19-03-13

Romania - Ungaria 2-0 / Calcati-i pe ochi, ca-n '99!

Se crapă de ziuă şi telefonul începe să risipească liniştea dimineţii -Hai maestre, trezirea!. Rămâne tot aşa, diseară la 8 Eroii Revoluţiei. Să aduci 2 beţe. În zi de deplasare rutina orelor de muncă apasă tare, cu greu se face seară, ce veselie vom bea ş-un vin de ţară. Cu toate că mergeam spre Istanbul cu speranţa unei deplasări reuşite din toate punctele de vedere (apropo Ţara Românească şi Moldova nu au fost niciodată paşalâc aşa cum susţin unii care se cred istorici), gândul mi-era mai mult la deplasarea din vinerea aceasta.

Din păcate am fost încă o dată victime ale jocurilor de culise, presiuni atât interne (jandarmeria, adeptă a strategiei divide et impera, are mari dureri de cap cu această apropiere sub tricolor a multor peluze din ţară) cât şi externe pe ruta naşu-uefa-fifa (bineînţeles că nici voi nu l-aţi crezut pe sandu când ne spunea cât de rău ii pare că se va juca fără spectatori). E greu să trăieşti un astfel de meci din faţa televizorului, dar e şi mai greu să vezi pe ecran că singura atmosferă e cea creată de indicaţiile antrenorilor. Cu toate acestea există un element care ar mai salva din farmecul partidei: îndârjirea jucătorilor. În viziunea mea dorinţa de a câştiga cu orice preţ e materializată în această imagine de mai sus a Regelui, care a ştiut să-şi lase sufletul să vorbească mult mai literat decât orice reproş filozofic al marilor critici crescuţi printre cărţile din bibliotecă.

Întoarcerea la anul 1999 este foarte probabil dureroasă pentru mulţi dintre noi, mai tineri sau bătrâni. Chiar dacă nu prindeam primăveri “eurofantastice” şi nici arene naţionale multifuncţionale cu hotdogi si popcorn, ne mândream cu Templul, acel loc legendar unde se făurea simbioza dintre Steaua şi echipa naţională. Cu mai puţin de o lună înaintea returului cu maghiarii, Hagi ceda în faţa frumosului presing emoţional exercitat de Păunescu, fiind imboldul care a reuşit să creeze incredibila emulaţie din jurul meciului. În acea seară de iunie am fi putut învinge orice echipă din lume, deoarece energia concentrată în Ghencea era prea puternică pentru adversar. A fost o primă repriză cu tentă mitologică, una în care Hagi a purtat magistral pe umerii săi bolta formată din speranţele românilor. El avea să fie la rândul lui purtat pe braţe de coechipieri în ovaţiile şi lacrimile spectatorilor, lacrimi de mulţumire care alinau din durerea pricinuită de umărul dislocat.

La 14 ani de la acel meci îl regăsim pe Piţurcă aproape neschimbat (Perişorul lui, pana corbului), la cârma unei naţionale alcătuită din mulţi jucători ai Stelei, spre deosebire de echipa din '99 care avea în componenţă mulţi jucători lansaţi de Steaua spre campionatele mai puternice din Vest. Sper să văd vineri acea răutate pozitivă din trecut, o atitudine care a ajuns atât de fadă în mentalitatea jucătorului român, dar să nu fie ceva efemer ci începutul unei schimbări pe care o tot aşteptăm. Luaţi aminte la ce spunea Nea Imi, călcaţi-i pe ochi!

Hai România !

P.S. Vă recomand să nu rataţi emisiunea România-Ungaria special, realizată de Marian Olaianos, program ce va începe joi de la 22.30 pe Tvr1. Vor fi aproape 2 ore de discuţii şi imagini inedite de la meciurile din 1998, 1999 şi 2001.

Fox