home
12-06-13

Gigi Becali, statuie sau impaiat?

Eu nu înțeleg cum pot unii sa îl plânga pe Jiji. Cum nu merita, săracu’ de el, sa stea la închisoare, ca nu a omorât pe nimeni. Nu inteleg cum pot oameni cu o inteligenta, educație si instruire peste medie sa compatieasca un incult pana la limita semi-analfabetismului si educat la nivelul unei primate vedeta într-o grădina zoologică. Cât despre intelect, ghinionul cel mai mare al “omului” a fost ca a crezut ca, bogat fiind, e automat si inteligent. Si, din ambele posturi, bogat si inteligent, “da m… beep… la DNA”. Da m… beep… la toată tara, la toata lumea, “la tot cartierul”. Da la oameni de cultura, la jurnaliști consacrati, la reporteri, la oameni politici, la oameni de afaceri, la oameni de fotbal. E adevărat ca de la ultimii a si luat, ca deh, in fond, e limbajul specific profesiei. Iar dacă unii nu au luat pana acum e pentru simplul motiv ca nu erau in target, nu ca Jiji se lua doar de cine merita, cum credeau ei. Ce nu stiu toti acestia e ca, de fapt, au luat si ei, dar in calitate de personaj colectiv si, deci, nu au realizat. Ca orice colectiv, de altfel, doar de aia a si esuat comunismul, ca totul era colectiv, adică al nimănui. Cum nimeni nu a avut constiinta bunului colectiv in comunism, nimeni nu are nici constiinta afrontului colectiv in capitalismul de mahala. Ba se mai si distreaza tamp de cum l-a făcut Jiji albie de porci pe unul, pe altul, pe toti ceilalti dar nu pe el.

E adevărat ca Jiji nu a omorât pe nimeni. Nu a tâlhărit si nu a violat. Dar de cand Codul Penal se reduce la omor, tâlhărie si viol? Sa înțeleg ca avem un Cod Penal prea stufos, cu prea multe infracțiuni? Ca talharirea statului nu se pune? Ca darea de mita nu se pune? Ca insulta si calomnia sigur nu se mai pun, e clar, asa a zis CEDO. Doar ca CEDO domiciliaza la Strasbourg, pe malul Rinului, nu la Bucuresti, pe malul Dambovitei, cu Jiji in prime-time la toate televiziunile dornice de rating ieftin. Iar dacă am aplica argumentul mult spus sofist ca si alții fac la fel sau ca au furat mai mult si nu au patit nimic (e adevărat, nu toți, dar din ce in ce mai mulți) am ajunge sa nu mai condamnat pe nimeni ca “de ce se fie ala primul”? De ce nu începem cu alții? Adică Parchetul sa aibă o lista de condamnabili si sa o ia, eventual, in ordinea prejudiciului, așteptand pana prinde pestele cel mai mare (care o fi ăla, ca părerile sunt împărțite). Sau, in cel mai rau caz, sa o ia in următoarea ordine: întâi uratii, piticii si ciufutii, apoi boschetarii, apoi politicienii, apoi vecinii care au doua masini si ocupa prea mult spatiu in parcare, apoi manelistii sau rockerii, dupa caz, apoi oamenii din fotbal si, cu voia Dvs., ultimul pe lista, Jiji.

Faptul ca Jiji e la pușcărie poate a mai daramat un mit, cel al lui Robin Hood sau Iancu Jianu de tip modern: ia de la stat (adică de la nimeni) si da la săraci. Si nu pateste nimic. Ba le mai tranteste si cate o m… beep… E bogat si da la saraci sub forma de biserici sau direct din buzunar, in bancnote de 50 si 100 de lei. Deci un model de urmat in viata. Dar nu toata lumea are norocul sa cumpere terenuri pe doi lei pentru oierit si sa se trezeasca peste 10 ani ca valoreaza milioane, după care sa mai facă si câte un schimb “avantajos” cu vreun minister, pentru a-si spori un pic averea. Si atunci, din tot ce are Jiji, copiatorii lui se descurca doar la partea cu datul m… beep… si o dau si ei cui pot: la profesorul de la scoala, la câte un coleg mai ochelarist, la câte un poliţist care are tupeul sa îi oprească in trafic, la câte un mos care traversează prea încet strada.

E adevărat ca, deocamdată, multi sunt încă prinși in paradigma “Free Gigi”, sperând într-o rasturnare de situație. Sau într-o minune crească, la ce pile divine părea ca are Jiji care, așa cum ne-a obișnuit, comunica din cand in cand direct cu Dumnezeu. Poate îl gratiaza Base, poate vin bodyguarzii si îl scot din pușcărie ca-filme, poate cade un trăsnet peste gardul de la Rahova. Poate. Dar nu se va întâmpla nimic din toate astea. După doi ani va începe sa solicite eliberarea conditionata si va ieși după aproape trei. Carti nu va scrie ca nu il va crede niciun judecator, cand el de abia a reusit sa citeasca una, a lui Coelho, si aia pe pasaje, ca nu i-au placut toate. Deci e “Three Gigi” (felicitări celui cu ideea), dupa cum a stabilit Înalta Curte de Casatie si Justiție.

Ce nu știu toți cei care l-au luat drept model de urmat in viata si/sau ii plâng pe umăr, in privat, pe retelele de socializare sau la TV, e ca Jiji e ca si terminat. Peste trei ani, cand va ieși, nu va mai avea nimic. Clubul i-l va lua Hrebe sau altul (sa nu uitam ca acțiunile Stelei nu mai sunt pe numele lui, gratie subsemnatului care l-a determinat sa se fereasca de o eventuala executare silită), despagubirile catre stat si banii confiscati de DNA însumează si ei vreo 2 milioane de euro cash, terenurilor le-a scăzut valoarea si lichiditatea si o sa continua sa scadă, influența si-o va pierde. In lumea in care s-a învartit Jiji trei ani de parnaie înseamnă mult. Al Capone a stapanea un stat întreg cand a intrat la Alcatraz si, cand a ieșit, era zero. A murit la 48 de a ani jigarit si bolnav.

Sebastian Bodu

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

Tricouri "Mihai Nesu Foundation", pentru ajutarea copiilor cu dezabilitati

Tricourile Mihai Nesu FoundationÎncepând cu luna martie 2013, magazinul online www.ghetefotbalonline.ro, firmă importatoare de ghete de fotbal pentru profesioniști, amatori și copii, oferă șansa românilor din țară și str�

Gigi Becali, CONDAMNAT DEFINITIV LA 3 ANI DE INCHISOARE cu executare

Gigi BecaliGigi Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şe