23-02-13
Negru vopsit în roşu şi albastruSă restabilim cadrul normal – adevărul – prin reiterarea unor lucruri care au bizară însuşire de a fi uitate, mai ales în anumite momente mai speciale.Protestele au început din cauza comportamentului domnului George Becali. Nu din cauza rezultatelor, nu din cauza jocului, nu din cauza transferurilor, nu din cauza trofeelor, nu din alte cauze. Din cauza persoanei domnului Becali. Au început dintr-o singură cauza – comportamentul considerat inacceptabil (pornind cu CTP, Malonga, Huidu, înjurarea lui Hagi, Iordănescu, Boloni, scosul echipei la defilări electorale, început intervenţiilor în echipă, cu Diniţă, Pădureţ, circul făcut pe la televizor şi, mai ales, apariţiile repetate în numele Stelei – care atunci erau considerate „o ruşine ce nu se va mai putea şterge”, ş.a.m.d.). Asta nemulţumea lumea: faptul că un nebun îşi bate joc de Steaua prin toată persoana lui, îngropând în ruşine o istorie glorioasă, prin exerciţiul opusului comportamentului instituţional ireproşabil, de până atunci, al clubului. Nimic altceva n-a declanşat reacţiile de contstare decât chestia asta – ruşinea de a fi asociaţi cu Becali. Asta în sine. Ăsta a fost unicul motiv al tuturor protestelor, unicul scop, unica problemă şi unica soluţie a Stelei – despărţirea de Becali. Astfel, raţiunea de a fi a contestărilor s-a bazat, mai exact, pe credinţa majoritar acceptată că o coabitare pe termen lung cu Becali ar distruge clubul în toate celule lui intime, deformându-i caracterul până la nerecunoaştere. Mai apoi abia (şi subliniez, pentru că e muuultă ceaţă: mai apoi abia) au apărut, perfect logic, şi rezultatele dezastruoase, repetate an de an în care se depăşeau noi şi noi recorduri ale ruşinii – care nu făceau decât să reconfirme, dacă mai era nevoie, justeţea poziţiei contestatarilor. Poate nu vă mai amintiţi, în euforia momentului, de bilanţul general: 2 titluri în 10 ani, 1 cupă în 10 ani, multiple ruşini cu rivalele în campionat, de 3 ori mai mulţi antrenori schimbaţi decât în restul istoriei, chix-uri ruşinoase în Champions League (unde ne-am prezentat mereu lamentabil) şi momente la înălţime în Europa League înainte de încasarea banilor, şi momente mediocre în rest, cu excepţii rare (cam 1/5). Poate nu vă mai amintiţi de sezonul curent: „Reghe pleaca în secunda doi dacă nu face cum îi spun eu. Eu decid cine pleacă şi cine vine. Eu sunt mai specialist decât MM şi Rege la un loc, ei mă ascultă, ca un frate mai mare”. Am performat în Europa? Poate nu vă mai amintiţi ce înseamnă această performare; nu banii care să construiască alte performanţe, ci exclusiv, fără excepţie, banii care hrănesc cancerul, adică mizeria Stelei. „Pe mine nu mă interesează decât să iau banii din Champions League”. Cum s-a întâmplat şi după Liege, şi după Borisov, şi după Galata. Ce-a urmat după ele? Sau nu ne mai amintim? Momentele astrale, care altădată dădeau galoane clubului, astăzi, prin Dumnezeu ştie ce blestem, nu fac decât să întărească dezastrul. Pentru că, fără excepţie, după ele n-a urmat decât o cădere şi mai accelerată. O confirmare a jegului, care, astfel confirmat, s-a simţit suficient de sigur încât să facă ce ştie mai bine: să se întindă. Succesele sunt cele care omoară, cu adevărat, Steaua. Pentru că ele vin să acopere adevărata patologie roş-albastră – o dictatură