28-03-13

Motive si Motivatii

Ati citit sau nu, in diverse memorii, despre modurile in care detinutii politici au reusit sa supravietuieasca regimului concentrationar (dar si perioadei urmatoare). Eu am vazut recent o emisiune a Eugeniei Voda la TVR, o reluare de acum vreo 5-6 ani a unui dialog cu Bartolomeu Anania, care mi s-a parut sugestiva, pentru ca se clarificau multe fantezii dedate ca adevaruri.

Cei foarte bolnavi sau foarte batrani s-au curatat bine-merci, dar cei care au avut o sanatate sau varsta cat de cat rezonabile, in momentul incarcerarii, au trebuit sa-si gaseasca moduri prin care sa reziste mental – asta fiind adevarat batalie.

Fara a identifica exact cine si despre cine spunea asta, imi aduc aminte de relatarea unor scene pe care le consider pilduitoare.

Spre exemplu, inconjurati de sobolani, igrasie, mucegai, apa pana la glezne, dejectii si toate alea colcaind peste tot, cu perspectiva unei detentii pe viata sau, in cazul fericit, al unei morti rapide, unii dintre ei isi faceau permanent ritualurile de igiena, pe cat permiteau conditiile de acolo.

In fiecare dimineata se barbiereau si se pieptanau. Murea pe capete in jurul lor, dar ei se dicheseau. Moftangii, nu?

Vorbeau numai cu „dumneavoastra”, la ora x stabileau „ceaiul de dupa-amiaza”. Dezbateau, cu precizie de ceasornic, la multi ani de la incarcerare si avand certitudinea cvasi-sigura a faptului ca americanii i-au abandonat, despre ce si cum o sa faca atunci cand o „sa vina”.

Stiau si ei ca americanii nu o sa vina, stiau cate divizii sovietice sunt in Romania, stiau cine e in CC, stiau si de maretele realizari si de masiva aderare populara la ideologia comunista. Nu erau niste tampiti idealisti, care habar n-aveau pe ce lume traiesc si care visau cai verzi pe pereti. Le stiau pe toate astea.

Si vedeau cum mureau ai lor pe capete, cum sobolanii erau in `55 ca in `48, cum igrasia era la fel, cum catusele erau la fel, doar ei fiind mai putini si mai batrani ca la inceput. Stiau ca lumea s-a schimbat si ca au doar doua optiuni.

Si totusi, se barbiereau, se pieptanau, se adresau numai cu „dumneavoastra” si faceau planuri despre ce si cum. Erau cateva sute vs. 18 milioane si nici dracu nu mai stia de existenta lor sau despre ce faceau aia in puscarii.

Nici Organiliinu-i mai intelegeau. Reiese din sintezele ofiterilor de informatii care monitorizau clulele alea amarate. Pe fond: „Ce mai vor nebunii astia? Nu vad ce-i in jurul lor? Cine dracu` ii asculta?” Pe tovarasii ii deranja existenta „alora”, in sine, faptul ca respirau, nu neaparat ii speria sau ii ingrijora. Dar ii deranja. Dovada ca au tinut deschise conturi active pana la sfarsitul regimului tuturor mosilor care se intalneau la sfarsitul anilor `80 sa vorbeasca despre americani.

E, „amaratii astia”, aia care au scapat de acolo (si de scapat au scapat pana la urma aproape toti aia sanatosi si nu prea batrani) spun ca faceau toate alea pentru ca „asa trebuia”. Si cand erau intrebati „de unde stiati ca sa trebuia?” ziceau ca „asa simteam”.

Cica „scopul era gestul corect in sine”. Cica le pastra „sanatatea mintala”. Cica nu asteptau nimic, nici in bine, nici in rau. Doar isi exercitau normalitatea, asa cum o vedeau ei, fara sa astepte nimic dar si fara sa se mai teama de nimic.

Pe „amaratii aia” aia nu-i interesa sa convinga pe nimeni de nimic. Nu-i interesa de ce faceau rusii, si nici de ce faceau romanii. Nu se victimizau, dand vand pe americani, pentru ca i-au abandonat. Repet – nu-i interesa nimic, nici sa dea vina si nici sa faca nus ce chestii.

Cand vorbeau de americani, de Rege, de partide, nu-i interesa nici de „pasi”, nici de mentalitatea a milioane, nici de convins o tara, un judet sau un colidor de oameni. Nu-i interesa cine a tradat si din cauza cui sunt unde sunt. Dar ii interesa sa-si traiasca in mod normal viata, exprimandu-si credintele asa cum credeau ei. Asta era o chestie esentiala. S-au exprimat asa cum au considerat ei. Iar in spatele pozitiei lor au fost fapte, principii si concluzii logice, care n-au fost niciodata contestate. Pentru ca nu aveau cum.

Ca, prin modul in care-si exprimau conceptia lor despre viata, reiesea in comparatie – ca o consecinta, si nu ca scop – culpa „alegerilor” celorlalti, si modul in care si-au folosit acestia din urma liberul-arbitru, adica modul in care afectau deciziile lor istoria – asta e doar un efect. Resimtit devastator si acuzat ca fiind scop, cand de fapt era doar un amarat de efect – un rezultat al unei ecuatii in care termenii nu au fost niciodata contestati.

Cica nu-i interesa audienta, rezultatul, daca rezolvau ceva sau nu rezolvau nimic si scopul actiunilor pe care le intreprindeau era „gestul corect in sine”, asa intelegand ei sa se raporteze la chestiile in care credeau si asa intelegand sa-si pastreze sanatatea si demnitatea de oameni.

Sa faca un lucru doar pentru ca ei credeau ca e lucrul corect – si sa nu-i intereseze de ce consecinte are asta, ce se rezolva si ce nu.

Sa faca „lucrul corect, in sine”, fara niciun un scop ulterior, cand sobolanii colcaiau peste tot, ai lor se curatau pe capete, rezultatele la alegeri spunea 98,78%, poporul intra voios in Epoca de Aur si-i denunta chiar pe ei ca fiind relicve capitaliste dusmanoase, anacronice dar periculoase, care vor sa suga sangele tarii si se folosesc pentru asta de atent ascunse... frustrarea exploatatorului... invidia pentru drumul faurit... reactionari agitatori... oameni care nu inteleg... asa e in ziua de azi... oricum n-are rost... si asa mai departe... Pfffff...

Moftangii! Parerea mea.

Filip Pindean