07-11-14

Reteta romaneasca de calificare

Steaua a avut aseară o mare șansă pentru a obține calificarea în primăvara europeană de pe prima poziție a grupei, jucând împotriva celui mai slab adversar, echipa portugheză Rio Ave.

Din nefericire, roș-albaștrii nu au fost în stare să învingă, fiind chiar la un pas să plece învinși de pe teren. Viziunea ofensivă a lui Gâlcă se dovedește, încă odată, a fi falimentară, de data aceasta norocul fiind cel care l-a salvat pe tehnicianul stelist, golul egalizator venind în ultima secundă de joc și în urma unei faze în care elevii săi s-au aruncat cu disperare asupra careului gazdelor.

Este adevărat că Steaua pasează mai mult, cum la fel de adevărat este faptul că aseară arbitrul nu a fost tocmai prietenos cu oaspeții, sau că absența lui Rusescu a cântărit greu, dar nu putem să ne prefacem că nu vedem neputința roș-albaștrilor în a finaliza rapid cu șuturi periculoase pe spațiul porții fazele de atac pozițional sau că nu am vedea lentoarea existentă în jocul ofensiv atunci când mingile nu sunt lansate cu măiestrie în față de către Sânmărtean.

O schimbare evidentă în ceea ce privește abordarea partidelor este aceea că a dispărut agresivitatea în momentele în care adversarii au posesia, adică arma care a dus în atâtea rânduri la recuperarea de mingi la mijlocul terenului, rolurile actuale ale lui Adi Popa, Chipciu și Tănase fiind mai degrabă de cărători ai baloanelor în dezvoltarea jocului pe benzi. Steaua dă senzația că încearcă să absoarbă presiunea adversarilor preferând un joc de așteptare pe faza de apărare. Așa s-a procedat și aseară, la fel cum s-a întâmplat și în deplasările cu Ludogorets, Dinamo Kiev sau, mă scuzați, pe teren propriu cu Dinamo București.

Verificând câteva statistici în urma ultimelor partide disputate am descoperit faptul că a crescut numărul de cartonașe galbene în tabăra stelistă, existând meciuri în care elevii lui Gâlcă au primit mai multe avertizări decât adversarii, în ciuda faptului că meciul se disputa pe teren propriu. Corelând acest fapt cu dispariția agresivității și, mai ales, cu reducerea numărului de mingi recuperate, văd în aceste cartonașe mai degrabă un rezultat direct al unei tactici falimentare care, iată, îl va împiedica pe cel mai bun fundaș central pe care l-am avut în ultimii ani, Lucasz Szukala, să joace în finala grupei, adică în deplasarea de la Aalborg.

Îngrijorătoare este dispariția din jocul ofensiv a lui Chipciu, mai precis lipsind finalizările cu șut pe spațiul porții, baloanele lansate de Sânmărtean în adâncime având mai degrabă ținte ca Tănase, pe stânga, Keseru, pe centru și Adi Popa în dreapta. Într-o poziție similară de anihilare se află Stanciu, un jucător care preferă un joc bazat pe pase scurte și, de ce nu?, Gabi Iancu. Dacă adăugăm faptul că, ocaziile mari de gol în urma centrărilor în careurile adversarilor apar doar dacă în respectivele zone sunt plasați Varela, Szukala și Papp, putem înțelege de ce atacul stelist nu stârnește panică atunci când aceste centrări, la care se apelează atât de des în fazele de atac pozițional, sunt adresate lui Keseru.

Rămâne să așteptăm rezultatele ultimelor două partide din grupă, adică să gustăm aceeași rețetă de calificare pe care o cunoaștem atât de bine. Între timp am o mare necunoscută: ce s-ar fi întâmplat dacă dinamoviștii, la fel ca și jucătorii lui Aalborg, nu ar fi ratat acele ocazii imense de gol și ar fi deschis primii scorul?

Il Soldatino