a incompetenţei, anormalului şi hidosului, care – pe termen lung şi la o privire de ansamblu – nu a lăsat, nu lasă şi nici nu poate lăsa, decât o continuă deagradare – până la transformare totală. Transformare în ceva opus. Succesele dau unora impresia a ceva pentru viitor, pe când – în fapt – garanţia pentru viitor e totală şi certă – vine din comportament, mentalitate şi principii, adică din modul de a face lucrurile. Iar noi ştim care este acel mod de a face lucrurile care va produce rezultate corespondente, pentru că ne este reconfirmat din 10 în 10 minute. Cu toate astea, chiar acestea fiind faptele – adică termenii precişi ai ecuaţiei – noi aşteptăm altceva de la viitor, deşi legile naturii nu se schimbă după cât de bine ne simtem noi, iar aceeaşi cauză nu poate produce decât acelaşi efect. Iar, şi iar, şi iar, şi iar. Şi iar. Pentru toate astea, mai exact pentru profunda dramă trăită de Steaua – pe multiple niveluri – după meciul cu Ajax, tot ce mai pot simţi e o adâncă şi nemărginită ură. Ne aflăm în faţa unuia din cele mai negre momente din istoria clubului. Unul din cele mai negre momente, dacă nu chiar cel mai. Filip Pindean FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Articole promoţionale - Peluza SudDupa cum v-am promis, Peluza Sud Steaua Bucuresti va incepe sa produca spre vanzare si promovare o serie de materiale cu emblemele Sudului! Primul articol va fi o esarfa,pe fata careia se aflaInregistrarea meciului STEAUA - AjaxCu siguranta sunt persoane doritoare. Asadar: ------------------------------- UEFA Europa League 2012-2013 ------------------------------- Last 32 - 21 february 2013 - Second leg FC STEAUA BU1986.05.07_STEAUA_Barcelona_SEVILLA- toc71cc,,Notre respect Ajax"- toc71cc |
V for Vendetta sâmbătă la 02:21
http://www.reporterntv.ro/stire/nebunie-ro...victorie-Stelei
Astia sunt suporterii acutalei echipe in procent de 75%.
punk sâmbătă la 03:14
naiyba sâmbătă la 03:38
Alex sâmbătă la 05:06
Ultimul tau rand sunt mai mult sau mai putin cuvintele mele dintr-un post din martie 2007 pe acest forum, dar sigur sigur cu acelasi mesaj. Cred ca e verificabil.
Atunci eram in fata unui moment negru cu adevarat, care s-a si intamplat. Acum deja am trecut de punctul ala, am ramas putini stelisti cu adevarat vechi, majoritatea din noi plini de frustrari,scarba si lehamite, trecuti printr-un protest care ne-a secat psihic ani de zile. Nu exista niciun punct mai negru de atat, cand din spate nu vine nimic.
Generatia noua (fara sa generalizam desigur) isi doreste urmatoarele:
1. Sa vina pe stadion, in peluza sa fie cu prietenii. Nu ii pot condamna, faceam si eu asta la vremea mea.
2. Rezultate si victorii importante sa aiba si ei ce sa povesteasca mai departe. Din nou nu e condamnabil.
Punctul de discutie e cum sunt obtinute acele victorii sau rezultate si in ce conditii. Dar cum ei nu au avut/nu au parte de un ghidaj corespunzator (in viziunea mai veche sa ii zicem), cu principii, etica si alte chestii "desuete" nici macar nu isi dau seama cum ar fi sa fie altfel.
Si oricat am da-o noi de gard, suporterul ala din Ghencea pe care il cunoasteam, chiar si cei din T2 sau T1 care isi aveau locurile lor, au fost inlocuiti de niste personaje macabre, cocalarus maximus cu pitzipoanca pe tocuri de 20 pe National Arena cu palarie in cap si popcorn in mana.
