home
31-10-13

COMUNICAT PELUZA NORD

Pe 14 noiembrie aveam ocazia să scăpăm de RĂUL FOTBALULUI ROMÂNESC !

Luna noiembrie a anului 2013 poate reprezenta o dată de referinţă în istoria fotbalului românesc. 14 noiembrie 2013, mai exact, poate reprezenta ziua în care fotbalul românesc se poate debarasa de un personaj nociv. Ştim cu toţii despre cine vorbim, stim cu toţii ce a făcut şi ce poate face. Este vorba despre nimic. Pentru ca, el este sinonim cu nimic. Nimic, fiind sinonim cu el. Pe 14 este ocazia istorică de a scăpa de şeful LPF. Cel care, nestingherit, din 1996, conduce fotbalul mioritic fără vreo presiune din partea cuiva. Cei implicati în fotbalul românesc au ocazia să scape rau, sa-l vindece. Răul care ne-a dus aproape de groapa de gunoi a Europei din punct de vedere fotbalistic. Cel care a iniţiat legi împotriva suporterilor doar pentru că era contestat. Cel care vrea să interzică spectacolul pe stadioane. El, cel care refuză să înţeleagă că fotbalul fără noi, suporterii, nu are valoare. El, cel care a vrut mereu să ne pună pumnul în gură. El, cel care a iniţiat şi menţinut un climat nociv în fotbalul intern. El, cel care este de vina pentru că nu mai avem jucători pentru că s-a distrus calitatea. El, cel care a dus la dezastru campionatul românesc. El, cel care a distrus fenomenul pe stadioane prin legi represive.

El, care are credibilitate zero, performanţe zero şi aşa mai departe, dupa cum spunea chiar Hagi la un moment dat. El, cel care a spus că, daca n-ar fi existat, ar fi trebuit inventat. Intr-adevar, el fost inventat să distrugă fotbalul românesc, deci dacă cineva dorea sa-l distrugă trebuia să-l inventeze pe şeful LPF. El, cel care a condus fotbalul românesc spre mocirlă, blaturi şi murdării.

La aşa preşedinte, aşa fotbal, aşa legi !!!

Decizia de a scăpa de el stă în mâna celor 18 conducători de club din Liga I, deşi, decizia trebuie să fie a tuturor celor care sunt implicaţi în acest fenomen social numit fotbal.

Este ceasul al 12-lea, ceas în care încă putem să facem ceva !

Este momentul ca toţi suporterii sa se uneasca, sa mearga la conducatorii cluburilor care le iubesc sa le arate ca raul poate fi eliminat! Este timpul ca impreuna sa strigam în cor : Pleacă !!!!!

Sănătate fotbalului romanesc !

Nord1995

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3