06-10-09
Interviu Robinson Zapata- Rufay, crezi că forma ta de acum e superioară celei pe care ai avut-o în primul sezon în Ghencea?- Nu, cred că nu. Este aceeaşi. M-am pregătit la fel şi atunci, dar şi acum. E foarte clar că forma depinde de ce se întîmplă cu mine în meci. - Cui i se datorează această formă deosebită? - Răbdării, liniştii pe care am avut-o, dar şi încrederii în forţele proprii. Niciodată nu mi-am pierdut încrederea în mine, am avut-o tot timpul. "Eu şi Tătăruşanu am avut şanse egale" - Ce s-a întîmplat la începutul sezonului, cînd ai început ca rezervă şi nu ai mai jucat? - Cînd s-a făcut cantonamentul din vară, mister Bergodi a decis să înceapă cu Ciprian Tătăruşanu ca titular. Îl considera mai în formă. - Crezi că, în debutul sezonului, a fost o concurenţă loială între tine şi Tătăruşanu? - Nu cred că sugestia dumneavoastră este una corectă. Amîndoi sîntem portarii Stelei şi am avut şanse egale. Nu s-a pus problema de favoritisme. - Dar nu crezi că el a fost avantajat din start de faptul că era preferatul patro nului? - Eu nu ştiu dacă Ciprian este favoritul patronului sau nu. Din punctul meu de vedere, am avut din start şanse egale, nimeni n-a fost favorizat. "Am aşteptat, mi s-a oferit şansa şi am profitat de ea" - Ce explicaţie ţi-a dat Bergodi pentru faptul că nu jucai? - A vorbit cu mine încă dinaintea startului de sezon, mi-a spus să mă pregătesc şi să aştept şansa mea. Mi-a zis că ştie ce pot să fac şi vrea să mă vadă pregătindu-mă la fel în antrenamente chiar dacă nu sînt titulat. Am aşteptat, mi s-a oferit şansa şi am profitat de ea. - Cînd erai pe bancă la Mediaş şi l-ai văzut pe Tătăruşanu gafînd la primul gol al Gazului, te-ai gîndit că vei avea o şansă să redevii titular? - Nu. Eu mi-am aşteptat rîndul fără a dori să greşească el. Aş fi preferat să nu primească gol pe o eroare a lui. Ştiu şi eu foarte bine ce înseamnă să se întîmple aşa ceva şi nu doresc nimănui. - Care crezi că a fost cel mai bun meci al tău în actualul sezon? - Cel de la Braşov, cînd am făcut 0-0. "Vreau să-mi prelungesc contractul cu Steaua" - Te deranjează acuzele şi criticile lui Becali? Cum treci peste ele? - Nu, nu m-au deranjat. Întotdeauna am avut mintea şi sufletul curate pentru că ştiu că am muncit zi de zi, în mod corect şi cinstit. N-am păcălit niciodată fotbalul. - Ce anume ai învăţat din experienţa Steaua în cei peste doi ani de cînd eşti aici? - Am jucat fotbal la cel mai înalt nivel posibil, UEFA Champions League şi Europa League. Mereu mi-am dorit asta şi mă bucur că am reuşit. În plus, faţă de toamna lui 2007, acum mă simt ca acasă în România. - În vara lui 2011 îţi va expira contractul cu Steaua, îţi doreşti să-l prelungeşti? - Da, sută la sută vreau. Dacă mi se va face o ofertă, o voi accepta cu mare plăcere. M-am simțit extraordinar la Steaua. "Fetiţa e explicaţia evoluţiilor mele" - Ce a schimbat în viaţa ta, personală şi profesională, venirea pe lume a fiicei tale? - A adus mult bine. Petrecem timpul liber împreună. Înainte să vină Bianca, îmi ocupam timpul cu o ieşire la un restaurant sau la un film. Acum, stau mai mult cu ea. La ora 5 dimineaţa mă trezesc pentru a-i da biberonul cu lapte. Îmi place rolul de tată foarte mult. Eu şi soţia mea, Ceucy, înnebunim cînd o vedea pe Bianca zîmbind. - Ar putea fi chiar ea explicaţia pentru forma ta formidabilă din acest sezon? - Da. Cu siguranţă. Pentru mine, ea reprezintă totul. - Cine te-a susţinut cel mai mult în momentele grele cînd ai mai greşit sau cînd ai pierdut echipa? - În primul rînd, soţia şi familia. În al doilea rînd, pot să spun că mulţi colegi de echipă şi mulţi prieteni, atît din fotbal, cît şi din afara lui. De asemenea, nea Andrei Speriatu, antrenorul de portari, m-a susţinut şi a vorbit mult cu mine. Le mulţumesc tuturor! "La începutul sezonului puteam să plec" - Ai avut vreun moment în care ţi-ai dorit să pleci de la Steaua? - La începutul actualului sezon, am avut mai multe oferte din Columbia şi una din Turcia, dar, după o discuţie cu Bergodi, am decis să rămîn. - Îţi mai aduci aminte ultima gafă pe care ai făcut-o? - Nu, pentru că portarii vor să uite repede aceste situaţii. În Columbia există o expresie după care eu mă ghidez: . - Îţi spunem noi ultima gafă. La Argeş - Steaua 2-2, în martie, ai respins greşit în faţă o minge în minutul 90 şi piteştenii au egalat. Au trecut aproape 8 luni de atunci. - Acum îmi amintesc. Mulţumesc pentru faptul că îmi purtaţi de grijă! sursa: Gazeta Sporturilor. |
nu cedam!
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3 https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
|
Ion Ciobanu 06.10.2009@10:20
Later edit: Nu merge linkul, ziarul ala e o mizerie dar ce se spune in randurile alea e adevarat.
ytse jam 06.10.2009@10:24
ionel_94 06.10.2009@11:41
Lari 06.10.2009@12:12
Sa fie doar recunostinta ca Gica l-a adus la Steaua?
sharpe87 06.10.2009@13:04
Felicitari Zapata. Mai rar un interviu din fotbal in care gasesti atat de mult bun simt.
Lari 06.10.2009@13:35
Andreea 06.10.2009@15:35