FCSTEAUA.RO

Play off – #2: CFR Cluj – FC Steaua 1-1! HOȚegan lovește Steaua din nou. Un penalty și un roșu!

Coperta GSP

Steaua a remizat la CFR Cluj, scor 1-1, după o partidă extrem de tensionată, şi lupta la titlul rămâne la fel. A rămas însă la fel și impresia despre Hațegan, care a făcut praf încă un meci al Stelei. Vicecampioana obține un egal jucând și împotriva lui Hațegan. Au marcat Culio din penalty (39) și Gnohere (91).

Da, Dică a greșit că a forțat cu Alibec în atac, într-un meci cu o încărcătură maximă și de mare angajament fizic, însă actorul scorului de pe tabelă a fost din nou Hațegan, cel care a dictat un penalty, apoi, a egalat numeric echipele eliminându-l gratuit pe Pintilii (72). Ambele decizii sunt contestate de foștii marii arbitri Ion Crăciunescu și Adrian Porumboiu. Până și nefericitul comentator TV, Ionuț Angheluță, a văzut că Pintilii a fost eliminat gratuit, la compensare, după ce, cu 8 minute înainte, Hațegan l-a eliminat pe bune pe Peteleu (64) pentru al doilea galben.

Trebuie să spun că până la penalty nu am avut nimic de reproșat lui Hațegan, însă a speculat pro CFR exact cât și când a fost nevoie. Să nu pută!

Aseară, după o primă repriză echilibrată și tacticizată, în care echipele au căutat să se anihileze reciproc, Steaua a dominat copios CFR-ul lui Petrescu în Gruia. A avut și o bară în prima repriză, imediat după ce Culio a marcat de la 11 m.

https://youtu.be/nz9SgSDeflM

În a doua repriză a fost o singură echipă pe teren, jucând la o singură poartă, cea a lui Arlauskis. Claritatea acțiunilor steliste a fost dată și de înlocuirea lui Teixeira (șters) cu Florin Tănase, iar în centru a intrat Cristi Tănase, după ce Dică l-a trecut pe Morais fundaș stînga și pe Momcilovic alături de excelentul Planic. Bizonul a marcat golul egalării în minutul 91, iar imediat după, Dennis Man a avut victoria în gheată, însă Arlauskis a scos miraculos de la rădăcina barei.

Sigur, se poate discuta de calitatea jocului Stelei în ofensivă, dar există circumstanțe. Budescu a muncit mai mult ca de obicei, dar cu puține realizări. Încă „se joacă” (călcâie etc.) și greșește mingi simple, nu joacă concentrat și cu o răutate pozitivă. Însă pentru prima dată l-am văzut foarte activ și util pe faza defensivă.

Golul cadou făcut de Hațegan, urmat de bara lui Budescu (când Steaua a ratat egalarea imediată), a îngreunat jocul. Petrescu a băgat CFR-ul cu fundul în poartă, și în 11 și în 10. Nici marele echipe nu fac minuni pe atac pozițional în fața echipelor bine așezate pe două rânduri cu fundul în poartă, mai ales când diferența valorică nu este mare. Totuși, Steaua nu e Barcelona, iar CFR are cea mai bună apărare din Liga 1 și jucători foarte experimentați în anti-joc. Mai mult, Steaua a avut în ofensivă acele două mâini cvasi-moarte, Alibec și Teixeira. Din minutul 71, pentru a compensa, Dică l-a băgat pe Gnohere, iar pe final l-a trimis și pe Planic al doilea vârf. Nu a fost suficient. Au fost ocazii, dar nu s-a marcat decât o dată…. Din păcate.

Da, sunt semne mai bune. Echipa a pasat ceva mai bine și a stat mai organizat pe teren de data asta.

Să luăm și partea plină a paharului. Golul lui Gnohere în deplasare poate face la final cât două, în caz de egalitate la puncte în clasament și în meciurile directe.

La meci a fost prezent un grup de steliști din Peluza Roș-Albastră. Din sectorul alocat oaspeților, ultrașii roș-albaștri au dominat sonor stadionul plin al clujenilor. Asta și pentru că foarte mulți steliști din zonă au stat undercover în restul stadionului, iar ultrașii CFR-ului au avut 98 de minute morcovul în șezut.

Statistica CFR – Steaua 1-1

Caseta tehnică

Rezumatul meciului

Reacția lui MM Stoica după meci

Forza Steaua!

X Ray

 


Avancronică

CFR Cluj și FC Steaua se întâlnesc duminică, 18 martie, de la ora 20:45, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj, în a doua etapă din Play-off-ul Ligii 1. 

