FCSTEAUA.RO

Ogăraru a plecat de la Ajax. Becali, fă-i repede o ofertă!

După doi ani petrecuți la centrele de copii și juniori de la Ajax, George Ogăraru s-a despărțit de clubul olandez pentru a-și continua în România cursurile de antrenor. Începând din vara lui 2016, Ogăraru a ocupat funcția de antrenor secund a echipei secunde a lui Ajax.

„Multumesc conducerii clubului Ajax pentru înțelegerea avută față de dorința mea de a continua în România cursurile de Licență Pro UEFA ! Astfel am decis împreună să întrerupem pentru o perioadă frumoasa noastră colaborare!

Am ales să merg pe drumul cel mai scurt către obiectivul meu de a deveni cât mai curând antrenor principal sau director tehnic la un club de seniori.

Felicitari Marcel Keizer pentru promovarea la prima echipa! Este o încununare, cum nu se putea mai frumoasă, a muncii depuse în acest sezon la echipa secundă!! A fost o plăcere să lucrăm împreună și alaturi de fostul meu coleg de echipă John Heitinga …noul antrenor al juniorilor U19!

Este o șansă deosebită pentru Johnie de a se specializa ca antrenor și spun asta din proprie experiență. Au fost 3 ani în care Ajax Amsterdam m-a format ca antrenor și manager, mi-a dezvăluit secretele filosofiei și al modului de lucru atât de apreciat în lumea fotbalului. Am învățat aici „cum se face” și de-abia aștept sa pun în aplicare acest model mai departe în carieră!” , a fost mesajul postat de George Ogăraru pe Facebook (link).

Ogăraru crede că Dică are toate „uneltele” pentru a lua titlul: „Clubul îl sprijină în materie de transferuri”

George a declarat azi pentru Digi Sport că este sigur de succesul antrenorului Nicolae Dică la FC Steaua. Fostul fundaş dreapta al Stelei spune că tehnicianul roş-albaştrilor are sprijinul clubului în materie de transferuri şi că lotul pe care îl are la dispoziţie îi permite să câştige titlul.

Fost coleg cu Dică în dream team-ul „Steaua UEFA-fantastica 2006”, Ogăraru consideră că noul antrenor al vicecampioanei va reuşi să gestioneze corect și vestiarul.

Ogăraru consideră că CFR Cluj se anunţă principala rivală a roş-albaştrilor în viitorul sezon, datorită investiţiilor importante şi a aducerii stelistului Dan Petrescu pe bancă.

E timpul ca Ogăraru să fie adus la FC Steaua pentru a pune pe baze sănătoase Academia. Alo, Becali, se aude?

X Ray

 

Exit mobile version