FCSTEAUA.RO

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, achitaţi în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova. Verdict similar pentru FRF şi LPF

Micea Sandu, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, dar şi Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, au fost amândoi achitaţi în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova. Decizia este definitivă.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis achitarea fostului preşedintele al FRF, Mircea Sandu, pentru toate capetele de acuzare din dosarul dezafilierii Universităţii Craiova, respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, folosirea influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite şi sustragere de sub sechestru.

Aceeaşi hotărâre au luat-o judecătorii şi în cazul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, care a fost achitat şi el pentru aceleaşi acuzaţii.

De asemenea, au fost achitate atât Federaţia Română de Fotbal cât şi Liga Profesionistă de Fotbal pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi sustragere de sub sechestru.

Totodată, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins ca nefondată solicitarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală împotriva lui Mircea Sandu şi a lui Dumitru Dragomir, precum şi apelurile făcute de Adrian Mititelu şi Universitatea Craiova, astfel că despăgubirile către SC Fotbal Club Universitatea Craiova SA de peste un miliard de lei (aproximativ 240 de milioane de euro), care ar fi trebuit plătite în solidar de Sandu şi Dragomir alături de FRF şi LPF, potrivit deciziei iniţiale a Tribunalului Bucureşti, nu vor mai fi achitate. Instanţa a dispus însă sechestru asigurator asupra bunurilor lui Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, FRF şi LPF.

Magistraţii l-au mai obligat pe Adrian Mititelu la plata a 2.000 de lei către stat.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.

În primă instanţă, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost condamnaţi, în iunie 2016, de Tribunalul Bucureşti, la câte trei ani de închisoare cu suspendare şi au fost stabilite despăgubiri către club de peste un miliard de lei.

Potrivit anchetatorilor, la 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club „U” Craiova SA, excluderea fiind pusă pe seama încălcării grave a statutului Federaţiei, fără a se detalia şi motiva în ce au constat încălcările şi gravitatea lor. Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de atunci de conducători ai Federaţiei Române de Fotbal, respectiv ai Ligii Profesioniste de Fotbal şi-au folosit influenţa şi autoritatea faţă de ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al FRF, susţin procurorii. Ulterior, arată procurorii, la 25 iunie 2012, printr-o sentinţă civilă, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că măsura excluderii provizorii a Craiovei a fost adoptată cu „un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecinţe iremediabile din punct de vedere material şi al activităţii sportive, care se perpetuează în timp”. În rechizitoriu se mai precizează că urmare a deciziei de excludere a SC Fotbal Club „U” Craiova SA din FRF, contractele civile dintre club şi jucătorii săi de fotbal au fost desfiinţate, iar aceştia au fost legitimaţi la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestaţie aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea, susţine DNA, în condiţiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenţei unor obligaţii faţă de bugetul statului.

Mititelu: O decizie mişelească, criminală şi total nedreaptă. În România, justiţia e doar o iluzie

  • „O decizie mişelească, criminală şi total nedreaptă! În România europeană, justiţia este doar o iluzie. Am luptat şase ani de zile împotriva acestei organizaţii criminale cu speranţa că totuşi se face dreptate! Am fost, se pare, un naiv! Magistraţii care astăzi au luat o astfel de decizie vor purta această uriaşă povară toată viaţa! În plină democraţie mi-a fost confiscată o societate în care am investit zeci de milioane de euro! Oricum, vreau să ştiţi că am făcut tot ce este posibil omeneşte pentru a aduce clubul înapoi, dar din păcate nu am reuşit. Peste ani, probabil foarte mulţi, se va face dreptate într-un final, însă până atunci vor fi multe suferinţe. Regret enorm că v-am dezamăgit!”, a scris Adrian Mititelu pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Mediafax

Dumitru Dragomir a scapat de procesul dezafilierii Universitatii Craiova. ProTV a surprins momentul în care fostul sef LPF incepe a aflat verdictul Curții de Apel.

„S-au schimbat multe in tara. Stati sa imi trag lacrimile. Nu poti sa te duci la puscarie, domne’, nevinovat. Mi-au facut trei procese, numai inscenari. Am votat democratic, cum sa imi dai puscarie si bani de platit pentru asta? Cum sa existe un asemenea prejudiciu, in conditiile in care niciun contract al jucatorilor nu era inregistrat in contabilitate?!

Ce tara este asta? Ce judecatoare e aia care mi-a dat 7 ani fara sa fiu implicat in ceva? Numai la asta stau si ma gandesc noaptea. Sunt alb tot. Simt ca mor zilnic. Dar ma tin tare, fiindca ma simt nevinovat.”, a spus Dumitru Dragomir, intr-un interviu pentru ProTV.

Video. Primele imagini cu fostul sef LPF dupa aflarea verdictului.

Numai în Justiția din România sistematic se întorc cu 180 de grade (de la totul la nimic sau invers) sentințele de la o instanță la alta. Încredibil, de la prejudiciu de 240 de mil. € la ZERO!

FC Steaua București a avut parte de astfel de sentințe „ciudate” (întoarse la 180 de grade) în amblele procese cu CSA: pe marcă (2014) și pe nume (2017).

Trebuie precizat că au fost achitați de fapte penale. Mititelu poate continua speța în civil pentru a solicita prejudicii și repunerea în drepturi.

 

Exit mobile version