home
06-03-15

Ministru MApN:" Le dam sigla, dar nu gratis!CSA nu va face echipa de fotbal. "

În premieră pentru presa din România, Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a vorbit cu Dolce Sport despre situația mărcii "Steaua".

La 3 luni distanţă de momentul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dădea cîştig de cauză MApN-ului în cazul mărcii Steaua, cel mai important om din minister a vorbit pentru prima dată despre diferendul care încă există cu clubul patronat de Gigi Becali.

Într-un interviu pentru Dolce Sport, Mircea Duşa a anunţat că ministerul pe care îl conduce nu se situează pe poziţii de forţă cu Steaua, însă procedurile după care se ghidează în relaţia cu campioana sunt extrem de stricte.

Mircea Dușa le-a făcut o promisiune suporterilor: CSA și reprezentanții FC Steaua se vor așeza din nou la masa negocierilor cu privire la marcă.

"Nu vrem să prejudiciem imaginea echipei de fotbal"

"Un lucru să fie clar: MApN nu vrea sub nici o formă să aducă vreun prejudiciu de imagine echipei de fotbal, dar nu uitaţi că CSA Steaua a fost mereu un club de stat, practic CSA Steaua gestionează bunurile statului român, iar orice bun din patrimoniul său, inclusiv brandul, emblema, sigla, se valorifică conform legilor în vigoare. Deci, nu poate fi oferit cadou niciodată! Ar fi ilegal să se procedeze aşa", a declarat Duşa.

Licitaţie pentru evaluarea mărcii

Care e situaţia în momentul de faţă?
Explică tot cel care deţine portofoliul Apărării: "Săptămîna viitoare o să lansăm licitaţia pentru a încheia un contract, cu o persoană sau cu o societate, care să fie specializată pe evaluare de mărci şi pe valoarea mărcilor. După ce vom avea această evaluare, atunci vom discuta cu cei de la Steaua şi le vom putea spune clar despre ce valoare discutăm şi vom avea şi condiţiile clare în care putem cesiona emblema".

"Acum, nu există intenţia de a ne face echipă de fotbal"

Pînă la acest pas, Mircea Duşa a abordat şi un subiect deschis şi amplificat de declaraţiile juristului CSA Steaua, Florin Talpan, care într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, acum două săptămîni, susţinea că MApN, prin clubul său sportiv, preconizează înfiinţarea unei secţii de fotbal, dar şi a unei echipe de fotbal, care să ia locul Stelei.
"În momentul de faţă, nu există această intenţie. CSA Steaua are deja foarte multe secţii, de baschet, gimnastică, polo, handbal, volei, nu are în intenţie să-şi facă echipă de fotbal, dar cei de la clubul sportiv, chiar dacă au buget de la noi, au propriul lor Consiliu de Administraţie, au autonomie", a adăugat Duşa.

18 e numărul secţiilor pe care le deţine Clubul Sportiv al Armatei Steaua: handbal, rugby, hochei, polo, baschet, volei, judo, atletism, înot, gimnastică, box, canotaj, canoe, tir, haltere, scrimă, tenis şi ciclism

"Am vorbit cu domnul Iordănescu, îl ştiu şi îl respect mult şi pe domnul Duckadam, foşti sportivi imenşi ai Stelei, dar cred că trebuie să ne păstrăm calmul cînd vorbim şi vrem să soluţionăm acest conflict. Bine, aş pune ghilimele la cuvîntul conflict" (Mircea Duşa, ministrul apărării naţionale)

Mesaj catre suporteri

"Toţi suporterii Stelei să ştie că toţi cei de la Clubul Sportiv al Armatei Steaua fac eforturi pentru a găsi o soluţie prin care să putem cesiona emblema echipei de fotbal. Principala condiţie însă e să fie legal" (Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale)


Nota Redactiei

Interviul a fost realizat Andrei Nourescu, jurnalist la Dolce Sport si publicat de toata presa sportiva de unde am preluat si noi.
SAM 1149 620x350

Interviul complet il gasiti publicat aici: Interviu cu Mircea Dusa ministru MApN

fcsteaua.ro - XRay

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

FC Ceahlaul

FC Steaua
Miercuri 18 Mar 2015
Ora 19:30
Stadionul Ceahlaul
Liga 1
TV Digi Sport
TV LIVE