FCSTEAUA.RO

Play off – #10: FC Steaua – Astra 1-0. CFR e noua campioană. Felicitări! FCSB, vechea și noua vicecampioană. Asta e!

Nu au fost surprize. Lucrurile s-au desfășurat exact cum le-am intuit mai jos în Avancronică. CFR a luat titlul, FCSB eterna vicecampioană și CSU  „bronzul”. Felicităm clubul CFR Cluj pentru titlu. Mulțumim echipei FC Steaua pentru că ne-a oferit farmecul unui al doilea sezon la rând cu suspans până la ultimul fluier din Play off.

Doar 3 minute a fost aseară Steaua campioană, după golul  lui Harlem Gnohéré (40′). Bucuria s-a stins în minutul 43, când Djokovic a deschis scorul în Gruia. A stins bucuria dar nu speranța și suspansul pentru naivi. Până în minutul 90+6, un gol al Viitorului, pe arena Dr. Constantin Rădulescu din Cluj, putea schimba soarta titlului. Evident, asta cu condiția esențială ca în repriza a doua  elevii lui Hagii, campionii României, să tragă  măcar O DATĂ  spre poartă nu Zero ocazii, Zero șuturi spre/la/pe poartă.  Doamne ferește! Dacă cumva nimerea vreunul pe poartă și Arlauskis moțăia de plictiseală? De fapt a fost ca o predare-primire. Vechea campionă a predat titlul noi campioane și cu același „passcod” 1-0 cu care l-a primit de la CFR la Ovidiu. Vorba aia, nașul i-a luat finului și banii și titlul. Și nu o dată, de două ori! 

Asta e! Shit happens!

Cel mai mare câștig al sezonului sunt suporterii și galeria cu admirabila lor atmosferă făcută la meciul care trebuia să tranșeze titlul, FC Steaua (FCSB) – CFR 1-1. Dar și aseară

Steliștii care au dus greul acestui sezon. Trebuie menționat și Dennis Man, U21-ul de bază al echipei.

 

Până și titlu de golgheter al Ligii 1,  Steaua îl împarte cu CFR.  Harlem Gnohéré  și George Țucudean au câte 15 golurii marcate.

Să ne revedem sănătoși pe stadioane în sezonul viitor!

FORZA STEAUA!

X Ray


Serbarea sfârșitului de an după un secol de fotbal

În etapa a 10-a play-off, meciurile  se vor disputa simultan duminică, 20 mai, ora 20.45. Liga Profesionistă de Fotbal a decis marți modificarea programului, ca toate meciurile din etapa a 10-a din play-off,  cu implicare în stabilirea clasamentului final, să se joace la aceeași oră.

FC Viitorul și CSU Craiova au câte 35 de puncte, Astra 33 de puncte și toate se luptă pentru locul 3, care duce în preliminariile Europa League.

CLASAMENT  PLAY-OFF

Astfel, FCSB – Astra, pe Arena Națională, CFR Cluj – Viitorul în Gruia și Poli Iași – U Craiova  în Copou, se vor juca duminică, de la ora 20:45. Meciurile vor fi  în direct pe TV Digi Sport, TV Telekom Sport și LookTV..

CCA a stabilit arbitrii de la FC Steaua (FCSB) – Astra și CFR – Viitorul din ultima etapa!

Meciul dintre FC Steaua (FCSB)  și Astra va fi arbitrat de Marius Avram, iar CFR -Viitorul de Istvan Kovacs. Cu Avram la centru Steaua a câștigat 10 puncte din 12 posibile.

Serbarea roș-albastră de sfârșit de an după un secol de fotbal românesc

În cel de-al 71-lea an de existență, Steaua încheie sezonul din cel de-al 100-lea an fotbalistic al României. ”100 – Poveștile nemuritoare ale fotbalului românesc” este primul volum care radiografiază cele 100 de ediții ale campionatului românesc de fotbal, primul eșalon, disputate de la începuturi până în 2018.

Titlul ediției 100 s-a jucat în etapa a 7-a la Iași. Duminică, CFR Cluj nu are cum să-l scape, cum nu l-a scăpat niciodată când a ajuns în această situație. În opoziție, Steaua l-a pierdut  în 2007-2008, tot cu CFR-ul și tot în ultima etapă. Degeaba Steaua a bătut-o pe Gloria Buzău cu 5-0,  în Ghencea, pentru că CFR a învins-o pe U Cluj printr-un penalti. Exact cum a luat titlul și  Viitorul anul trecut.

Mai mult, Hagi i-a trimis pe Tudor Băluță, Mățan și Drăguș, titulari la prima echipă, să joace sâmbătă, 19 mai, la echipa U19 în returul semi-finalei din campionatul Liga Elitelor, deși în tur Viitorul a învins cu 4-1. În locul celor 3 probabil va promova puștime în prima echipă. Interesul lui Hagi pentru  U19 e oarecum justificat. Câștigătoarea Ligii Elitelor U19 participă în UEFA Youth League, fostă UEFA U-19 Champions League.  Cu prima echipă, regele  poate participa în Europa și de pe locul 4, pentru că CSU va beneficia de locul oferit de Cupa României. Presa a anunțat că Hermannstadt nu are licență pentru UEFA. Oricum și locul 3 în Liga 1 este decis. Craiova nu are cum să-l scape. Ieșenii au avut ambiții mari și bani doar cu CFR și Steaua. Cu Astra au făcut act de prezență.

Așadar, meciul de duminică este pentru FC Steaua ca o festivitate de închidere jubiliară a sezonului 100,  cu o briză de suspans. Un secol de fotbal pentru România, un sezon zbuciumat și fără trofee pentru Steaua, dar cu câteva realizări notabile:

VIDEO. Ce spune un etern rival al Stelei, dar care respectă clubul și știe bine ce însemnă performanță. „Pentru mine FCSB e Steaua”, „faptul că  Steaua a fost acolo an de an pe locul 2 la un punct, la meciuri directe… înseamnă că acolo s-a lucrat bine, „pierderea titlului pentru o echipă ca Steaua poate fi considerată  o nerealizare, dar profesional nu este chiar un eșec (N.R.- în contextul în care a pierdut ultimele titluri)”.

Sigur, haterii și unii dintre cei care în viața lor nu au obținut vreo performanță, măcar la nivel de scara blocului, vor desconsidera cele scrise mai sus. Însă și ei au libertatea de opinie să o facă.

Da, cu siguranță se putea obține mai mult în acest sezon, dacă:

Da, trebuie să sperăm mereu la mai bine, dar  să nu uităm prea repede și clipele de fericire primite gratis de munca altora! Numai cine nu muncește nu greșește!

Duminică, Dică nu-i va putea folosi pe Pintili, Morais și Alibec (scos disciplinar din lot). Miercuri, 16.05.2018, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a luat următoarele decizii:

  1. În baza art. 63.1.g + 63.2.1. din RD, se sancționează jucătorul IraneutonJunior Morais (FC FCSB) cu suspendare pentru un joc și o penalitate sportivă de 740 lei;
  2. În baza art. 65.a din RD, se sancționează jucătorul Pintilii Mihai (FC FCSB) cu suspendare pentru trei jocuri și o penalitate sportivă de 6.800 lei

VIDEO. Antrenamentul și conferința de presa pentru FC Steaua – Astra

Echipa posibilă: Bălgrădean – Benzar, Planic, Găman, Momcilovic – Filip, Teixeira – Florin Tănase, Budescu, Man – Gnohere

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray

Exit mobile version