VIDEO. Peluza Roș-Albastră, Show 3D în Unicul Derby
X Ray
Pe mâna noastră
Chiar dacă echipa s-a mișcat ceva mai bine decât în meciurile cu Astra și Rudar, iată că n-am reușit să învingem. Din nou, așa cum, din păcate, am văzut-o de multe ori, Steaua a pierdut pe mâna ei. Prima repriză a fost dominată clar, dar am avut parte de aceleași metehne: pripeala și greșelile individuale, mai ales la finalizarea acțiunilor ofensive. Unei apărări ca aceea a lui Dinamo îi poți da goluri multe. Dar ultima pasă, ultimul șut s-au ratat ca deobicei. Și, în loc de 2-0, 3-0, repriza s-a terminat 1-1.
Și a doua repriză a început favorabil, cu golul norocos al lui Coman. Și, din nou, în loc de majorarea scorului, egalare… Apoi 3-2 și, iarăși, egalare. Am ajuns să mă tem de orice minge centrată în careul nostru, nu știu cum fac băieții că taman atunci greșesc… Ce să mai zic că era cât pe-aci, în ultima clipă, să ne-ntristeze de tot Nistor… Dar, chiar și-așa, un 3-3 cu Dinamo e un rezultat slab, foarte slab.
Încerc să înțeleg cum am putut să scăpăm victoria din mână. Ce scuze să le găsesc băieților lui Dică? Stadionul neacoperit, deși era de așteptat să plouă? Un arbitru ca Hațegan, care mi s-a părut cam îngăduitor cu unele faulturi ale dinamoviștilor? Lipsa lui Pintilii? Surprinzător de slaba prestație a lui Texeira? Scăpările lui Benzar și Momčilović? Scăderea în repriza secundă a randamentului lui Ovidiu Popescu și Gnohéré? Neputința antrenorului de a face din cei 11 din teren un grup puternic, solid, sigur? Inconștiența patronului, care nu a luat măsurile necesare pentru a întări lotul acolo unde era nevoie – un fundaș central, un vârf, două? Nu știu, poate, dar altfel vorbeam dacă prima repriză se încheia la un scor mai apropiat de ceea ce a fost în teren…
Andrei Sava
Blog – 30 Iul 2018