27-02-13

NU "Internaţionalei"!

Steaua nu are imn. Nu are ca nu are. Aste au au fost conditiile.

In afara de celebrele si, sa recunoasteam deschis, frumoasele imnuri ale celor de la Rapid si Craiova, nici altii nu au.
Incercari mai maneliste, mai folclorice, mai penibile sau mai putin penibile, mai asa si pe dincolo, au existat si la altii. Unele inca subzista si au fost imbratisate, sau macar acceptate – vezi cazul Dinamo.

Si la noi, dar mai ales in alte parti, cluburi serioase, cu traditie si istorie, au, in general, imnuri. E frumos, e emotionant, e trainic, e important. Dar nu-i esential. Care-i faza importanta – in niciun caz aceste imnuri nu s-au nascut ca atare. Nu s-a trezit vreunul sa zica – o sa compunem un imn al clubului, pe care, de azi inainte, sa-l cante toti, inainte si dupa meciuri.

Asta nu-i doar absurd, dar si foarte periculos.

Reiau o asertiune expusa in primul post pe acest site: „Un imn nu se propune, el exista, nu ca atare, si se adopta prin adeziune sentimentala unanima a suporterilor fata de ceea ce poate reprezenta simbolistic pentru echipa. Imnurile celor de la Rapid si U.Craiova vin dintr-o emanatie interioara a autorilor, nu ca propuneri de imn, ci ca reflectii pur artistice. Ce, credeti ca Paunescu stia ce succes vor avea versurile respective? Ele au fost adoptate ca imn printr-o reprezentativitate cumulata in timp, temeinic, prin uzul lor instinctual de catre suporteri. Nu ne putem alege un imn! Pentru mine asta e clar!

Imnul te alege el pe tine, nu invers”.

Pe romaneste: nu-i nicio problema ca Steaua nu are imn!

Problema apare – si e majora – atunci cand niste consilieri sovietici 40`isti de tip nou, avand in spate nu mii de tancuri, ci sute de mii de oi, incearca sa mai armeze o bomba care sa spulbere si ea ce-a mai ramas din identitatea atat de mult viciata, atat de vulgarizata a clubului.

Identitatea aia a noastra, fara imn.

Din cate stiu, au existat si in anii `90, dar si dupa uzurparea clubului, un numar de incercari in acest sens. Horia Moculescu (pe langa alte hahalere) marturisea ca a avut 4 incercari, dar niciuna fezabila, in opinia sa, si a renuntat – atitudine care developeaza, si ea, utopia unui asemenea demers – comandat.

Nu mai insist in a sublinia majorul potential nociv al unui asemenea politici cu bataie lunga si perversa.

Fortarea unor simboluri din astea pentru a compensa lipsuri in traditia istorica (lipsuri care, la noi, se compenseaza ar trebui sa compenseze cu alte chestii – performanta si comportament), este identica cu impunerile bolsevicilor, care, pentru a-si compensa ilegitimitatea, creau si impuneau simboluri noi, cu scopul de a-si intari pozitia.
Aia o faceau distrugand explicit simboluri vechi – sarbatori, oameni, institutii. Ce vor sa faca Michelle si nasul lui Pitzi Talent e acelasi lucru.

Avorteaza la comanda un cantec si – chestie inacceptabila – il impun ca imn, vulgarizand de fapt insasi notiunea de imn, modul in care ajunge un cantec sa fie ales imn, ducand in derizoriu reprezentativitatea sa – circumstantiata identitatii clubului – si construind stramb tot ceea ce se va raporta la chestiune de acum incolo.

In esenta, in termeni absoluti si de perspectiva – se investeste cu nulitate absoluta momentul si tot ce va urma dupa.
In termeni relativi si mai de detaliu – se creaza un simbol mizerabil si pervers care are ca scop crearea unei identitati opuse identitatii istorice. Cu unicul scop de a consolida pozitia alora de au creat mizeria, adica identitatea opusa.

Inca o borna din bolsevizarea (era sa zic fortata) voluntara a clubului Steaua.

Filip Pindean