Încercări de a stopa marșul Stelei se tot fac de vreo 20 de ani încoace. Steliștii nostalgici, care resping oripilați ideea ”FCSB-ului oierului” și flutură flamura echipei Armatei uită că echipa preluată de la MapN fusese adusă de Păunești cam în situația de azi a lui Dinamo.
În câțiva ani, GgB, cu MM alături, a reușit să readucă Steaua acolo unde îi e locul. Se anunța hegemonia. Și așa ar fi fost dacă Becali ar fi avut minte. Dar de unde?
După ascensiunea blocată la un pas de cucerirea unei cupe europene a urmat un scurt recul. Apăruseră alți oameni cu bani, dornici de succes, de mărire.
Pászkány a fost cel mai inteligent – și-a dat seama că fotbalistul român bun visează să joace la Steaua, ca rampă de lansare spre purcoaiele de parale din străinătățuri. Și atunci a recurs la soluția importurilor. Și i-a reușit.
La Urziceni, na, că i-am uitat și numele, a băgat ăla bani și-a făcut o campioană peste noapte. După care s-a făcut totul praf.
Porumboiu a încercat și el. Bani cu ghiotura, omul era venit chiar din fotbal, știa mersul lucrurilor… Dar Vasluiul nu era un oraș pe gustul fotbalistului de azi, era un sat mai mare care nu atrăgea. Cu toate eforturile, performanța a întârziat. Și, să nu uităm, pe-acolo au trecut Sânmărtean, N`Doye, Varela, Stanciu și atâția alții. Ce s-a ales din visul cel frumos?
O situație asemănătoare la echipa mega-bogătanului amator de elefanți. Și-a luat jucăria de la Ploiești și a dus-o la Giurgiu – mama voastră, v-arăt eu cine-s! Rezultate? Slăbuuuuț…
Petrolul? Altă multinațională, trai neneacă pe banii contribuabilului. Rezultate? Mai nimic.
Oțelul? Alt succes story care a durat o clipă. Măcar ăia au reușit să ia titlul, nu?
ASA, ultima mare speranță a anti-steliștilor, un mozaic de expirați resuscitați miraculos, era cât pe-aci să profite de degringolada de după izbucnirea scandalului siglei. Așa, mare minune dacă nu va avea soarta Urzicenilor…
Dinamo, veșnica rivală, a ajuns de râsul curcilor.
Rapidul? Hai să fim serioși! Rezultate au fost cât timp l-au ținut puterile pe Ghiță, sprijinit ba de Samsung, ba de Loterie, ba de Văcăroiu și Băsescu, de Vamă, Il Luce, fiecare cu ce-a putut. Apoi s-a revenit la tragi-comedia de dintotdeauna…
De rămas a rămas aceeași mare putere, singura pe care o cunoaște și Europa, lumea întreagă. Chiar și cu disprețuitul, ironizatul, caraghiosul patron pe care-l are. Pentru că Steaua e mitul care adună în jurul său majoritatea covârșitoare a românilor. Și nici un patron inconștient, nici un minister incapabil, dar țâfnos, nici sterile și penibile cocoșeli ale unor suporteri nu pot distruge un simbol național. FCSB de azi e Steaua dintotdeauna, fie că s-a numit ASA sau CCA, fie că nu mai e echipa Armatei, dar nici a Păuneștilor și nici chiar a actualului finanțator. Steaua noastră e a României, așa cum niciuna din celelalte echipe nu poate spune. Iar suporterii, peste jumătate din iubitorii fotbalului din țara asta, trebuie să fie alături de cei care ne oferă mica noastră bucurie de pe dreptunghiul de iarbă. Alături de bravul Varela, de truditorul Prepeliță, de neastâmpăratul Adi Popa, chiar și de Toșca și Chipciu, Tănase sau Iancu, sau bietul Gâlcă, alături de toți. Pentru că ei sunt Steaua azi, așa cum noi suntem mereu. Pentru că în locul lor vor veni alții, dar noi vom rămane aceiași: steliști. De la 1947. Cu steaua de aur în cinci colțuri, nu cu struțo-cămila cu opt …
Autor: Andrei Sava
Preluare de pe blogul personal Sam Murray