FCSTEAUA.RO

Partizan – Steaua 4-2(1-2)! Catastrofă, numele tău e Papp! A păpat calificarea …

În Infernul de pe „Partizan Stadium” cu 30.000 de „ultrași”, Steaua a pierdut dramatic cu 4-2 și a spus adio la Champions League.  A prins, totuși, ultimul tren de UEFA, fiind trimisă de Paul Papp în play-off-ul de Europa League. Steaua iși afla adversarul la tragerea la sorti de vineri.

Partizan: 1. Zivko Zivkovic — 4. Miroslav Vulicevic, 6. Gregor Balazic, 44. Fabricio, 5. Nemanja Petrovic — 21. Marko Jevtovic — 8. Darko Brasanac, 10. Stefan Babovic (căpitan, 92. Nikola Trujic, min.90) — 15. Abubakar Oumarou, 86. Valeri Bojinov, (22. Sasa Ilic, min.60), 17. Andrija Zivkovic. Antrenor: Zoran Milinkovic.
Rezerve neutilizate: 12. Filip Kljajic — 13. Lazar Cirkovic, 23. Miroslav Bogosavac, 92. Nikola Trujic, 11. Nikola Ninkovic, 33. Ivan Saponjic.

Steaua: 12. Valentin Cojocaru — 22. Jean Sony Alcenat, 6. Paul Papp, 33. Fernando Varela (căpitan), 13. Alin Toșca — 11. Muniru Sulley, 21. Nicandro Breeveld (17. Alexandru Tudorie, min.72) — 77. Adrian Popa, 14. Jugurtha Hamroun (80. Gabriel Iancu, min.70) 7. Alexandru Chipciu (16. Guilherme, min.51) — 15. Gregory Tade. Antrenor: Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: 1. Florin Niță — 2. Cornel Râpă, 23. Aymen Tahar, 8. Lucian Filip. 

Roș-albastri nu s-au lăsat intimidați de iadul sârbesc și în minutul 3 au bifat două ocazii de gol. Hamroun a luat o acțiune pe cont propriu, a intrat în careu, a pasat pentru Tade, mingea a fost deviată la Chipciu care a şutat bine din colţul careului, dar mingea a fost deviată de un apărător, suficient cât să nu prindă cadrul porţii. La câteva secunde Varela a fost la un pas de gol, dar s-a opus Petrovic.

Cum ratările se răzbună, Partizan avea să deschidă scorul în minutul 8, după o gafă încredibilă a lui Papp. Nefericitul fundaș i-a dat lui Babovic un „assist artistic”, cu călcâiul,  și decarul belgrădenilor a marcat în poarta goală.

Campioana României a reacționat prompt și a restabilit egalitatea după 3 minute. Adi Popa a pasat în careu la Hamroun, algerianul a recentrat din prima și Sulley Muniru a dus scorul la 1-1 cu un șut puternic din interiorul careului, în dreapta porții lui Zivkovic.

Roș-albaștrii au continuat ofensiva în fieful sârbilor, ratând o mare ocazie în minutul 27. Adi Popa i-a pasat pe poziție viitoare în careu lui Tade, acesta a şutat bine din prima, dar Zivkovic a avut un reflex extraordinar și respins în bara transversală. Șașe minute mai târziu, Hamroun a înscris pentru 1-2 după o fază șnur. Alcenat l-a deschis pe Adi Popa, „motoreta” a pasat foarte bine la Hamroun și franco-algerianul a finalizat elegant în stânga lui Zivkovic.

Steaua a jucat foarte bine în primele 45 de minute. Deși a fost condusă, campioana a revenit în stil de echipă mare. La pauză avea calificarea în buzunar și Înfernul redus la tăcere. Sârbii aveau nevoie de 2 goluri și din desfășurarea primei reprize nimic nu anticipa că vor reuși.

Însă repriza a doua a început ca un vis urât, cu Paul Papp în rolul demonului. Varela l-a faultat pe Brasanac și „centralul” a dictat lovitură de la 11 metri, deși faultul s-a petrecut în afara careului. Totul a plecat de la o nouă eroare a lui Papp, care a greșit o preluare la 40 de metri de poartă și i-a pasat lui Brasanac, care a scăpat singur cu Cojocaru. Varela a încercat să repare și l-a faultat din spate, în mod iresponsabil. Penalti și cartonaș roșu. Penalti nu a fost, nici nu s-a marcat, însă Varela nu a ajutat cu nimic echipa. Chiar dacă înscria Brasanac, se făcea 2-2, dar nu lăsa echipa fără „creier” în defensivă și cu un om în minus peste 50 de minute.

După ratarea lui Bojinov din penalti, am crezut că soarta a făcut dreptate, însă Papp nu a fost de acord. Soarta Stelei avea să fie el însuși! La numai 10 minute, Papp a lovit din nou. Jevtovic a șutat din afara careului, Papp s-a întors cu fundul, dar cu piciorul a deviat mingea în plasa porții lui Cojocaru. Scenă de horror movie: era doar minutul 60, 2-2 pe tabelă și echipa în „10”.