Cauzele sunt multiple, nu intram in discutii filozofice dar si societatea in sine a decazut, modelele prezentate si oferite ca "succes in viata" sunt cu totul altele fata de acum 10 ani. Sa luam un ex f lejereanu. Cand eram eu mai tinerel asa, "bunaciunile" se numeau : Andreea Marin, Mihaela Radulescu, Andreea Raicu. Astea erau pe toate copertele tututor revistelor, astea erau marketate pe segmentul ala. Acum le ai pe Cruduta, Pamfile, Bianca, Tonciu, Sanzi,etc. Nu suporta NICIUN grad de comparatie. Si nu spun ca alea 3 din vremea mea nu ar fi fost intr-un fel "curve"(chiar daca doar media, nu stiu daca si in realitate), dar sigur erau mult mai salubre, iar vocabularul lor continea mai mult de 30 de cuvinte. The world is changing, vrem nu vrem. Eu sper sa ii ia cineva jucaria lui cici, pentru simplul motiv ca Steaua poate sa produca MULT MAI MULTI bani, decat o face si poate fi folosit ca instrument de facut bani pentru un partid sau altul, pentru o societate sau alta. Evident nu pe fata, asa cu parandaraturi. POATE, atunci, POATE cu un actionariat cu adevarat STELIST care sa promoveze stelismul, si sa insufle asta maselor, ne vom reveni, iar noi vom avea posibilitatea sa ghidam si sa educam. Deocamdata e o lupta surda.
Just my 2 cents.
AndyQ sâmbătă la 11:38
Trist sau nu, asta e ultima sansa. Daca pe vremea protestelor se insista putin mai mult, primeam sprijinul oamenilor importanti din istoria Stelei, a oamenilor influenti... se putea realiza minunea, dar azi, pun pariu ca o sa iara ciumpalacii in strada sa faca protest... impotriva protestului.
Eu inca mai sper ca ne-a Gigi sa devina puscarias cu acte in regula, A.S.A.P.
Conform sondajului "Ce-o sa facem cu Chelsea?" suntem in minoritate:
46.7% din stelisti isi doresc un club curat, mai presus de toate, sau bucurosi ca intra jegul la puscarie.
Ceilalti... d-ale fotbalului si circului.
Vendetta, pai daca aia sunt 75%... eu zic ca un 23-24% sunt neutrii, stelisti fara manifestare... raman doar 1-2% hateri?! cam putini... :)
mariusmihet sâmbătă la 11:53
Legat de aceasta afirmatie si bineinteles de tot articolul in general as avea,daca imi este permis, urmatoarele concluzii:
Nu cred ca succesele vor ingropa Steaua ci mai degraba pe cioban. E imposibil ca aceste succese sa ramana neobservate si cred cu tarie ca mai devreme sau mai tarziu cineva ii va lua Steaua ciobanului. Cum? Cu bani...banii sunt ceea ce il intereseaza pe jeg si asa cum oferta apare cand exista cerere, la fel va aparea cineva care sa vrea aceasta echipa.
Exista precedente, cu siguranta vor mai exista si de ce sa nu speram ca vor "atinge" si Steaua.
Ar mai fi si situatia dosarelor in care se afla condamnatul Gigi, o situatie destul de delicata si care nu va ramane fara urmari. Intradevar e o asteptare insa prea multe nu raman de facut, trebuie sa asteptam si sa speram ca justitia isi va face datoria.
greenyes sâmbătă la 12:01
Si eu m-am bucurat dupa jocul facut de echipa dar mi-a trecut prin cap acelasi lucru expus de tine: cati or sa se gaseasca care sa-i atribuia aluia meritele pentru aceasta victorie???? Ca uite ce face nenea......:(.
In alcelasi timp astia nu-s in stare sa se gandesca ca CE AR FI FOST DACA Steaua era un club normal. Daca in conditiile astea anormale echipa asta tot gaseste resurse sa joace bine, cand din alte interese straine clubului, ala ii lasa de capul lor pe antrenori, pai in conditii normale eram chiar in top!!!
Ai facut intr-un alt articol paralela dintre bolsevism si ce se intmpla la Steaua. Cu multi ani in urma cand im iexpuneam si eu zbuciumul pe aici, am facut oarecum aceasi comapratie cu distrugerea neamului romanesc inceputa dupa 45, mai corect contnuata in mod barbar dupa 45, finizsata dupa 89.
Problema e ca Steaua e distrusa pe fata.
Alta problema e ca nimeni, absolut nimeni din puterea steatului nu misca un deget pentru a face dreptate la Steaua. Dovezi pentru felul in care a fost furata Steaua, cade altfel multe alte cluburi, sunt..dar nu vrea nimeni sa le folsoeasca.
