16-10-09

Scrisoare deschisa din partea lui Laszlo Boloni la adresa cancerului care imbolnaveste clubul nostru: Iubesc Steaua, dar nu Steaua de azi!

Bunul simţ al echipei de odinioară

Pentru faptul că, între anii 1984 si 1987, am putut face parte din legendara echipă Steaua, mă consider un norocos. Tîrgumureşanul Bölöni, sosit în Capitală, s-a integrat foarte repede în familia clubului. Simţeam inteligenţa lucrînd peste tot: din biroul lui Alexandrescu, pînă în vestiarul jucătorilor. În mod firesc, organizarea perfectă domnea şi ea, de la cizmar, pînă la cabinetul medical.

Dar mai cu seamă respectul şi bunul simţ se manifestau de la îngrijitorul terenului pînă la Duckadam, de la bucătar pînă la antrenorul Ienei, de la suporteri pînă la domnul Valentin Ceauşescu. Aceste sentimente de stimă reciprocă între club, suporteri şi jucători reprezentau FORŢA necesară marii performanţe.

Da, mă consider norocos pentru că - datorită şi acestei forţe - am făcut parte dintr-o echipă ale cărei rezultate au oferit o picătura de mîndrie unui popor întreg, un popor care, în perioada respectivă, era umilit zi de zi.

Pîna în 2000, îmi era străină existenţa actualului patron

Nu am avut ocazia să cunosc îndeaproape conducerea actuală a Stelei. Pînă la venirea mea ca antrenor la echipa naţională, în 2000, îmi era străină existenţa actualului patron. Ulterior, de cel mult trei ori am schimbat cîteva fraze cu el. Prima dată, cînd l-am vizitat pe Piţurcă - pe atunci antrenorul Stelei - la stadionul Ghencea. Fostul meu coleg a făcut prezentările.

A doua oară, cînd, după declaraţii urîte ale patronului la adresa mea, cu ocazia unui trial pe stadionul "Lia Manoliu", Sorin Satmari a încercat să mă convingă să dau mîna cu "şeful".

A treia ocazie... a treia... cred că nici nu a existat. Sau am uitat-o. E o calitate a mea că pot uita uşor lucrurile neplăcute.

De mult se ştie că între actuala conducere şi Bölöni este greu să obţii un numitor comun. Cu toate astea, sentimentele mele profunde faţă de Steaua nu s-au schimbat deloc. Iubesc Steaua, dar Steaua pe care eu am cunoscut-o, nu Steaua de azi!

"Mişcarea Steaua" e călcată în picioare

Cu cîteva săptămîni în urmă, am declarat la televiziune că nu sunt de acord cu o conducere care şifonează blazonul Stelei. Ce fel de şef de club este acela care-i jigneşte laolaltă pe Alexandrescu, pe Ienei, pe Iordănescu, pe Lăcătuş, pe Balint ori pe Hagi? Dar simbolul cel mai important, călcat astăzi în picioare, se numeşte "Mişcarea Steaua"!

"Am cumpărat echipa, nu o vînd, fac ce vreau cu ea!"- astfel îşi justifică excentricităţile proprietarul echipei. Dar şcoala de gimastică românească nu aparţinea oraşului Deva sau antrenorului Karoly, ci era proprietatea întregului popor. Ţiriac şi Năstase nu erau numai mîndria Federaţiei Române de Tenis, ci mîndria NOASTRĂ, a tuturor. Şi Gaţu, şi Birtalan, şi Patzaichin, şi Iolanda Balaş, şi Dobrin... şi alţii şi alţii. Toţi au fost şi trebuie să ramînă în tezaurul sportului românesc.

Aşa stau lucrurile şi cu Steaua! Nu e o problemă că Steaua aparţine unui anume proprietar. Problema este că proprietarul acestui bun naţional nu are priceperea şi capacitatea intelectuală să-l respecte şi să-l administreze.

Ce fel de conducere este aceea, care abia peste 7 zile ia atitudine faţă de un banner incalificabil, afişat la un meci din cupele europene? Mai mult, mass-media găzduieşte zilnic înjurăturile şi ameninţările venite direct de la "conducătorul suprem". Cum pot să înţeleg un astfel de comportament? De unde îşii ia dreptul patronul să spună că suporterii sînt "vagabonzi" şi "drogaţi"? Ce drept are să pună asemenea calificative o persoană implicată în dosare grave, precum celebrul "Valiza"?

Un vocabular ieşit dintr-un total intuneric intelectual

Din 2000, am aflat că pentru conducerea Stelei sînt un "vagabond". Mai tîrziu, am fost calificat drept "jigodie şi derbedeu". Mi s-a mai indicat să-mi ţin gura, pentru că sînt "doar un ungur" şi, dacă vreau să vorbesc, să mă duc acasă, in Ungaria. Dar în cartea mea de identitate, şi astăzi figurează ca adresă Tîrgu Mureş, Str. Köteles.

Insulte şi iarăşi insulte, puse în valoare de un vocabular ieşit dintr-un total intuneric intelectual!!!

Bine, accept ca patronul clubului meu de suflet să mă desconsidere. Dar n-are nici un drept să-i desconsidere pe suporteri, pe cei care nu stau în lojele climatizate pe timpul verii, pe cei care înfruntă ploaia şi lapoviţa, pe cei care nu deţin conturi în bănci! Aceşti oameni, fără de care fenomenul sportiv nu există, au o singură avere: dreptul de a visa. Oricît de proprietari aţi fi, NU AVEŢI DREPTUL SĂ LE CONFISCAŢI VISURILE! Eu unul le voi susţine pînă în pînzele albe dreptul de a visa.

Nu pot să nu pomenesc ultima ispravă a conducerii Stelei, care a hotarît să suspende abonamentele de la o anumită tribună. În viziunea şefului de club, asta e respect "a la 2009"! Am citit că, în tribuna respectivă, au dreptul să intre doar copiii şi posesorii de diplomă. OK! Copil nu mai sînt, dar diplomă am! V-am mai spus ca sînt un norocos. Eu pot să intru la meci.

Permiteţi-mi însă o ultimă întrebare: de ce nu se aplică aceeaşi regulă şi în loje?

Mă aştept, ca de obicei, să se abată asupra mea avalanşa binecunoscută de murdării. Nici o problemă, pentru că nu degeaba sînt norocos: cu timpul, m-am imunizat! Aşa că nu mă deranjează.
Dimpotrivă.

CU TRISTEŢE,

LADISLAU BOLONI


sursa: GSP.ro