10-05-14

Nasterea Sperantei

7 mai 1986. Este o data pe care multa lume o invata si o tine minte inainte de orice data sau eveniment istoric. Este data la care cea mai frumoasa echipa de fotbal din Romania a reusit sa obtina cel mai frumos trofeu european, Cupa Campionilor Europeni.

Steaua Bucuresti era echipa care venea din estul Europei, reprezentand comunismul, saracia si lipsa libertatilor si informatiei.

Intr-un mediu cenusiu, intr-o perioada in care nu puteai si nu aveai drepturi, in care saracia predomina in toate clasele sociale, si de fiecare data cand jucam cu capitalisti aveam un sentiment de inferioritate, in Ghencea, sub protectia lui Valentin Ceausescu s-a nascut o echipa formata din baieti care aveau doar o singura dorinta si placere: FOTBALUL.

Fara facebook, fara twitter, fara gadget-uri, fara check-in, fara can-can, doar fotbal pur, simplu, jucat din pasiune, jucat cu sufletul, jucat cu placere si pentru a face performanta.

In acea perioada toata lumea alerga si incerca sa gasesca la ore foarte matinale Sportul, pentru a mai afla informatii despre cronicile si articolele scrise de Chirila, Neagu, Alexe si de asemenea, seara se bucurau pentru cele cateva ore de trasmisie TV si mai ales de meciurile trasmise in direct. Acum, toata lumea are acces la nenumarate gazete si televiziuni de sport, la multe trasmisiuni in direct din diverse campionate, dar din pacate nu putem simti pasiunea si trai bucuria pura pe care stramosii nostri au simtit-o in acele vremuri.

Aventura Stelei a inceput in 1985 cu primul gol marcat in deplasare in minutul 89 de Radu II, care a adus egalarea si, din fericire acel gol marcat nu a adus doar o egalare ci si nasterea unei sperante pentru altceva, ceva de care multi nu si-au dat seama despre ce este vorba, pana la golul magnific marcat in Finlanda, in minutul 86 de catre Piturca.

Se intampla in primavara lui 1986, anul care a insemnat atat de mult pentru istoria moderna a Romaniei, golul acesta a insemnat si prima caramida la constructia unei alte societati, la constructia sperantei ca viata tuturor se poate schimba.

Semifinala cu Anderlecht a fost controlata autoritar si intr-un mod de mare campioana si a trimis echipa noastra in finala din Spania, impotriva unei echipe mari ale Europei, Barcelona, dar care dupa parerea unui suporter al vremii, nu reprezenta nici macar 20% din ce reprezinta azi echipa spaniola.

Intr-o zi de miercuri in Romania si in special in Bucuresti, pe la orice colt de strada, prin parcuri, pe la carciumile vremii, prin uzinele si fabricile unde majoritatea isi traiau viata simpla si modesta dirijata de un regim autoritar, se barfea si se vorbea despre marele eveniment care urma sa se desfasoare la Sevilla.

Era o stare speciala si euforica pe care oamenii cu care am discutat si mi-au povestit, au reusit sa imi trasmita o parte din ea, si imi pare rau ca nu am avut ocazia sa ma nasc mai devreme sa o pot trai asa cum ei au facut-o.

Barfele, invidia, incurajarile, cuvintele de lauda au inceput sa se intensifice si multi incepeau sa simta ca schimbarea societatii si a traiului se apropria, un sentiment dat de o simpla echipa de fotbal care ulterior a devenit cea mai iubita echipa de fotbal din Romania.

In localurile vremii, acolo unde nu existau diferente intre fotbalisti, chiar daca jucau in ligi inferioare sau erau titulari ai echipei nationale, incepeau sa se nasca idoli pentru fiecare tanar, pentru fiecare debutant, care se uita cu dorinta de a deveni un erou care sa poarte cu mandrie tricoul echipei nationale si sa reprezinte echipa de club cat mai bine in Europa si a demonstra ca se poate, asa cum ros-albastrii au reusit.