Intr-un fel ajung si la ce a spus Alex. Societatea de astazi a fost si este modelata pentru a da doar reeducati care nu-i intereseaza nimic altceva decat burta, simturile animalice, ce aspiratii spre cai inalte, ce cultura, etc.. Bine, vinavatii principali sunt cei care pun capcanele, astia stand dupa cortina, in umbra.
E dureros ce se intampla si cu Steaua, dar mai ales cu neamul romanesc, ambele trec prin acelasi proces de distrugere, si FOARTE PUTINI IL DETECTEAZA!!!!
Legat de proteste si cauza care a dus la stoparea lor.
De multe ori cand s-a incercat sa se afle de ce au fost stopate, amenitnari, batai, etc. S-A PREFERAT TOT TIMPUL TACEREA. Nu cred ca aceasta tactica e buna.
Lucrurile astea trebuie stiute, dar se prefera tacerea.
Plus, ca nimeni nu si-a asumat barbateste raspunderea pentru cel mai decisiv moment care practic a omorat protestul, venirea lui Piturca. Atunci practic a inceput stoparea protestului, de dragul cui???? Al echipei???? Nu prea cred....cred ca de dragul altor motive dar care nu prea au treaba cu echipa....caterina in tribune si tot ce unii denumesc ultras.....
AndyQ sâmbătă la 12:02
daffy,
asta cu tacerea ma macina si pe mine, dar e alegerea lor, si trebuie respectata, ca ne place sau nu.
mariusmihet sâmbătă la 12:05
E penibil sa vezi asa ceva....insa asta e realitatea, au existat si vor exista mereu astfel de manifestari. Noua "specie" de suporteri e una nascuta de realitatile vietii cotidiene, cu bucurii minuscule traite la TV, hranindu-se cu grobianismul ciobanului, devenit pe rand mesia si profet, model de urmat pentru multi.
Unii gandesc mai profund altii doar de pe capota unei masini...c'est la vie!
drvladyk sâmbătă la 12:39
Cu iluzia asta ma hranesc si eu... Altfel, totul e terminat. Iar 24, am mai spus-o, va fi un blestem care ne va ingropa mai adanc.
tesi sâmbătă la 14:59
Cu adevarat marii stelisti, nu cei care se autointituleaza pe la prieteni sau pe net, ci cei care au facut istoria si gloria Stelei: Iordanescu, nea Imi, Tudorel Stoica, Lacatus, Hagi, Balint, Duckadam, Piturca, Belodedici, Petrescu, Nastase etc. recunosc si Steaua de azi si contributia ciobanului atat la esescuri cat si la realizarile ei din perioada becaliota.
In ochii suporterilor numai parerea gloriilor poate conta si conteaza.
La unison au avut cuvinte la superlativ fata de echipa, mai ales si dupa aceasta calificare. Pana si ultimul mohican al rezistentei fata de cioban, unicul capitan, Tudorel Stoica a avut o interventie la Fotbal Club plina de elogii la adresa echipei, considerand-o ca este deja o mare echipa in spirit, mentalitate, atitudine, daruire si joc. Adica, echipa asta recrutata de cioban si antrenata de Reghe, pe care tot el l-a adus.
Steaua traverseaza acum cea mai prolifica perioada post '89, cand domina autoritar competitia interna si cea externa in care a fost angrenata.
In acest context, vopsirea in negru a ros-albastrului e o doar lupta virtuala cu morile de vant. Vorba aceea: pe afara negru-i gardul, inauntru ... leopardul.
Lari sâmbătă la 16:50
Iar in articolul de mai sus nu se injura niciun jucator si nu se minimieaza niciun merit.
Gyba sâmbătă la 17:14
tesi sâmbătă la 17:47
Iar in articolul de mai sus nu se injura niciun jucator si nu se minimieaza niciun merit.
Am scris eu asa ceva?
Din politete nu te incuscresti, nasesti, te angajezi, colaborezi, ajuti, lauzi etc. Nu mai dau exemple.
