18-09-09

Cuba cu Stoichita

Initial articolul acesta trebuia să fie un preview la meciul cu Şerifii, mai ales că îi cunosc destul de bine, ba chiar am avut privilegiul de a le vedea pe viu baza impresionantă... dar bătaia dintre Ghionea şi Tătătruşanu m-a determinat să spun pass.

Apoi în timpul primei reprize am vrut să scriu despre treimea în costum gri de pe banca noastră Renzo, Cristiano, Basarab falimentul managementului de tip Gigi. Era ilustrarea fabulei moderne cu furnica, singura muncitoare din fabrica, şi care ajunge sa fie data afară de n-ii manageri pe care-i avea. Altă idee ucisă de evenimente.

Scriu până la urmă despre cel căruia i-am strigat numele de multe ori din tribună, şi care a venit să muşte glonţul, să profite de moment.

Ei bine, am văzut că energia negativă emanată de ultima idioţenie, previzibilă de altfel a ciobanului, s-a răsfrânt şi asupra lui Mihai Stoichiţă. Preş, nepreş, cârpă sau alte apelative cu care a fost gratulat, nu ştiu dacă merită acest tratament. Vă propun următorul scenariu: Câştigaţi un milion de dolari, dar aflaţi că provin din taxe colectate din industria de armament a SUA. Îi luaţi sau nu? Este o parabolă proastă, dar e singura care îmi vine în minte pentru a vă ilustra starea lui Stoichiţă. Este dacă vreţi întâlnirea bătrânului templier cu Sfântul Graal pe care îl mai poate ţine în mână încă o dată, chiar dacă trebuie sa-şi vândă sufletul pentru asta, pe scurt: Steaua nu se refuză. Nici de către noi, care o iubim necondiţionat şi ne-o asumam ca pe un bun colectiv, nici de către cei care fac parte din legendă, din familie.

Mihai Stoichiţa are totusi un titlu de campion cu Steaua Bucuresti câştigat impotriva unui antrenor numit Mircea Lucescu, şi asta din start ar trebui să cenzureze puţin, din respect, unele posturi de pe acest site. Am văzut multe meciuri cu el pe bancă şi Steaua de atunci avea determinare, nerv şi o filosofie bună de joc: să marcheze un gol mai mult decât adversarul, să atace. Aşa s-au născut meciurile nebune cu fraţii noştri bulgari, cel cu PSG căştigat în teren, cele cu Dinamo, ca să enumăr doar câteva. Nu cred că toate astea i se datorau antrenorului de atunci din teren (a se citi Lăcătuş).

Tot aici afirm că în articolele mele de analiză asupra jocului Stelei am remarcat şi unele greşeli ale lui Bergodi: faptul că a pierdut cu Dinamo, că a permis echipei să fie lungă şi că nu a simţit-o când a alcătuit-o. Îl voi aprecia mereu pentru faptul că avut ouă până la capăt, pentru faptul că a fost mai mereu inspirat la schimbările din timpul jocului. Îl voi plasa în galeria antrenorilor noştri străini peste Zenga, sub Protasov.

Acestea fiind spuse, nu pot să nu mă bucur de intensificarea protestului anti-Becali, însă îmi păstrez doza de scepticism asupra reuşitei lui, în calitate de om care a văzut ultimele meciuri de la tribuna întâi, şi care a rămas perplex când l-a văzut pe cioban scandând împotriva sieşi. Aş vrea însă ca acest demers să nu se răsfrângă asupra jucătorilor, care sunt loviţi din toate părţile: de propria valoare, presa, al n-lea antrenor care le vine pe cap în scurt timp, un patron tembel care-i batjocoreşte non-stop, de lichelele din anturajul lui care îi provoacă şi îi toarnă.

Sper ca rezultatele slabe ce se întrevăd să fie un combustibil bun pentru întreţinerea protestului, să nu fie un sezon sacrificat în van şi cred că doar un miracol îl va face pe Stoichiţă să reuşească în menghina unde şi-a aşezat capul: atunci când va recurge la gestul lui celebru, va bate palma cu jucătorii ieşiţi de la vestiare, pe teren să vină să salute publicul în stil Galata (apropos şi ăsta cam stricat în ultima vreme) Lăcătuş, Ciocoiu, Roşu, Dennis Şerban, Cătălin Munteanu, Militaru etc...

Alex (keluboss)