20-01-15

Dimineaţa dervişului

Steaua cu Sînmărtean a ratat Europa mare. Fără această floare se va face primăvară?

“Nu a făcut diferenţa atunci cînd ne aşteptam mai mult, cu Dinamo Kiev sau cu Ludogoreţ”. Acesta e gîndul otrăvit al unora, exprimat de Duckadam, în legătură cu Sînmărtean. Putem extinde. Steaua, cu jucători mult mai experimentaţi decît în trecutul recent, cu Keşeru, cu Rusescu şi cu Bourceanu trecuţi prin mai mult fotbal, cu Papp şi Luchin reveniţi din Europa, şi chiar cu un super-Arlauskis care a fost ca un zîmbet al zeului pentru toţi cei din faţa lui, nu a mai scos rezultatele din anii precedenţi. Dar, da, Sînmărtean pare tipul din capul mesei căruia i se prezintă nota. Cînd ţi se spune Magicianul trebuie să faci nişte vrăji. Să compensezi ratările, barele, achiziţiile tîrzii, scoutingul limitat de cîmpul vizual de la Poarta Albă. Să faci uitat un campionat scufundat în mediocritate, să te salţi ca un cal înaripat peste mlaştini. Oh, da, şi să mai tragi la poartă din cînd în cînd!

Dar gata, Lucian e istorie. Steaua se remodelează. A scăpat de derviş, de omul care hipnotiza deopotrivă adversari şi coechipieri şi ale cărui acţiuni păreau cîteodată rupte dintr-o fizică destinată doar înţelegerii lui Stephen Hawking. Fără Sînmărtean a fost Europa, cu el n-a mai fost. Cine pariază vrea să parieze pe această logică a paradoxului? Adevărul e că Sînmărtean a dat de două ori mai multe pase bune în careul advers decît tot restul echipei (INSTAT). Sigur, era job-ul lui. Dar numai al lui? Şi despre cei care trebuiau să fructifice aceste pase, nimic? Se vor simţi mai bine fără el? Vor fi mai eficienţi? Sînmărtean era cîteodată enervant, părea că joacă un fotbal platonic, artă de dragul artei la un secol şi jumătate după Poe. Plus că îşi asuma, în zona buturilor, prea puţine.

Uite, deja îl judecăm de parcă ar evolua într-un sport individual! De la Sînmărtean s-a aşteptat totul. N-a fost la înălţime, nici pe departe, deşi singur s-a pus în postura de a fi comparat cu repere istorice. Atît că alt Hagi nu se mai naşte, şi nici nu mai sînt vremurile care să-l nască. Astăzi, numărul 10 stă într-un birou şi e creator de echipe. Steaua ante-Sînmărtean a crescut talente flămînde de fotbal mare. Steaua de după e o colecţie de jucători buni care vînează un salariu încă şi mai bun. “Pentru familie”. Dar pentru fotbal? Pentru tot acest mediu care va vrea să trăiască şi după ce familia va fi la adăpost, ce facem? Şi cu toţi cei care vor veni, care au şi ei familii?

Prinţul care voia să cucerească lumea s-a îmburghezit. Băieţi buni, conduşi de un antrenor decent şi profi. În Europa au “murit” cuminte, în etape bine definite, la fel cum acasă au “omorît” campionatul. O capcană. Steaua are nevoie de o revoltă. Nu doar fotbalul din picior, ci foamea din stomac ar trebui să facă selecţia. Nevoia uriaşă de a fi cineva, de a face ceva care să rămînă. Abia atunci Sînmărtean va rămîne şi el doar o figură de ceară într-un muzeu.

Radu Naum

Preluare de pe Blogsport-GSP



Poate că Lucian Sânmărtean merita un articol din partea noastră, dar mai mult decat el meritau Szukala, Gardoș etc., care au evoluat bine mai mult de un an și nu s-au grăbit să plece la prima oferta. Sunt de acord cu Duckadam si Naun. Sânmărtean este un jucator foarte bun, dar în momentele cheie nu a facut diferența, nici cu Reghekampf, nici cu Galca.

Am preluat acest articol interesant, ca un epilog la trecerea Magicianului Sânmărtean prin Ghencea.

XRay