Lari sâmbătă la 18:19
Nu intru in detalii.
tesi sâmbătă la 19:14
Daca ai particularizat la Hagi iti spun eu telenovela.
* Hagi il stia din toamna lui 1983, pe cand evolua la Sportul. L-a cunoscut pe cioban prin intermediul familiei si al cunostintelor comune, machedoni.
* Vara lui 1994
Hagi accepta sa-i devina nas de cununie lui Ciobanul.
* Decembrie 2002
Hagi face declara%u0163ii anti-Becali, ca vrea sa ia Steaua. Ciobanul a avut la acea vreme o reactie violenta: "Cine este Hagi sa se bage in aceasta problema? Toata lumea stie ca este slab la minte. Este un oligofren!".
* Vara lui 2005
S-au impacat. Becali ii propune lui Hagi postul de antrenor principal al Stelei, insa Gica a refuzat.
* Vara lui 2007
Hagi accepta oferta lui Becali si preia postul de antrenor principal al Stelei.
* Septembrie 2007
Se cearta, se jignesc si Hagi pleaca.
* In 2011-2012 se impaca iar. Mai mult, incep sa faca impreuna si afaceri in fotbal.
Deci, unde a fost politetea aia de care vorbeai ca nu e impacare?
Lari sâmbătă la 19:49
Ca un exemplu, si Gabi Balint zambea la declaratiile de dupa meci ale lui Becali, desi, cand a fost facut membru de onoare al AISS ne-a spus o groaza de chestii. De care, spre onoarea lui, s-a tinut 100%.
Am avut imensa de onoare de a sta de vorba si cu Tudorel Stoica, iar dumnealui ne-a spus cam aceleasi lucruri ca si Gabi Balint.
Si altii au avut aceleasi lucruri de spus, ca si cei mai sus mentionati.
La Hagi, am spus ca afacerile sunt afaceri, iar asta ar fi trebuit sa te faca sa gandesti si altfel decat "Hagi a spus ca...".
Lucrurile se vad altfel cu ochii celor pe care reflectoarele sunt aprinse 24/7, iar ei SUNT OBLIGATI de eticheta si de statut sa se comporte astfel.
Deci: daca tu crezi ca noua ne face placere sa o dam inainte ca vita-n gard cu niste chestii de amoru' artei, esti liber s-o faci. Doar ca ratezi anumite nuante fie din nestiinta, fie din ignoranta, fie pentru ca munca lui Reghecampf are rezultate pe cat de surprinzatoare, pe atat de gadilatoare de orgoliu.
Ca fapt divers, multi dintre cei care s-au declarat de acord cu articolul de mai sus au fost cat se poate de emotionati in timpul meciurilor cu Ajax. Doar ca vorbim de alte lucruri.
Ca sa nu mai spun ca ai debitat o enormitate cat toate zilele cand ai scris ca "Steaua traverseaza acum cea mai prolifica perioada post '89, cand domina autoritar competitia interna si cea externa in care a fost angrenata" Aceasta afirmatie denota ca nu ai pic de habar de perioada 1992-1998, din NICIUN punct de vedere.
tesi ieri la 02:31
Lari, te pripesti ca fata mare la maritat.
Normal ca Steaua a avut super echipa in perioada 91-98, mai valoroasa decat cea de azi, si a dominat campionatul, a avut prezenta frumoasa si in Europa si la nationala.
Eu am vorbit de dominat competia interna si externa, nu doar una din ele.
In 1992-1998 a castigat detasat vreo grupa CL sau EL/UEFA ? Eu nu stiu!
In perioada de care vorbesti s-a calificat o singura data in primavara europeana. Noiembrie 1992 - Cupa Cupelor: Steaua - Aarhus 2-1 ; 2-3
1992/93 CUPA CUPELOR
T I
Steaua Bucuresti-BOHEMIANS DUBLIN FC 4-0 0-0
T II
Steaua Bucuresti-AARHUS 2-1 2-3
SFERTURI DE FINALA
Steaua Bucuresti-ROYAL ANTWERP 1-1 0-0
* Acum vorbim de a 2-a primavara consecutiva, din cele 10 in peste 65 de ani si trecerea in optimi.
