Tot ceea ce se întâmplă astăzi în confruntarea dintre CSA și FCSB este atât de tipic pentru noi, românii, scoțând la iveală toate bubele ce mustesc în mediul nostru social în care, mândri de descendența noastră aproape divină – via Zamolxe, nu-i așa?, reușim să ne afirmăm principiile cu emfază, călcându-le zilnic atunci când vine vorba de faptă.
În orice confruntare dintre adevăr și minciună există un moment de cumpănă. Este acel interval în care aparent nimic nu se mai poate întâmpla, deși adevărul a fost spus și ar trebui să producă ceva efecte reparatorii, este zona în care indignarea setosului de dreptate atinge cotele cele mai înalte în timp ce impostorul râde sfidător, afișând o siguranță de fațadă. De câte ori nu am văzut acest episod în aproape treizeci de ani ce s-au scurs după Revoluție? „Nu mi-e teamă, am încredere în justiție”. „Nu am făcut nimic, nu mi se va întâmpla nimic, sunt curat”. Aceasta este esența declarațiilor date de oameni ce au mers ulterior în pușcărie pentru furt și corupție!!!
Dacă vreți o exemplificare suplimentară, vorbim despre intervalul în care Condrea Dan îți râde în față sugerând că ești nebun atunci când te legi de produsele Hexi Pharma, este zâmbetul sfidător al lui Liviu și „ba mă-ta” ascuns de îndemnul Iepuroiului „altă întrebare”, în timp ce noua Românie se pregătea să le f…rece un șut în cur pentru a-i expedia într-o pubelă a istoriei pe cei doi smecherași.
19 decembrie 2016. Am scris în grabă articolul „Suporterii Stelei fac diferența”. Talpan înregistrase o nouă victorie împotriva clubului condus de infractori, iar speranțele mele de a avea ocazia să îmbrac iarăși haina de suporter al echipei Steaua București, recăpătau un sens. Ca în multe atâtea cazuri când vine vorba de Steaua, în redactarea textului am pus în funcțiune doar unele procese interne situate mai degrabă în zona sufletească, văduvind interesul pentru formă și corectitudine a textului. Departamentul de corectură nu funcționează, mai ales la orele târzii ale nopții, atunci când scrii pe blogul personal, iar când nostalgia și dorința de a face ceva te împresoară, nu este loc de rațiune. Până la urmă a ieșit acea dulcegărie suporterească a cărei unică valoare era aceea că ascundea dorința noastră, a celor simpli, de a avea un club curat, una care facea trimitere și la un fotbal de același tip și poate la o societate însănătoșită.
A doua zi, șoc!!! Păstrez această remarcă smintitoare tocmai pentru a mă alinia vremurilor modelate sub influența celor ce roiesc în jurul….antenelor de tot felul. Ceva se întâmplase! Un articol „normal” postat pe blogul subsemnatului poate strânge un număr de 10 -20 de vizitatori, adevărat este de pe toate continentele, existând probabil români de prin SUA care se mai și plictisesc. Unul în sfera asistenței sociale care ar strânge 50 de vizitatori este un articol semnificativ, fiind vorba de un rezultat excelent. WordPress-ul are marele talent de a nu te conecta motoarelor de căutare în cazul în care nu plătești pentru găzduire, rămâi la mâna amicilor care te-ar putea citi și promova prin intermediul Facebook-ului. Un meci al Stelei în campionat poate aduce cam 120 de vizitatori, mai ales dacă la mijloc a fost vorba de o victorie. Ei bine, a doua zi, în jurul prânzului, blogul meu era cocoșat de cei peste 1,500 de vizitatori unici. Și numărul creștea! L-am sunat pe Alex, Piece of Mind pentru cei care citeau cândva articolele noastre pe fcsteaua.ro. „Omule, ceva s-a întâmplat” i-am spus atunci. A urmat o (nouă) discuție lungă despre șansele noastre de a avea un club curat, una obișnuită aș zice, după care am finalizat coversația.
După aceea am revenit în fața computerului. Spre seară aveam 3,500 de vizitatori și numărul creștea neîncetat! Dincolo de faptul că, cel mai sigur, un intermediar, probabil fcsteaua.ro, preluase articolul și-l promovase mai departe, mesajul atinsese o coardă sensibilă. Suporterii Stelei aflați în așteptare, voiau reacții în urma victoriilor lui Talpan. 5048 a fost numărul total, record absolut pentru subsemnatul!
Revenind în prezent, traversăm așadar acel interval în care, oamenii au nevoie să se obișnuiască cu realitatea. În cazul Stelei, dificultatea situației nu ține de poziționarea adevărului ci de incapacitatea instituțiilor și mai ales, a oamenilor, de a-l accepta. Mai mult, nu suntem obișnuiți să respectăm legea, fapt dovedit și de încăpățânarea reporterilor și gazetarilor de a renunța la a mai face asociere între Becali și Steaua.
Îmi permit să fac o foarte scurtă trecere în revistă a celor implicați. Pe de o parte avem conducerea CSA care SE TEME. Oameni numiți pe funcții de alți oameni (cărora le sunt datori), indivizi pentru care reflectoarele ce li s-au pus pe chipuri reprezintă prea mult, o contradicție pentru viața îndestulătoare care le umflă burțile de la o zi la alta. Niște burtoși, amatori de viață ușoară, oameni mici care s-au trezit cu o comoară de aur în curte în timp ce ei trăiau doar din peștele pe care-l prindeau cu crâsnicul…de la Buget. În primul rând, cei din conducerea CSA nu știu ce să facă cu această echipă, deși soluții ar fi. Dacă ar avea o viziune, ar trage aer în piept și ar realiza că finanțarea echipei poate fi realizată cu inteligență, astfel încât rolul MApN să fie onorific.
