grupele Champions League, dar și că este pregătit să continue pe aceeași linie, dar cu altă denumire.
Într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Digi Sport Matinal”, Gigi Becali a spus că decizia Curții de Apel nu este una deloc corectă.
”Dacă sunt sănătos și familia mea e sănătoasă, toate celelalte lucruri lumești le primesc cu blândețe. Nu mă mântuiesc cu Steaua, nu o iau la judecată și nu scot emblema Steaua la Judecata de Apoi. Doar cu crucea lui Hristos plec după mine.
Și, atunci, care e problema? Ce, mi-au făcut mie vreun rău? Au făcut rău României, rău suporterilor. Dacă vor zice să schimb numele, o să schimb, ce rău îmi fac mie? În România nu te atașezi de nimic! În România totul e numai după urecehe și după vânt. În România nu mai e legea.
Eu nu pot să-mi bat joc. Eu cred că la Înalta Curte se va rezolva totul. Ori e un judecător, care e șefa Secției Civile, căreia i-am făcut eu o plângere penală într-un proces cu un teren, care a dat o astfel de decizie, ori au intervenit serviciile militare și cu ăștia nu te mai pui. Dacă se dirijează de acolo, nu am ce face.
Dar, numele e de 14 ani la Registrul Comerțului. Numele a fost ales de cei de la Armată, ei au votat, ei au ales, era Boroi președinte, ei au semnat, statul român, prin Registrul Comerțului, a dat numele.
Adică, când mi-au dat mie Steaua a fost ilegal și acum este legal? Cum vine asta? Și hai să vedem cum s-au făcut atunci tranzacția, că eu am pierdut 6 milioane de euro.
Stau liniștit, am tot ce-mi trebuie. Dacă va fi definitivă, vom vedea. O să-i spunem FCSB, Fotbal Club Sportiv Becali. Nu numele e problema. Dacă se va întâmpla asta, deși nu cred, este o provocare și pentru mine, pentru a vedea dacă spiritul românesc este cu adevărul, cu dreptatea sau cu minciuna”, a spus Becali la Digi Sport.
Sursa: digisport
[Update 14.12.2016] Curtea de Apel amână din nou pronunţarea la 21.12.2016
Ieri, 14.12.2016, la Curtea de Apel București, a avut loc un nou episod al războiului CSA vs FCSB, în care Armata i-a interzis societatii să mai folosească numele ” Steaua București”, dosar 31705/3/2015.
Deși era așteptat un verdict definitiv în acest caz, Curtea de Apel București a amânat decizia. Astfel, un nou termen va avea loc pe 21 decembrie.
Cazul a început în 2015, iar la Tribunalul București, Becali a avut câștig de cauză, dosarul 31705/3/2015.
[Update 08.12.2016] Curtea de Apel amână din nou pronunţarea la 14.12.2016
[Update 29.11.2016 ]Curtea de Apel amână pronunţarea la data de 07.12.2016
Procesul pe nume. În 27 August 2015, Clubulul Sportiv al Armatei Steaua București (CSA SB) a dat din nou în judecată echipa de fotbal Fotbal Club Steaua București (FC SB) pentru că numele clubului cuprinde „Steaua București” ( dosarul 31705/3/2015 ).
1. Judecata pe Fond – Tribunalul București
- Data: 27 augut 2015 – 11 mai 2016
Tribunalului Bucureşti a dat sentința în dosarul 31705/3/2015 pe data de 11 mai 2016 și a publicat-o în „brief”, ieri, 12 mai, pe site-ul oficial, Hotarâre 583/2016 11.05.2016 :
„Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei privind constatarea încălcării drepturilor la marcă prin folosirea în activitatea sa a semnului „Steaua”, cererea privind modificarea numelui comercial înregistrat la ONRC şi în asociaţiile şi federaţiile sportive şi cererea în contrafacere cu privire la mărcile reclamantei. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.”
2. Procesul la Apel – Curtea de Apel București
- Data: 16 august 2016 – în curs
După ce a pierdut pe Fond în 11 mai 2016 la Tribunalul București, CSA Steaua a întrodus cauza în Apel la Curtea de Apel București, dosar 31705/3/2015.
Ședinta din 26 octombrie 2016
Dosar 31705/3/2015. Complet: S4-Camera de consiliu 10A/PI
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Respinge cererea de abtinere formulată de doamna judecător Maria Dalina Oancea, ca neîntemeiată. Fără cale de atac. Pronuntată în şedinta publică.
Document: Încheiere – abţinere 26.10.2016
Notă: Acestă abținere pare surprinzătoare. Nu cunosc detalii despre abținere și în ce context a fost formulată. Maria Dalina Oancea este judecător la Curtea de Apel București, promovată la cerere de la Tribunalul București în anul 2011.
„O PLATIM PE HAINEALA PENTRU EROAREA SA JUDICIARA – Incredibil, am fost obligati sa dam 1000 euro procuroarei Oana Haineala pentru ca am dezvaluit ca a trimis un student in judecata, achitat dupa 13 luni de arest, si prin asta i-am afectat “probitatea profesionala”. Lumeajustitiei.ro protesteaza impotriva modului in care judecatorii Oancea si Faget de la Sectia IV Civila a CAB au inteles sa faca justitie. Ii vom da banii lui Haineala si vom merge la CEDO”
Legat de Maria Dalina Oancea am mai găsit spețe în care este aceeași formulare de „abținere”, una chiar pe proprietate intelectuală (link articol)
Nu știu dacă abținerile sunt pentru că nu este specialitatea ei ( „conflicte de muncă și asigurări sociale”) sau din alte motive.
Ședinta din 23 noiembrie 2016
Miercuri, 23 noiembrie 2016, a avut loc ședința de Apel la Curtea de Apel București, care s-a încheiat cu amânarea pronunțarii pentru marți, 29 noiembrie 2016.
Dosar 31705/3/2015. Data: 23.11.2016. Complet: S4 C8A/PI
Tip solutie: Amână pronunţarea
Solutia pe scurt: Amână pronunţarea la 29.11.2016.LEF/FV
Document: Încheiere – Amânare iniţială a pronunţării din 23.11.2016
Vom reveni pe 29.11.2016 cu informații.
Notă: Detalii despre proces (Fond) aveți aici: Sentința din 11 mai 2016 în dosarul 31705/3/2016 și reacția Vuvuzelei lui Talpan
Articole înrudite pe speță:
- [Update final] Tribunalul Bucureşti a decis azi: „FCSB” poate folosi numele „Steaua Bucureşti”!
- Vuvuzela de serviciu (1)
- Vuvuzela de serviciu (2). Răspunsul oficial al FRF legat de statutul sportiv al „SC FC SB SA”
- Vuvuzela de serviciu (3)
X Ray