* Acum vorbim de 12 meciuri (NU am pus si 2 cu Chelsea), nu de 6. Aproape un tur de campionat si cu ce echipe !!!!
Prin comparatie, in 2006 a jucat 12 meciuri cu semifinala UEFA cu tot. Acum pentru acelasi nivel va trebui sa joace 18!
* Acum vorbim de o confirmare a jocului, a castigarii detasate a grupei EL si de un mare ecou in Europa. Eliminarea fara drept de apel a Ajax-ului, cu 6 rezerve: Prepelita, Filip, Gardos, Parvulescu, Rapa(venit de la Otelul de din prin parcuri) si Tatu(dupa 9 luni de pauza).
Cu multi jucatori care nu a mai evoluat in Europa pana in sezonul asta si la primele 2 meciuri oficiale din 2013.
E meritul lui Reghe ca i-a pus in euro-vana! :)
Sper ca acum m-am facut inteles ce am vrut sa spun prin acel "prolific"! Daca nu ai inteles e problema ta. :)
Lari ieri la 02:50
3 participari CONSECUTIVE in grupele Ligii Campionilor (unde, in destule meciuri, arbitri precum David Elleray ne-au furat pe rupte), o performanta RARISSIMA, in 1997, la nivel european,
O groaza de jucatori EXCELENTI lansati/promovati de Steaua (vrei si cateva nume sau folosesti singur wikipedia?),
4 Cupe ale Romaniei,
3 Supercupe ale Romaniei,
O conducere PROFESIONISTA, DEMNA si CIVILIZATA (numai pentru atata lucru ar trebui sa-ti fie rusine ca faci o comparatie cu perioada asta)
Defilam in meciurile cu "rivalii" Dinamo si Rapid.
Suporteri care protestau doar pentru ca echipa era invinsa de cele mai puternice forte ale fotbalului european, in Liga Campionilor.
Nu ma astept sa intelegi ceva, mai ales ca am compara pomi fructiferi cu tufe de patrunjel la nivel de competitii, de nivel de joc, de mentalitate.
tesi ieri la 05:56
Sa-ti fie rusine tie ca rastalmacesti. Eu am vorbit numai de echipa, nu si de conducere, unde bati tu campii.
Si ciobanul se lauda in gura mare cu 3 participari consecutive in grupe CL (2006 -2008) dupa 10 ani de seceta si tot RARISSIME(vorba ta) in Europa ... Dar eu nu despre asta am vorbit. Nici macar nu am amintit.
Ok. Bine ca esti tu un munte de intelesuri si desteptaciune. Ghinionul tau e ca respiram si noi, astia mai prosti, din acelasi aer cu tine. Asta e! :)
AndyQ ieri la 11:48
asta e tot ce ne mai ramane, sa speram ca o "forta" externa o sa-l ascunda pe cioban, pentru ca stelismul nu poate face asta, nu vrea s-o faca, sau nu e curios s-o faca.
Stelistii, ca sunt suporteri, foste glorii, oameni influenti sau elvetieni... nu-si bat, sau nu-si mai bat capul.
Indiferent cine l-ar succede pe cioban, n-are cum sa fie mai rau. E ca si cum ai spune ca exista unu' mai rau decat diavolu' si doamne feri' sa-i ia locul.
Stau stelistii si se uita la javre sau milogi si ii apuca spaima, ca n-a vrut nimeni sa investeasca in respectivele falimente.
Steaua e Steaua, nu rapid, nici Dinamo. Am mai spus-o: Steaua e un brand de o valoare inestimabila, din care, un profesionist cu o echipa manageriala beton, ar face o super masina de facut bani, incepand cu o academie de fotbal si terminand cu vanzarea produselor de promovare.
A spus-o si Tiriac la "dupa 20 de ani", citez: Steaua e un brand, care nu s-a inventat in 2013, nici in '95, nici in 85. Steaua e un brand prin prisma istoriei ai a trecutului ei.
Tiriac e un dinamovist desavarsit, dar un afacerist de rasa, care vede potentialul unei afaceri.
