16-03-13

Şi totuşi, s-ar fi putut? Dar cum?

E greu de spus dacă există regrete şi mai ales ce fel de regrete. La o dublă manşă cu Chelsea încheiată cu 2-3 teoretic nu e loc de reproşuri. Reghe le-a făcut, totuşi, două la număr, la modul nominal, ceea ce până acum nu se întâmplase. Ceea ce înseamnă că părerile de rău depăşesc în intensitate diplomaţia de a fi discret în asemenea situaţii.

Tot mai multă lume vehiculează varianta că o calificare n-ar fi fost tocmai imposibilă. Atunci când se analizează greşelile lui Szukala, imprudenţa lui Râpă, moliciunea lui Tănase sau ratarea lui Rusescu înseamnă că fără aceste necazuri poate că Steaua ar fi fost acum în turul următor. Dacă s-ar fi analizat mai atent ce face Terry la fazele fixe, dacă ar fi ştiut cineva să-l blocheze pe Mata pe piciorul stâng, dacă Râpă ar fi avut o calitate în plus pentru a-l bloca pe Hazard. Dacă, dacă, dacă....

Acestea sunt reproşuri de a doua zi, utile ca şi pastila pe care o iei din inerţie după ce-ai băut o noapte întreagă, deşi la fel de bine te dregi şi fără ea. Trebuie să pricepem că o echipă românească poate elimina pe cineva de talia lui Chelsea nu într-o împrejurare favorabilă, ci într-o conjuncţie de împrejurări favorabile. În acest moment ne putem apropia de astfel de adversari doar timp de câteva minute, de o repriză, dar să fim mai buni pe ansamblul unei duble manşe e mult mai greu.

În mod normal trebuie plecat de aici, de la acest 2-3 în 180 de minute cu Chelsea. E un nivel ridicat, care poate fi dus şi mai sus, dar nu deodată, ci treptat. E important ca Steaua să nu dea mai mult de un jucător, cel mult doi, în vară, iar în locul lor să aducă soluţii viabile de înlocuire. Probabil că la anul, în Champions League, vom mai vedea Steaua în meciuri de acest nivel şi e important ca atunci să fie mai bine decât acum. Dacă acest Stamford Bridge va fi luat drept un capăt de drum, atunci înseammnă că n-am înţeles nimic din toată emoţia şi, până la urmă, din toată frustrarea.

Alin Buzarin

Aşadar, în declaraţiile de după meciul de la Londra, Laurenţiu Reghecampf a identificat vinovaţii punctuali ai meciului, dincolo de masa incertă de responsabilitate generală: "Râpă nu trebuia să faulteze în faza golului lui Terry, iar la reuşita lui Mata, Tănase trebuia să se apere la stângul spaniolului". Şi într‑o altă declaraţie, Reghe spune că nu poţi să ratezi o ocazie de singur cu portarul pe Stamford Bridge, acroşându-l astfel pe Rusescu.

Râpă, omul de 150.000 (euro), fusese depăşit, natural, de adversarul său direct de 38 de milioane (lire). Râpă a cam fost forţat să facă acel fault. Nu poţi să fugi de toate fazele fixe din jurul careului. Nu trebuie să ascunzi în spatele faultului lui Râpă golurile încasate din lovituri de cap după faze fixe în meciurile cu Stuttgart, Ajax şi Chelsea. Până la urmă, demarcarea aceea a lui Terry urmată de gol se tot întâmplă pe Stamford Bridge de vreo 10 ani. Ca antrenor, tu şi jucătorii tăi ar trebui să ştiţi o astfel de fază pe dinafară, precum versurile din Salam. Cum ar fi, de exemplu, "Terry la prima bară / E ca un Salam de vară".

În faza golului lui Mata, abulicul Pintilii, cel mai slab jucător al Stelei, rătăceşte mingea la mijlocul terenului, neînlocuibilul Bourceanu este depăşit de spaniol de parcă nici n-ar fi fost pe acolo, mijlocaşul central Ramires continuă faza cum niciodată nu vor reuşi să facă o fază în cariera lor Pintilii sau Bourceanu, pentru ca în final Latovlevici să rateze intervenţia decisivă deja în stilul consacrat la Piatra Neamţ. O comedie a erorilor, că tot suntem în Anglia, scuze pentru acest slalom între Salam şi Shakespeare, dar noi auzim că Tănase e vinovat că nu s-a apărat la stângul lui Mata.

Şi, nu în ultimul rând, Reghe a băgat un tackling la Rusescu reproşându-i acestuia că n-a marcat la ocazia de gol, unica a Stelei în afară de cornerul din care a ieşit reuşita lui Chiricheş. Ocazia lui Rusescu n-a fost atât de clară precum cea a lui Benayoun pe Arena Naţională în prima manşă, în trei sferturi din meciurile din campionat acel şut ar fi adus un gol, dar în faţa lui Rusescu a fost unul dintre primii 5 portari ai lumii, şi până la urmă aceea a fost singura fază pe care coechipierii lui Rusescu au reuşit s-o construiască pentru vârful Stelei.

Asta e, nu-mi aduc aminte ca la finalul meciului cu Danemarca de pe Plaja Naţională, Iordănescu să fi spus atunci că nu i-a trasat ca sarcină tactică lui Reghecampf să marcheze un autogol în acel meci. Dar au trecut 10 ani de atunci, poate nu-mi mai aduc aminte bine.

Dincolo de nominalizarea vinovaţilor de serviciu, de "uitarea" vinovatului de la golurile doi şi trei, dacă tot se pune problema unor blamări publice, dar de, respectivul vinovat e preferatul contractual al familiei antrenoare, aşadar, dincolo de toate acestea rămâne dubla decentă pe care trupa lui Reghecampf a făcut-o în faţa unei echipe bune a Europei. Sigur, "decent" va părea prea puţin în ochii multora faţă de cum au jucat steliştii. Într-o ţară în care decenţa a ajuns un metal rar, "decent" are totuşi o sonoritate de tinichea.

Mihai Mironica