Toti oamenii simpli, modesti care se luptau cu saracia si cu regimul autoritar, cu lipsa informatiilor si a libertatilor civile, isi puneau speranta intr-o minune, in acea raza a curcubeului care iti aduce culoare intr-o viata gri, plina doar de lipsuri, de nesiguranta, de teama, de frica.

Trasmisiunea s-a putut face dupa ce Valentin a reusit sa isi convinga mama, si a facut cel mai bun lucru, deoarece in ochii fiecarei persoane care a urmarit finala se putea vedea sclipirea si nasterea sperantei ca visul poate deveni realitate, si ca se poate realiza ceea ce toti isi doreau, o noua viata, un nou sistem.

Duckadam a devenit eroul principal, deoarece in spatele lui era speranta milioanelor de romani intr-o schimbare, si dorinta de a reusi, dorinta de a arata ca se poate.Se vorbeste acum asa cum s-a facut si atunci, ca oricate penalty-uri ar fi executat Barcelona, nu l-ar fi putut invinge pe Duckadam, deoarece in poarta era speranta unei schimbari a milioanelor de romani dornici sa schimbe ceva.

Istoria spune ca suntem un popor care se bucura din putin si stiau sa se multumeasca cu putin, dar in acea seara, in 7 mai 1986 schimbarea s-a produs si argumentul cel mai puternic il reprezinta miile de oameni prezenti in strada, care au marsaluit pentru prima data liberi spre Universitate, purtati de valul si de euforia creeata de Steaua Bucuresti, si chiar daca multi au fost blocati si opriti de securitatea si de militia vremii, altii au reusit sa ajunga la Otopeni si sa astepte eroii care au adus cu ei SPERANTA CA SE POATE, intr-o viata mai buna.

“Erau oameni tineri, batrani, femei, barbati, copii care erau prezenti la geamuri, la balcon, la scari de bloc, ieseau de peste tot, de pe toate stradutele, si strigau toti Steaua ! Steaua ! Steaua !”, este declaratia unui om care a trait pe strada cel mai frumos eveniment din istoria fotbalului romanesc.

Trofeul Cupei Campionilor Europeni, in 7 mai 1986, reprezinta prima caramida care a dus la schimbarea societatii si din respect pentru acesti oameni care au facut posbil acest lucru, noi urmasii lor ar trebui sa ne aducem aminte cand a doua zi toti ne doream sa fim in fata blocului la o “miuta”, Duckadam sau Lacatus, sa iubim culorile ros-albastru, sa incepem sa traim meciurile cu pasiune si cu dorinta de a naste o alta generatie, o generatie de invingatori, de campioni, pentru ca noi, Steaua Bucuresti am fost cei care am deschis drumul catre reusite, am castigat respectul si milioanele de fani pe teren, prin jocul spectaculos si prin trofeele castigate.

Pentru mine personal, acum cand am crescut si am citit, am discutat si am vazut, nu inseamna doar castigarea unui trofeu, pentru mine si cred ca si pentru multi romani, insemna caderea unui regim care facea rau societatii, inseamna inceputul unei perioade mai libere pentru toti oamenii de rand.

Victoria Stelei inseamna victoria unor oameni asupriti care au trait mereu subjugati de diverse conduceri, care nu aveau dorinte, vise, si puterea de a vorbi liber si deschis despre orice.

Chiar daca lucrurile s-au schimbat, si astazi ma duc in Templul fotbalui Romanesc si ma intreb continuu daca suntem pe drumul cel bun?! Bucuria si emotiile traite de oamenii din acea vreme nu se pot compara cu bucuria oamenilor de astazi.

Pasesc in Ghencea intr-o zona gri, cu laptopul, tableta, iphonul si citesc, despre cantonamente, despre bautura, disctractii, despre dispute intre oameni care iubesc aceleasi culori, dar care nu gasesc placerea si bucuria comuna, despre umilinte si despre bani, multi bani, si din pacate nu pot citi despre emotiile si iubirea pentru culori, despre dorinta reusitei si aducerea de glorie echipei pentru care joci, despre respectul pentru stema pe care o porti in piept, si despre visul de a imbraca tricoul echipei nationale.

Dani Stroe