Doar un prost si-un ignorant ar crede ca nu exista viata pt. Steaua dupa cioban.
Lari ieri la 13:16
Eu am facut o comparatie completa intre cele doua perioade, nu numai acolo unde-mi convine, ori nu.
Cum sa fie 3 calificari consecutive in Liga, in perioada 2006-2008 o raritate pentru fotbalul european, bai, baiatule? Pana si Rosenborg statea mai bine ca Steaua la capitolul ala in anii 2000, daca tot esti incapabil sa folosesti wikipedia.
Evident ca cele 3 calificari in Liga sunt o performanta imensa pentru fotbalul romanesc, indiferent de perioada, mai ales ca ele au fost obtinute pe teren, nu in urma unor titluri controversate de campioana a Romaniei.
Numai ca ce ratezi matale este modul in care a fost construita acea echipa, iar Ala a avut merite marginale.
SOMN USOR!
Nu ma consider mai destept ca nimeni, doar ca statisticile si faptele sunt cele expuse de mine.
Nu mai pierde timpu' cu ironii de clasa a doua, trimestru' 2, si pune mana sa te informezi despre ce a insemnat Steaua cu adevarat. Spun asta, pentru ca vorbesti de perioada asta de parca nimic asemanator nu a mai existat.
Pe vremuri, stelistii erau nervosi ca ne bateau alde Atletico Madrid, Borussia Dortmund si Juventus Torino - cu niste jucatori incredibili - acum facem dans in juru' focului ca ne calificam impotriva unora ca AEK Larnaca, Maccabi Haifa, Molde, ori FC Copenhaga si uitam cat a borat Ala pe noi.
Ma grabesc sa spun ca ce s-a reusit contra Ajaxului a fost o performanta remarcabila, obtinuta nu stiu cum de Reghecampf si de jucatori. Asta nu poate sterge atatia ani de umilinte dintre cele mai diverse.
Adrian ieri la 13:33
Nu m-as grabi sa numesc meciul cu Ajax o performanta remarcabila. Nu in conditiile in care Plzen distruge pe Napoli si Celtic bate pe Barcelona. In fotbal totul e posibil.
Eu nu vad si nu am vazut niciodata un singur meci drept performanta. Pentru mine performanta e data de evolutia unei echipe pe o perioada mai lunga de timp:
1. Cele 3 calificari consecutive in CL.
2. Sezonul in care am ajuns in semifinalele Cupei UEFA.
3. 23 de titluri.
etc.
Sezonul asta a fost bun cu Steaua. Desi au existat si multe momente in care s-au vazut bine de tot lipsurile echipei, lipsuri care ar putea sa faca mult rau pe viitor.
Ma refer aici la eliminarea din cupa, meciul pierdut cu Vaslui, meciul cu Brasov, cel cu Stuttgart. Steaua depinde de executiile unor jucatori(3-4). Daca ei prind o zi proasta, echipa pierde. Pana acum Reghe a avut noroc ca acesti jucatori au fost intr-o forma destul de buna. Dar ce va face dupa ce acestia vor fi vanduti de cioban?
Chiriches, Rusescu, Adi Popa, Chipciu, cam atat.
Ar fi, poate, Gardos, Georgievski si Adi Rocha(mie mi-a placut de astia 2). Dar fara astia 4 de mai sus, echipa e moarta.
Mi-ar placea sa ii vad folositi mai mult pe unii tineri jucatori ca Filip si Iancu. Cel din urma e cu siguranta mult mai bun decat Tatu sau Nikolic. Daca va fi tinut rezerva deampixu luni intregi, o sa avem un nou caz Ochirosii.
Din punctul meu de vedere Steaua nu are o fundatie foarte solida acum. Sta pe un varf de ac si sunt foarte multe lucruri care se pot intampla si care sa o faca sa se prabuseasca.
Bine, cei mai multi dintre suporterii "adevarati" nu se gandesc la asta. Ei traiesc clipa, ii doare-n cot de viitor. Cat merge treaba, merge. Cand nu mai merge, se vor face din nou protestatari, ca e cool.
