home
22-05-13

Sah mat?

Cred ca e oportun sa prezentam sintetic principalele pozitii si reactii generate dupa arestarea lui Becali:

1. Sa boicotam tot. Sa-l lasam fara bani. Sa-l ingropam financiar (Nimeni la meci!). Steaua nu trebuie sa mai produca nimic sezonul urmator, trebuie boicotate meciurile, prezenta la stadion trebuie sa fie minima. Altfel nu vinde, e multumit sa-i intre banii in cont. Trebuie lovit unde-l doare, la buzunar, ca sa vanda.

2. Acu` e momentul sa-i dam lovitura. E vulnerabil. Marsuri, miscari, demonstratii, proteste.

Practic, e o singura pozitie concreta (punctul 1) si variatiunile hei-rupiste si emtionale, dar goale de continut (de la punctul 2).

Sincer va spun ca nu inteleg.

O circumstanta maxim de nefericita este castigarea campionatului. Daca aceasta condamnare ar fi venit oricand in ultimii 7 ani (2006-2012) – dar nu la finele acestui sezon vazut ca stralucit de 90% dintre stelisti – Becali putea fi presat. Ganditi-va ce ar fi insemnat in vara lui 2012 chestia asta. Erau 6 ani de umilinte. Nu mai zic de ce-ar fi insemnat in intervalul 2008-2011.

Acum, acest sezon, vazut ca stralucit, este considerat a fi generat de Becali. Pe tot parcursul sezonului, nu a existat nicio contestare. Becali si-a facut de cap, fara a fi deranjat de nimeni. DE NIMENI!

Cand trebuia sa se conteste, s-a tacut.

Mai mult, din vara lui 2012, nu doar ca s-a ignorat, dar chiar s-a sustinut, printr-o decizie care acum isi arata falimentul teribil. A-propos, vad ca nimeni nu zice nimic de asta... Opozitia s-a spulberat singura, pentru niste resturi de nimic, aruncate pe jos. Iar 24 e platit, acum, inmiit, prin decaderea din dreptul de a mai contesta – a celor care au facut-o inainte si ar fi putut-o face in aceste clipe.

Ce a insemnat sezonul acesta: blaturi, presiuni, interventii peste jucatori si antrenori, afectarea imaginii (ce gluma) clubului prin circul zilnic, nu mai insistam. Motive de contestare.

In acest timp, baietii s-au reintors si au fost mereu la stadion, au aplaudat, au sustinut, au ignorat. Nema contestare. Acum, CE dracu` am/ar putea contesta? CE CONTESTAM? “Pleaca din Ghencea! Steaua nu e a ta! Vinde!” Ce cerem, concret? Ce ne mai deranjeaza la Becali, acum? Cu ce drept moral ii cerem sa vanda, pe ce motive? Cand ne dadea motivele si era in fata noastra, noi ignoram!

Acum, Becali nu mai exista! Daca atunci cand exista, si facea toate nenorocirile a fost ignorat, ce bolnav mintal il poate contesta acum, cand NU MAI EXISTA? Intelege cineva dublul-absurd al situatiei?

Si cine sa nu mai vina la meciuri? Cei care n-au venit nici pana acum? Sau cei care au juisat pe Arena Nationala?
Si de ce?
Si cum?
Ce s-a intamplat, de fapt, prin inchiderea lui Becali?
De ce sa boicotezi azi, cand raul nu mai exista, daca pana mai ieri, cand exista, il girai, il ignorai si nu te deranja, nicicum sa te gandesti la boicoturi/prosteste/contestari?

Suntem in filmele cu Proşti?

Mai mult: daca, prin absurdul-absurdului s-ar gasi cineva care ar gasi si motive de contestare (desi eu nu vad absolut niciunul) si ar gasi si motivele pentru care nu au contestat pana acum, precum si motivele pentru care contesta de acum inainte, respective contestari (comice) ar fi zero-barat, si nu le-ar baga nimeni in seama, cu atat mai putin Becali.

