28-03-13
Steaua - de la MApN la Becali (21)
Mai 2002. Sezon dezastruos, marcat de pierderea titlului la diferenta mare fata de Dinamo si de esecurile europene in fata celor de la Kiev si St. Gallen.
Pe langa asta, surse suplimentare de tensiune: constientizarea ca lotul nu avea perspectiva; multi jucatori fara valoare; contestarile fanilor; presiunea presei; presiunea „gloriilor” (desi neunitara, sacadata si contradictorie), dar mai ales incertitudinea cu privire la viitorul clubului, din punct de vedere al formei de organizare si, peste toate, al celor care vor fi la butoane.
Cum reiese din informatiile indeobste cunoscute de public, dar prezentate si in episoadele anterioare, in perioada 1998-2002, din cei 89 de membri fondatori ai Adunarii Generale initiale a clubului (cei care ar fi trebuit, teoretic, sa „vegheze” si sa fie „garanti” dupa desprindere), au mai ramas 5-6, cei mai multi fiind executati de impunerea abuziva a unei cotizatii de 1200 de dolari.
Dupa sedintele din 8 si 24 mai, structura a fost definitiv modificata, nu doar numeric, dar si ca structura. La cea dintai sedinta, printre altele, George Becali a fost ales vicepresedinte, iar la urmatoarea sedinta au fost cooptati 57 de noi membri (care au pus pe tava AG-ul lui Becali), dintre acesti cei mai multi fiind apropiati ai sai – vreo 15 fiind direct rude.
Ca o nunata, aflati intr-un conflict latent, nefatis, anticipat de „impartirea cascavalului”, atat Paunescu, cat si Becali si-au dat mana pentru a-si subordona AG-ul, asta fiind interesul imediat. Fiecare a incercat sa-si impuna oamenii sai, in perspectiva bataliei viitoare. Ai lui Paunescu erau mai cu staif si poleiala, dar ai lui Becali erau semnificativ mai multi.
Deci, dupa 4 ani de administrare paunesciana, in care a fost erodata continuu premisa initiala, si dupa 1 an de atacuri directe ale „opozitiei” dezarmate de capitularea lui Hagi, Steaua intra bine de tot intr-o noua era, ghidata de Piturca si avand in Becali o... nici nu poti sa definesti ce insemna pe atunci.
Pana la „asezarea” situatiei, vor urma, insa, multe chestii interesante.
Filip Pindean
BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE:
Sunt un băiat deştept, care face o afacere
Steaua - de la MApN, la Becali (1)
Steaua - de la MApN, la Becali (2)
Steaua - de la MApN, la Becali (3)
Steaua - de la MApN, la Becali (4)
Steaua - de la MApN, la Becali (5)
Steaua - de la MApN, la Becali (6)
Steaua - de la MApN, la Becali (7)
Steaua - de la MApN, la Becali (8)
Steaua - de la MApN, la Becali (9)
Steaua - de la MApN, la Becali (10)
Steaua - de la MApN, la Becali (11)
Steaua - de la MApN, la Becali (12)
Steaua - de la MApN, la Becali (13)
Steaua - de la MApN, la Becali (14)
Steaua - de la MApN, la Becali (15)
Steaua - de la MApN, la Becali (16)
Steaua - de la MApN, la Becali (17)
Steaua - de la MApN, la Becali (18)
Steaua - de la MApN, la Becali (19)
Steaua - de la MApN, la Becali (20)
Victor Piturca: "Numai si numai din cauza lui Gigi Becali
Gigi Becali le explică proştilor de ce e o căpuşă
Capusa Guie si Steaua - cifrele GSp
Cum împrumută Steaua "ne-a"
120 de achiziţii în 9 ani
Steaua e pe profit datorită lui Gică Hagi
Boloni: "In Steaua de acum nu exista absolut nicio legatura logica"
Veriga lipsa dintre TITLU si NOIMA
Ilie Dumitrescu: "Gigi, nu o sa faci niciodata performanta!"
Steaua se autofinanteaza. Acum, proba UEFA
Datoria Stelei la camatarul Gigi
CSA nu i-ar fi permis lui Becali sa inregistreze marca Steaua la OSIM
CSA Steaua: "Becali, plateste-ti datoriile!"
Fariseu' i-a fentat iar la bani pe jucatori
Ivanski ieri la 23:05
GRYG astazi la 15:08
Andreea 29.03.2013@16:41