Steliștii nu au renunțat la atac și în minutul 63 Tade a avut golul în gheată, când mingea trimisă de el s-a scurs milimetric pe lângă poartă. Peste un minut, Muniru a tras de la 12 metri și mingea a fost deviată în corner. La faza următoare, Papp a trimis cu capul peste poartă de la 7 metri. În minutul 68 a și marcat, dar din poziție de osfaid.

Pe fondul ratărilor steliste, Papp a lovit a patra oară la temelia calificării. În minutul 69 Oumaru a trecut ușor de „Piaza rea” stelistă, acum jalon, i-a pasat lui Zivkovic, care a finalizat, din interiorul careului, după ce l-a pus la pământ din dribling pe Breeveld. Mingea a lovit bara din stânga lui Cojocaru și a intrat în plasă pentru 3-2. În minutul 90+2, când Steaua căuta cu disperare golul calificării, Trujic a închis speranțele steliste la 4-2, după altă gafă în defensivă.

Mirel Rădoi a pus și el umărul la insucces

  • Pe Papp trebuia să-l schimbe la pauză, dar nu prea avea cu cine. Noul antrenor, deși a avut mână liberă la transferuri, a zbârcit lotul. Încă de la venirea la Steaua, Rădoi știa că Varela are hernie inghinară și oricând putea deveni indisponibil pe termen lung. Prezența lui în teren era un risc medical asumat, dar nu și compensat preventiv. Nu numai că nu a adus măcar un fundaș central „titular”, a și renunțat la doi, cu o lejeritate dezarmantă și fără pic de management predictiv.  Astfel, Steaua a ajuns să se apere cu jolly jokeri  pe axul central. Rădoi, fundaș de meserie, a făcut una din cele mai nesigure defensive steliste din ultimii ani. Papp a jucat jalnic în toate meciurile de UEFA, fie că a fost folosit fundaș lateral dreapta, fie fundaș central. Aseară, jolly jokerul fost un măscărici trist într-o dramă roș-albastră.
  • O mutare neinspirată mi s-a părut și înlocuirea jucătorilor de viteză, Chipciu și Hamroun. A lăsat echipa în 10 și cu o mână moartă, Tudorie. Scoaterea ambilor viteziști, tehnici și cu experiență, și aruncarea unei „rezerve de Liga 1 spre 2”  în Infernul sârbesc,  cred că a fost o gafă strategică.
  • Întroducerea lui Guilherme a avut o logică, Toșca trecând în locul lui Varela, însă Rădoi putea apela, temporar, și la soluția cu Chipciu fundaș dreapta. Guilherme nu a adus un plus defensiv sau ofensiv, dimpotrivă. A luat galben imediat și a jucat mediocru, la fel ca Alcenat. Pe benzi, defensiva roș-albastră a fost depăsită ușor în repetate rânduri.

Concluzie

Una peste alta, cu toate gafele lui Papp și schimbările lui Rădoi, echipa s-a prezentat bine în 10 și foarte bine în 11. Campioana a atacat indiferent de scorul de pe tabela, a avut atitudine, determinare și dorință de calificare, din primul minut de joc. Steaua în „11” este superioară lui Partizan, dar în „10” … nu a fost seara ei. Sârbii au tremurat la fiecare acțiune a steliștilor, însă au avut în Papp al doilea jucător în plus și „decisiv”.  Reacțiile presei și ale oamenilor de fotbal au fost pe același ton.

  • Gabi Balint:Până la urma greșelile capitale ale lui Papp au anulat efortul, dăruirea și jocul foarte bun realizat de colegii lui. Săracu’, acum toti o să-l „ingroape” cu reproșuri uitând că greșeala e umană. Steaua a jucat slab la Botoșani și a câștigat. Azi a jucat bine și a pierdut.”
  • UEFA:Steaua a arătat că este într-o formă foarte bună în prima repriză, golurile lui Sulley Muniru şi Hamroun minimalizând golul lui Babovic din starul partidei. Totuşi, Steaua s-a văzut nevoită să joace în inferioritate numerică din debutul reprizei a doua după eliminarea lui Varela şi chiar dacă Bojinov a ratat lovitura de la 11 metri, Jevtovic şi noul star de la Belgrad, Andrija Živković, au adus echipa sârbă în avantaj cu 10 minute înainte de final. Nikola Trujić a stabilit scorul final în minutele de prelungiri.”

În partea plină a paharului sunt și alte semne bune. Hamroun, MVP-ul campionilor, a reconfirmat că este un transfer excelent. Muniru a crescut de la meci la meci și a prins gustul golului. Cu un portar experimentat, un fundaș central lângă Varela, un miljocaș ofensiv lângă Muniru și o concurență pentru Tade, echipa ar arăta decent de bine.

A fost un meci spectaculos. Roș-albaștrii au „murit” în Infern, dar au murit frumos … pe mana lui Papp.  Merită felicitați.

Capul sus, campionilor! Duminică aveți dresaj cu potăile! Cod roșu!
FORȚA STEAUA!

XRay

Exit mobile version