FCSTEAUA.RO

Memorii controversate

1238364976WallpaperZengaAntrenorul italian Walter Zenga (55 de ani) a rememorat în cartea autobiografică „Antrenor”. Cele 20 de reguli ale mele (în fotbal şi în viaţă)”, lansată în România acum o săptămână, perioadele petrecute la Steaua şi la Dinamo.

Fostul mare portar a fost instalat ca antrenor în Ghencea cu doar două zile înaintea începutului sezonului 2004-2005, iar aventura sa „roş-albastră” s-a încheiat cu trei etape înainte de terminarea campionatului, după o înfrângere în faţa echipei FC Naţional (0-1), deşi Steaua era încă în fruntea clasamentului. A fost înlocuit cu Ţiţi Dumitriu, iar echipa a luat campionatul.

Zenga l-a considerat vinovat de schimbarea sa de la Steaua pe Dorinel Munteanu, care pe vremea aceea avea 37 de ani şi încă era jucător activ. În capitolul intitulat „Sfătuitori-trădători (dacă nu îi alegi bine)”, antrenorul italian a povestit felul cum a fost debarcat de pe banca tehnică a „roş-albaştrilor”, după ce i se destănuise fotbalistului.

„După înfrângerea cu FC Naţional, mai rămân puţin în Cotroceni, nu urc în autocar cu Massimo (n.r. – Perdazzini, secundul său) şi cu ceilalţi şi mă confesez chiar lui Munteanu. Îi vorbesc ca unui prieten, îi explic cât de sătul mă simt, cât de obosit. Îi dezvălui slăbiciunile şi greutăţile mele. Şi, evident, greşesc făcând-o”, a scris Walter Zenga în carte. După acest episod, lui Zenga i s-a reziliat contractul cu Steaua, fiind sacrificat de Becali „pentru binele echipei care risca să piardă titlul de campionă”.

În locul lui Zenga, Gigi Becali l-a instalat ca antrenor chiar pe Dorinel Munteanu, lucru care l-a rănit pe tehnicianul italian. „Îi dau dreptate preşedintelui pentru alegerea lui de a mă înlocui. Dar să mă rănească este altceva. Mă răneşte pentru că, după ce i-a cerut lui Massimo să preia frâiele, preşedintele a decis să încredinţeze echipa lui Munteanu. Tocmai lui Munteanu, căruia mă confesasem. Munteanu, care poate că a fost vocea care i-a şoptit la ureche că eram deja obosit, nemulţumit, ‘fiert’, a mai scris Walter.

Zenga a povestit şi că imediat după demiterea de la Steaua s-a căsătorit cu Raluca, dar nimeni de la Steaua nu a participat la eveniment. Totuşi, toţi jucătorii i-au trimis mesaje de felicitare, cu excepţia unuia: Dorinel Munteanu.

Replica lui Dorinel Munteanu. Acuzat de trădare, Dorinel  îi răspunde dur lui Zenga: „I-a lăsat pe fani să ne omoare!”

Dorinel Munteanu i-a răspuns dur lui Zenga, într-o declarație oferită în exclusivitate pentru Digi Sport. Tehnicianul, care a preluat apoi postul de antrenor interimar, susține că nu poate fi vorba de nicio trădare și spune că italianul i-a lăsat singuri pe jucători, după înfrângerea cu FC Național, scor 0-1, de acum 10 ani.

„Eu l-am respectat tot timpul! Cum să îl trădez eu, când după 3 etape am plecat de la Steaua? Cum să fiu eu antrenor, eu eram antrenor-jucator, nici antrenor nu eram, eram jucător cu experiență, atât.

Gigi l-a pus pe Țiți la 3 noaptea și eu cu Rădoi trebuia să-l ajutăm. Nu aveam cum să îl trădez, când el a anunțat toată echipa în vestiar că pleacă. Sunt niște minciuni, niște aberații, să se uite la cronica jocului, să vadă cine a fost cel mai bun jucător.

Cum să îl trădez eu, când după 3 etape MM Stoica m-a dat afară, iar conducerea nu mi-a mai prelungit contractul? Sa spună toată echipa că el, după meciul cu FC Național, nu a venit la stadion cu echipa, a lăsat jucătorii și erau fanii să ne omoare. Au fost câteva sute de suporteri la stadion, au dat cu pietre în noi”, a rememorat Dorinel Munteanu.

„Cum să îl trădez eu, e o minciună ordinară, o prostie, dacă vorbește așa. Eu îl credeam altfel. E un om fără scrupule dacă vorbește așa, își pătează memoriile. Ce trădător am fost eu, când peste 3 etape am fost dat afară?”, a continuat fostul stelist.

  • „Nu vă pasă de noi! De 4 ani nu luați niciun trofeu / Voi realizati că ne este greu? După 4 ani ratați ați reușit să ne exasperați / Dacă al 5-lea îl ratați toți din Ghencea să plecați”, a fost mesajul dur al ultrașilor steliști.

Totuși, în acel sezon (2004-2005), Steaua a câștigat campionatul în ultima etapă. Roș-albaștrii au învins-o cu 2-1 pe teren propriu pe Poli Timișoara, antrenată pe atunci de Cosmin Olăroiu, iar Dinamo reușea să câștige la Pitești, 1-0.

Sursa: Digi Sport

 

Nota Redacției

Am cuplat micro-recenzia despre „demitere”cu replica pentru a avea ambele opinii. E buna și ca lecitină pentru cei uituci.

Exit mobile version