În al doilea rând, acei oameni se tem că tovarăși „de arme” ar putea avea de suferit în cazul în care se va răscoli rahatul în continuare, Steaua ajungând la Becali prin acte de corupție. În acest sens aduc un argument forte: modul în care s-a realizat tranzacția cu terenuri, se pare că oamenii au uitat de acest episod, judecătorii având o poziție clară și în acel caz.
Apoi există situația aparent fără de ieșire pentru FRF. Sprijinit politic pentru a-i lua locul lui Mircea Sandu, Răzvan Burleanu nu are capacitatea de a găsi o soluție deoarece nici protectorii săi nu au o soluție, rahatul fiind prea mare, iar suporterii Stelei prea mulți. În primul rând ar însemna să admită că a fost autorul unor ilegalități, acceptând ca FCSB să participe la competițiile interne și internaționale. Apoi ar trebui să admită că nici forul pe care-l conduce nu prea ar îndeplini toate condițiile prevăzute de lege pentru a-și desfășura activitatea. Dacă ar fi după Burleanu, i-ar trage un șut în dos lui Becali și FCSB-ului, doar că acest fapt ar însemna să recunoască că este un incompetent. Pe această stare de fapt George Becali, cocoțat pe același munte de prostie și de mârlănie, trage din toate pozițiile în Talpan. Atenție – un dovedit infractor îl terfelește pe un militar al Armatei Române, beneficiind de sprijinul ziarelor și televiziunilor, militarul neavând posibilitatea de a se apăra. Tipic pentru țara noastră, tipic pentru eroisul lui Becali, nu-i așa? Și nimeni nu intervine, nimeni nu face nimic!!! Este fix perioada de relativ echilibru la care făceam trimitere în deschiderea acestui text, în care singura trăire este indignarea.
Ajungem și la suporteri. Ei bine, în această zonă se produce maxima impostură. În primul rând există simpatizanții George Becali. Cu aceștia nu am vreo problemă! L-au prins doar pe Becali, au asociat numele lui cu Steaua, din punctul meu de vedere ei nu greșesc cu nimic. Pentru ei nu pot decât să simt o formă milă, le voi spune cu ocazia unui viitor articol de ce. Dar mai există suporteri vechi ai echipei care au văzut cum numele Steaua a fost mânjit ani la rând, au deplâns situația în care a ajuns echipa, dar care acum o țin langa cu FCSB-ul lui Becali. Unii au participat la marșurile de protest anti-Becali, chiar au și luat cuvântul în timpul acestor acțiuni de protest (cât fariseism!), au cântat în tribune „pleacă din Ghencea!”, ba chiar admit și acum că Becali „a făcut mult rău echipei”. Rezultatul? Ei țin cu Becali, FCSB este Steaua.
O singură explicație am pentru această situație: palmaresul. Acești oameni țin mai degrabă să știe că au mai multe titluri decât Dinamo chiar dacă de ani de zile galeria lui Dinamo face instrucție cu suporterii FCSB-ului, tocmai pentru că FCSB nu mai reprezintă demult Steaua București. Acești oameni iubesc mai degrabă victoriile, rezultatele și nu pe Steaua. Face Becali blaturi? Nu-i nimic, avem un nou titlu de campioni. Se afundă FCSB în tot mai multe scandaluri? Nu-i nimic, am mai pus o Cupă a României și încă o participare (rușinoasă) în Uefa Champions League. Ar mai fi și o altă explicație, cea referitoare la organul moral (expresia-i aparține lui Cristian Tudor Popescu, fiind folosită pentru alt context) dar cred că ambele vin la pachet.
În final nu pot să omit presa „de sport”. Nu voi aloca prea multă energie acestui subiect deoarece este tardiv. Realitatea e simplă: în mare măsură acest organism s-a așezat încă de la începutul conflictului în spatele lui George Becali și a FCSB, mici excepții făcând Prosport în ediția sa online. Partea și mai rea este legată de faptul că Becali este ajutat să-și distribuie veninul în timp ce Talpan este tratat cu sarcasm, la mica publicitate. Semnificativ pentru noi trebuie să fie faptul că, în ciuda unui mitantism (fără substanță din ce vedem astăzi) pentru respectarea legilor și a Justiției, cu greu s-a înțeles necesitatea de a se respecta faptul că instanțele de judecată au decis că FCSB NU ESTE Steaua București. Dar noi ne dorim un stat de drept și justiție, nu-i așa?. În final, nu pot să nu remarc modul gingaș prin care GSp o dă cotită ca la Ploiești, renunțând în ultima vreme în a-l mai ține în brațe pe George Becali și lăsând loc și articolelor în care CSA este tratat cu respect. Probabil se pregătește ceva sau poate că Becali nu mai este atât de darnic.
Cătălin Asăvoiaiei (Il Soldaino)
APRILIE 22, 2017
Preluare de la blogul personal asavoaeicatalin
Nota Redacției:
- Articolul de care vorbește Cătălin, „Suporterii Stelei fac diferența” (link), a fost publicat de subsemnatul pe fcsteaua.ro cu un link spre blogul lui. De aici și fluxul mare de vizitatori care l-a surprins.
- Catălin Asăvoaiei, cunoscut userilor fcsteaua.ro ca Il Soldatino, este membru al site-ului din 2006 și a fost unul din redactorii redutabili ai acestui site. Din păcate pentru site și el s-a retras prin 2012. Însă de fiecare dată când a scris pe blogul său despre Steaua, articolul a fost preluat și pe site-ul nostru. Exact ca în cazul lui Andrei Sava.
Articolele mai vechi ale lui publicate direct pe fcsteaua.ro le găsiți aici: „Suflet de stelist”.
X Ray