Si cu atat mai putin n-ar avea vreun alt efect decat caderea in penibil a respectivilor. Revenim la esenta: de ce nu l-au contestat cand facea toata cacaturile alea? Ce vor acum, cand Becali nu mai e? De la cine vor ceva?

Nu va dati seama, ca de fapt, Becali si-a castigat imunitatea prin aceasta condamnare? A devenit intangibil si va iesi bine indiferent de ce va fi? Nici macar nu trebuie sa manevreze prea abil.

Daca, totusi, Steaua ar inregistra contraperformante (financiare, sportive, de imagine) in absenta lui Becali, s-ar inregistra doua chestii:

a) raportarea s-ar face la sezonul “fantastic” de acum (pe care, sanchi, Becali l-a produs);

b) b) revenirea lui Becali ar fi cu atat mai asteptata si dorita de marea masa a stelistilor, caderea Stelei venind in urma despartirii de Becali, respectiv marirea Stelei datorandu-i-se...

Daca lasam Steaua fara bani (nu putem sub niciun chip, asta e o enorma idiotenie, dar sa zicem, de dragul demonstratiei), dependenta de Becali va fi cu atat mai potentata, prin contrast. Daca se vor inregistra rezultate proaste in acest an si jumatate, cu atat mai bine va iesi Becali, in comparatie, cu atat mai mult va fi asteptat sa “se intoarca la oaste”, sa faca iar o “Steluta invincibila” si toate cacaturile alea. “Cat a fost el am spulberat tot (lasa ca 6 ani am supt-o), dupa ce l-au ascuns, ne-am prabusit.” 90% dintre cei care conteaza vor gandi asa.

Intrarea lui Becali la parnaie limiteaza la maxim orice posibilitate de miscare in sensul contestarii. E prea tarziu si e cel mai prost moment.

Nu ai ce sa-i contesti si ce sa-i ceri, pentru ca nu mai e. Lozinci vor fi multe, dar concret nu se poate face, teoretic, decat un singur lucru (pe care eu personal nu-l pot face): sustinerea frenetica a echipei, nu boicot, ci dimpotriva, casa plina si incasari-record la fiecare meci, exercitiul normalitatii, scandari si mesaje pozitive, 20.000 de abonamente, sprijinirea si favorizarea de performante: plus financiar, castigarea titlului, a Cupei, a Supercupei, Champions League, primavara europeana, imagine europeana, spulberarea rivalilor, respect pentru toti cei din jur, fortarea unui comportament decent al oficialilor, antrenorului, jucatorilor. Pentru ca, apoi, cand Becali va iesi si isi va reincepe circul, sa poata fi invocata aceasta stare de normalitate si sa reinceapa contestarile la fiecare derapaj.

(Aici se nasc alte probleme: cine garanteaza ca, dupa asta, vor reincepe contestarile? Cine garanteaza ca Becali nu va gasi mijloacele prin care sa se impuna si in perioada de absenta? Cine garanteaza ca, in ciuda sustinerii, se vor obtine succesele mentionate si nu vom cadea in situatia in care, oricum va fi regretat si nu sa va crea contrastul dorit?)

O sa ma injurati si o sa ma acuzati de toate alea, dar, daca cineva imi demonstreaza logic unde si de ce nu am dreptate, eu sunt gata sa ma subordonez oricarei directii care este argumentat construita (99% dintre asa-zisele solutii din ultimele doua zile, sunt niste aberatii, sau niste onomatopee conditionate, in cel mai bun caz).

Am fost facuti sah-mat, fara sa ne dam seama. Acum se deconteaza lasitatile, lacomiile si deciziile din momentele importante. O sa se faca filme despre noi.

Filip Pindean

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

Tricouri "Mihai Nesu Foundation", pentru ajutarea copiilor cu dezabilitati

Tricourile Mihai Nesu FoundationÎncepând cu luna martie 2013, magazinul online www.ghetefotbalonline.ro, firmă importatoare de ghete de fotbal pentru profesioniști, amatori și copii, oferă șansa românilor din țară și str�

Gigi Becali, CONDAMNAT DEFINITIV LA 3 ANI DE INCHISOARE cu executare

Gigi BecaliGigi Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şe