26-10-14

Campioana inimilor noastre

„Dragă Serena, uite ce trebuie să faci ca să o bați pe Simona”… i-a spus antrenorul americancei ieri, după care și-a expediat eleva la sala de masaj. Cuvinte puține, cu trimitere directă la schimburi de mingi cât mai puține, pentru a-i anula româncei jocul preferat, lovituri distrugătoare in cross, cu avansare la fileu atunci când s-ar fi impus, adică când adversara ar fi reușit, printr-o minune, să returneze. Iar astăzi Serena s-a conformat și a demonstrat lumii de ce este numărul unu mondial în tenisul feminin.

Iubesc inteligența folosită în sport și de aceea admir enorm ANTRENORII. Pe cei care reușesc să exceleze fie în pregătirea psihologică, fie pe cei care găsesc soluții tactice pentru a-și ajuta elevii în situații limită. Sunt puțini, dar îi poți remarca doar în marile bătălii, în momente critice, iar astăzi am văzut roadele gândirii unuia dintre ei.

Forță plus inteligență, ce combinație fascinantă! Iată răspunsul de astăzi al Serenei, al unei mari campioane. Ea, o sportivă greoaie dar puternică, o mașină de lovit mingi cu o forță uluitoare, iar tactica ei, un produs al gândirii unuia care înțelege tenisul mai bine decât își aranjează frizura.

Simona a reușit să-și facă jocul doar până în game-ul patru al primului set, dându-ne senzația că-și domină în totalitate adversara. După trei game-uri în care a părut că sportiva noastră „se joacă”, a urmat prăbușirea, aceasta cedând presiunii fantastice și ideii că ar putea-o învinge pe Serena într-o mare finală. Mai mult, loviturile năprasnice, agresivitatea adversarei au avut „darul” de a-i crea româncei un blocaj care a împiedicat-o să revină în setul al doilea.

Am fost puțin deranjant de atitudinea și scandările românilor din tribune, aceștia imaginându-și că în acest mod o vor ajuta pe Simona să ajungă campioană. Este o manifestare pe care o constat tot mai des în tenis, iar în ceea ce ne privește, am senzația că nu știm să ne raportăm la acest sport, că nu putem să ne bucurăm decent și mai ales, după ultima minge a meciului. E un soi de mândrie exacerbată, un fel de „jucați tot călușul” exprimat de-al lui Bălosu’ în romanul „Moromeții”. Mai mult, am văzut în aceste manifestări o lipire de brandul Halep, de succesul obținut exclusiv printr-o muncă individuală de către un omuleț de care acum suntem mândri cu toții.

Era ceva lipsit de echilibru în acele manifestări, departe de spiritul tenisului, aici făcând excepție manifestările sud-americane sau cele ale publicului din Franța într-o finală de Cupa Davis. Rețeta succesului este diferită în acest sport, iar entuziasmul românesc în preajma unui succes la care nu s-a avut nici o contribuție organizațională reprezintă un exces, un fals patriotism. De altfel, pe măsură ce jocul campioanei inimilor noastre a scăzut, automat a scăzut și intensitatea scandărilor. Dacă tot s-a îmbrăcat haina suporterului de fotbal (!) de ce să nu-i copiem până la cap întregul comportament?

Probabil că Simona va ajunge într-o bună zi o mare campioană, ea fiind în prezent una a inimilor noastre. Și probabil că mereu se vor găsi unii și alții care să se declare mândri că sunt români după victoriile ei sau cei care „o vor încuraja” (ce ar fi să încurajați prin FAPTE întreg tenisul românesc?) dar până atunci ea mai are de învățat și odată cu ea, și noi.

Până atunci se cuvine să-i MULȚUMIM SIMONEI și s-o felicităm pe SERENA WILIAMS!

Il Soldatino

via asavoaeicatalin.wordpress.com