23-10-13

Steaua damboviteana

Îmi este greu ca să scriu ceva despre Steaua în aceste momente. Pur și simplu, parcă mi s-a dărâmat o lume. Am crezut că putem trece pragul grupelor Champions League sau, în cel mai rău caz, că am putea să mergem în primăvara europeană a Europa League. Accept faptul că fotbalul nostru este la zeci de ani distanță față de ce se întâmplă în cel ADEVĂRAT, dar nu pot să înțeleg această prăbușire totală a echipei campioane. Una este să te domine Chelsea și alta e să nu poți să pui probleme în trei meciuri consecutive.

Să începem cu antrenorul Reghecampf. Eu îl apreciez pe acest tehnician, pentru munca depusă și am încredere în ideile sale, în modul său de a se raporta la fotbal. Din aceste motive cred că este cel mai potrivit pentru a o antrena pe Steaua și nici nu trebuie să uităm faptul că, după șase ani de secetă, el a fost acela care i-a revitalizat pe roș albaștri aducând titlul în…habar nu mai am UNDE ÎȘI ARE STEAUA O CASĂ.

Dezamăgirea mea în ceea ce-l privește pe Laurențiu Reghecampf vine tocmai din senzația pe care o am în ceea ce-l privește, și anume că nu a conștientizat încă un aspect simplu: Steaua nu poate juca aceeași partitură cu echipele din Champions League. Pe scurt, a te arunca asupra adversarului cu pressing avansat, reprezintă sinucidere curată, nu pentru că ar fi greșit ci pentru că, noi românii, NU PUTEM să facem așa ceva.

La capitolele forță, viteză și viteză de execuție, fotbaliștii din țara noastră ocupă locuri fruntașe în cluburi, discoteci și crâșme dar pe ultimele în fotbalul mare. Poate că este o explicație care ține de genetică dar există și o alta, mai pământeană: fotbaliștii români nu sunt pregătiți cum se cuvine de la juniori pentru a face față în fotbalul mare. Nu sunt învățați cum să stea în teren, nu sunt alimentați cum trebuie, nu există contracte între cluburi și părinți cu primă opțiune de includere în echipele de seniori la terminarea junioratului și nici nu există infrastructură. Peste tot și toate, cei ai mulți dintre antrenorii de juniori sunt prost plătiți, situație care-i determină să facă compromisuri atât în ceea ce privește relația cu patronii, cât, mai ales, în relațiile cu părinții dar și în modul de raportare la un sistem de pregătire. Iar rezultatele se văd la seniori deoarece ai noștri nu mai fac față, în timp ce marile echipe ale Europei ne prezintă an de an roboței care aleargă ca niște nebuni, pasează din prima și în viteză, iar când șutează la poartă nu râde nici peluza Sud și nici cea din Nord de „ghindele” lor anemice.

Nu pot să uit cum, în primele două partide din grupă, fundașii laterali ai nemților și cei ai englezilor au câștigat majoritatea duelurilor aeriene cu fundașii noștri centrali, chiar dacă Szukala și Gardoș au câte 20 de centimetri în plus. Culmea e că Steaua este un fel de sperietoare în Liga 1.

Diferența dintre ai noștri și ai lor s-a văzut foarte clar și în meciul de aseară. Roș albaștrii au încercat să-și călărească adversarul, aruncându-se asupra acestuia, probabil ca urmare a strategiei antrenorului „să nu-i lăsam să respire, să le tăiem din start orice avânt”. Ghinion, acest fapt le-a ieșit gazdelor în primele 7 minute după care, pur și simplu S-AU SUFOCAT pentru că adversarul, nu numai că a avut capacitatea să pareze șarjele steliste, dar a știut să paseze și să își creeze spații de joc astfel încât cavaleria ușoară a gazdelor s-a transformat din-un asediator într-un disperat asediat. Era minutul 25 și o echipă din Elveția îi călărea pe steliști la ei acasă, având ultimii fundași la mijlocul terenului, iar scorul era de 0-0 și românii jucau în efectiv complet.