După ce a întâlnit campioana en titre, Steaua se deplasează în Gruia să de-a piept cu liderul la zi, într-un meci de 6 puncte. Războiul vorbelor între cele două cluburi a început să incingă atmosfera mult mai devreme, mai ales după ce CFR a refuzat arbitraj străin și Dan Petrescu a înjurat arbitrii români. Scandal alimentat de ambele părțile și cu gaz pe foc din partea presei.

Pentru meciul care poate decide campionatul, CCA-ul  grecului Kiros Vasaras  se pare că pregăteşte și ea o bombă de scandal mediatic cu Ovidiu Hațegan, arbitrul care a fost mai mult suspendat pe plan intern și a oficiat mai des în cupele europene sau în campionatele din Golf. La ora la care scriu, nu s-a făcut încă delegarea oficială pentru derby-ul de la Cluj.

CFR Cluj vs FC Steaua

Prima etapă din Play-off  a consemnat o serie de evenimente statistice interesante pentru derby-ul de duminică. Mihai Pintilii a bifat 200 de meciuri în prima ligă. Mario Camora (CFR) a evoluat și el pentru a 200-a oară în Liga 1, portughezul fiind doar al patrulea străin care atinge această cifră. Țucudean a devenit lider în clasamentul golgheterilor, cu 13 goluri, în timp ce Bizonul este pe locul 2 cu 12 realizări. Însă Gnohere a fost suspendat 3 etape din 2018. În clasamentul pasatorilor decisivi conduce tot CFR-ul: Ciprian Deac cu 10 pase de gol. urmat de Constantin Budescu cu 7. În Apărare, elevii lui Petrescu conduc cu  numai 14 goluri primite în 27 de meciuri, roș-albaștrii au 19. Steaua mai este peste CFR doar la numărul de goluri marcate: 54 , față de 44 marcate de clujeni.

Duelul de duminică are o miză suplimentară. CFR şi Steaua au intrat în Play-off cu punctaj impar şi dacă vor termina la egalitate de puncte, vor fi departajate de rezultatele din meciurile directe în Play-off.

CFR Cluj are un lot mai experimentat decât Steaua, cu fotbaliști care au adunat multe meciuri în Liga 1 și în Europa, trofee și suficiente „trucuri” ca să concureze pentru titlu.  Câte 2 titluri de campion au Culio, C. Deac, Hoban, Arlauskis și Țucudean.  Ultimii doi au unul chiar cu Steaua. Cu 8 trofee, Culio e șeful trofeelor câștigate, din care 7 bifate la Cluj! Are 2 titluri de campion, 3 Cupe și 2 Supercupe ale României. Argentinianul a mai câștigat și o Supercupă în Turcia, cu Galatasaray. Îl urmează Deac cu 7 trofeee. De la Steaua, cele mai multe trofee le au cei care nu vor conta în acest derby: Stăncioiu 8, Cr. Tănase 7 și L. Filip 7. Steaua are lotul mai bine cotat pe transfermarkt (25 mil. €, 26 jucători) decât al CFR-ului (aprox. 21 mil. €, 32 jucători) pentru că Vicecampioana are jucători mai puțini în lot, coeficientul UEFA al clubului mai mare și performanțe superioare clujenilor în ultimii ani. (De exemplu, cota lui Arlauski a crescut la Steaua de la 1 mil. la 2,5 mil. €. Acum la CFR, a crescut de la 1,0 mil. €, la 1,3 mil. €.)

Diferența mare de experiență este și la nivelul băncii tehnice. Dan Petrescu este suspendat pentru etapa a 2-a de Play off. Regulamentul e foarte strict şi nu-i permite unui antrenor cu o astfel de sancţiune să intre în contact cu jucătorii, dar nici prezenţa la vestiare înainte şi în pauza jocului. Aceeaşi situaţie a fost şi la meciul tur cu Steaua din sezonul regulat, însă Dan a stat într-o lojă și indicațiile lui au ajuns la jucători pe ruta Bilaşco – juristul clubului – Bordeanu. Conform obiceiului așa va proceda și duminică fără să pățească ceva. Am scris despre asta AICI.

Și casele de pariuri citate de matchendirect.fr dau prima șansă echipei lui Dan Petrescu (2,35-2,38), pe când un egal sau o victorie a Stelei  sunt cotate la 2,55-2,65.

Sponsorul Ligii 1, Betano, dă la victorie cota de 2,65 CFR-ului și 3,0 Stelei. Egalul, în viziunea Betano, este aproape la fel de probabil ca victoria roș-albaștrilor 2,95. Asta în ciuda faptului că la ultimele 6 vizite în Gruia, Steaua nu a pierdut decât o dată, în 2015, cu Mirel Rădoi pe bancă.


*D1- sezon regulat, D1C-play off, CF-meci amical

Despărţite în clasament de doar 2 puncte, Steaua și CFR sunt conștiente de miza mare a duelului. La fel de mare este și interesul din partea publicului clujean, meciul urmând să se dispute cu casa închisă. Posedați de avariție, oficialii CFR Cluj au anunțat pe pagina de Facebook a clubului că nu au gratuitate pentru copii! Biletele au prețuri de 25 de lei la peluză, 50 de lei la tribuna a II-a și între 40 și 120 de lei la tribuna l.

Deși 4.800 este media spectatorilor pe stadionul din Cluj, în actualul sezon competițional din Liga 1, însă se umple, de fiecare dată, la meciurile cu Steaua (15 – 18.000). Conducerea CFR-ului este conștientă că Steaua va avea în Gruia o susținere importantă: „O să jucăm cu casa închisă. Va fi sold out. Peluza doar din vară va fi disponibilă, vom face amenajări. Sperăm să nu fie mai mulți FCSB-iști. Noi sperăm să fie ardeleni, clujeni și fani ai CFR-ului”, a precizat Bogdan Mara, omologul vișiniu al lui MM Stoica.

Însă  FC Steaua va avea și o galerie organizată la Cluj! Steliștilor le-au fost repartizate 900 de bilete.„Duminica, mergem cu toții la Cluj!  Cei care vor sa ni se alăture sunt așteptați cu un mesaj in privat. Cu cei din Cluj ne vom întâlni la ora 18:30 in dreptul sectorului rezervat oaspeților. Biletele se vor achiziționa pe loc. Prețul unui bilet este 25 de lei.”, scrie Peluza Roș-Albastră pe pagina sa de facebook .

FC Steaua vine la Cluj cu obiectivul „x sau 2”, exact cele creditate cu cele mai mici șanse de casele de pariuri. Însă sunt singurele care nu ar lămuri din start lupta la titlul. Nici lotul Stelei nu inspiră mai mult optimism decât cotele oferite pariorilor. Dică a tranșat public postul de portar și va miza în Play Off pe experiența lui Cristian Bălgrădean: „In momentul acesta, Bălgrădean este numărul 1. De când a venit la Steaua, l-am văzut la antrenament și este numărul 1. A fost alegerea mea să-l titularizez”.

Dar Dică mai are câteva probleme și dileme în alcătuirea echipei. În defensivă, Romario Benzar e punct fix numai pentru că nu există alt fundaș dreapta în lot, altfel, Benzar e departe de forma care l-a consacrat la Viitorul. În centrul defensivei este altă problemă. Planić nu poate lipsi, dar Găman este accidentat. De la revenirea după accidentare, Balașa  este la fel de nesigur ca Larie, cel care nu mai intră în cărțile echipei. Astfel, pentru al doilea fundaș central,  Dică are de ales dintre Bălașa și o plombă, Momcilovic. În varianta cu Momcilovic central, Júnior Morais este singura opțiune pe stânga liniei de fund.

La mijloc, Pintilii și Nedelcu nu au demonstrat că sunt cu forma la nivelul potențialului lor, însă sunt singurele soluții de abordare prudență a partidei. Cum am spus deja, la egalitate de puncte contează meciurile directe. Nu cred că Dică va risca să-l pună pe Teixeira lângă Pintilii, dar este posibil să apară Ovidiu Popescu sau chiar Morais. Punctul slab al lui Teixeira în mijlocul terenului, este că, uneori, se complică inutil și pierde ușor mingi care pun adversarul pe contraatacuri letale.

În atac, antrenorul Stelei are de unde alege vârful de lance. Acum două zile, Dică l-a dat incert pe golgheterul Stelei, însă azi, sâmbătă, a anunțat că ”Harlem este bine, nu mai are niciun fel de probleme, de două zile se antrenează cu echipa”. Și Alibec este apt de joc după ce a evoluat promițător cu Viitorul. Pe benzi oferta pare generoasă ca variante. Cred că va apela la Florin Tănase și Dennis Man, însă Teixeira și Coman sunt și ei o opțiune pentru echipa de start. Budescu va fi „anywhere” pe linia întâi cu voie de la Dică.

O echipă posibilă poate fi următoarea:  Bălgrădean – Benzar, Planic, Bălașa, Momcilovic – Pintilii, Nedelcu – Man, Budescu, Florin Tănase– Alibec.

Conferința de presa a lui Nicolae Dică înainte de meciul cu CFR Cluj. Clipul începe cu finalul conferinței lui Mihai Pintilii  (Notă. începe cu ultima propoziție din transcriptului citat la începutul avancronicii).

https://youtu.be/xVvxIiDNY0Y

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray

 

Exit mobile version