Atmosfera din sânul echipei. Pentru toată lumea este clar că Steaua București a devenit un fel de agitator în fotbalul intern, în realitate fiind vorba de orgoliile lui Mihai Stoica și ale antrenorului Reghecampf. „Steaua este în război cu..” a devenit o constantă a ultimilor ani, în fapt fiind vorba de un nou „spirit” imprimat odată cu descălecarea marelui voievod crescător de oi. Mult scandal, puține performanțe.

În spatele imaginii clubului, a echipei fantastice construite în anii comunismului și a trofeelor sale, familia Reghecampf și Mihai Stoica implică clubul ex militar în dispute inutile și aducătoare de noi și noi probleme. Astfel, în câțiva ani, mai ales sub influența lui Mihai Stoica, roș albaștrii au ajuns în conflict cu antrenorul echipei naționale, cu foștii jucători, cu impresari, conducători ai fotbalului românesc și chiar cu trusturi media.

S-a ajuns la o situație extraordinar de periculoasă în care, presați fiind din interior, fotbaliști ai echipei campioane, unii dintre ei la vârste fragede, sunt nevoiți să zică pas echipei naționale, conștienți fiind de faptul că și-ar putea pierde locul de titulari dacă nu s-ar comporta așa cum se așteaptă antrenorul și managerul echipei. A face ceea ce-ți spune altul să faci și să declari că este vrerea ta, iată o situație care vorbește mult despre climatul din cadrul clubului. Într-un fotbal în care peste 90% dintre fotbaliști își doresc să joace pentru Steaua, nu doar pentru că au fost steliști de mici, ci pentru că această echipă plătește ceva mai bine decât altele din țară, este principala trambulină pentru echipa națională dar și pentru fotbalul european, este ușor să înțelegi puterea de convingere pe care o au Reghe și MM atunci când se folosesc de proprii jucători pentru a lovi, de exemplu, în selecționer.

Mai nou, există silenzion stampa. Bineînțeles, tot fotbaliștii sunt cei care au cerut-o și nu Reghe sau Mihai Stoica. La fel se poate spune și despre pupurile date în direct creditorului Becali, această strategie fiind tot una propusă și agreată de fotbaliști. Nu vi se face greață?

Transferurile de jucători. Fotbalul nostru nu mai crește jucători de valoare, cei care scapă de mizeria junioratului și se impun la echipele lor de club, au început să înțeleagă că echipa roș albastră nu mai reprezintă un soi de Paradis și aleg să plece afară, iar Marica și Maxim sunt ultimele exemple în acest sens. Opțiunea pentru a merge afară este facilitată și de faptul că impresarierea fotbaliștilor din țara noastră nu mai reprezintă un monopol. Și chiar dacă ar mai exista acel monopol, care, în urmă cu zece ani ar fi însemnat o destinație aproape sigură către Steaua pentru cei mai valoroși tineri jucători români, în aceste momente, fix antrenorul echipei se cam află într-o situație – ghiciți – DE CONFLICT cu nenea monopolul. Mai rău, este și într-un mic conflict de interese pe care doar el și soția sa, se prefac că nu-l văd.

În aceste condiții Stelei nu-i rămân decât opțiunile ce țin de achiziționarea de fotbaliști din străinătate. Aici, alte mari probleme: fotbaliștii buni nu vin în România, fotbaliștii buni costă mult și – esențial – Steaua este condusă de către UN CREDITOR și nu de către un om de afaceri, clubul fiind mai degrabă o sursă de venit decât una de investiții. Mai rău, în clipa în care există fotbaliști valoroși care „se ridică” aceștia sunt vânduți cu rapiditate, neexistând posibilitatea creșterii unei echipe mari, Chiricheș fiind ultimul de pe listă. Urmează Chipciu și Tătărușanu, se pregătesc Tănase și Bourceanu.

Il Soldatino

via asavoaeicatalin.wordpress.com