Lari ieri la 13:47
Din acest motiv am afirmat ca eliminarea unei asemenea echipe, in urma unui joc socant de bun, dupa parerea mea, este o performanta remarcabila.
Cu toate astea, ai dreptate ca insusi termenul de "performanta" presupune o anume strategie pe termen cel putin mediu (antrenamente de buna calitate, alimentatie adecvata, conducere tehnica si administrativa de un anume tip, etc, etc, etc). Asta pentru ca, daca mi s-ar da mie, de exemplu, pe mana FC Barcelona, normal ca as da-o de gard. Sau, un alt exemplu, "U" Cluj nu ar fi facut nimic impotriva Ajaxului, desi sunt convins ca jucatorii aia si-ar fi dorit din toata inima sa sparga norii. Steaua a ajuns sa-i elimine pe olandezi pentru ca a fost pregatita foarte bine, fara discutie.
Cat despre actuala echipa a Stelei, prefer sa nu intru in detalii. Ca de obicei, mai devreme sau mai tarziu, Ala "va rezolva" problema. Si, vorba unei foste imense glorii, nu-mi fac iluzii, ca nu am deziluzii.
Marturisesc, totusi, ca sunt extrem de curios de modul in care a reusit Laurentiu Reghecampf sa se descurce cu Ala. E primu' care misca lucrurile cu adevarat la echipa, dupa Olaroiu. Si sper, pentru viitorul lui, sa fie personalitatea lui la mijloc, nu alte "minuni".
AndyQ ieri la 15:24
Acest avorton al incompetentei, prostiei si infractionalitatii, isi asuma fiecare reusita a echipei, iar esecurile sunt puse in carca staffului tehnic.
Cam la fel sta treaba si cu elvetienii: cand Steaua castiga, sunt pe toate gardurile, iar atunci cand echipa pierde se ascund mai bine decat sobolanul de uliu.
Cum spunea si Adrian: situatia de la Steaua e subtire rau, iar un eventual dezechilibru ajutat de ghinion o sa-i trimita la culcare mai repede decat gainile.
OT: felicitari poloistilor ros-albastrii pt. victoria frumoasa, muncita si extrem de importanta, in dauna javrelor de apa dulce.
tesi ieri la 15:31
Diferenta dintre noi este ca eu vorbesc doar de echipa, jucatori si antrenor, iar tu judeci totul numai prin cioban.
Fotbalistic, tu traiesti numai din trecut pentru ca refuzi apriori orice din prezentul Stelei din cauza oierului.
Daca nu era ciobanul la Steaua, discursul tau despre echipa si ce a facut ar fi fost altul. Al meu ar fi fost la fel! Asta face diferenta de percetie si grad de intelegere dintre noi.
Rolul si misiunea ta este sa obturezi tot ce e si bine si sa ingrosi ce e rau sau pare rau.
Ca in titlu, sa dai cu negru peste tot. Dar asta e treaba ta.
Treaba mea este doar cand ma iei de sus nejustificat. Atat!
Lays ieri la 15:51
drvladyk ieri la 16:31
AndyQ ieri la 16:31
sa inteleg ca din moment ce treaba lui Lari e sa arate doar ce-i rau, a ta e sa arati doar ce-i bine!? Sa traim ROZ!? sa-l ignoram pe cioban, la dracu sa-l ia! echipa merge bine, ah!? Ce-o sa faci cand merge rau!? O sa critici doar banca tehnica si jucatorii, sau o s-o faci prin prisma intitulata cioban, precum Lari?!
Pai si daca o faci prin cioban, mai stau in picioare afirmatiile tale de acum, cand totul este ROZ si poti sa-l ignori pe jeg!?
Cam asta deduc eu din afirmatia ta. Mai devreme sau mai tarziu o sa vad scris in textul tau despre cioban... nu acum, ca viata-i ROZ, dar nici nu e departe momentul.
Faptul ca vorbesti doar de echipa, jucatori si antrenor imi spune un singur lucru: "eyes wide shut!"... daca-ti zice ceva chestia asta.
Consistenta... mama ei!
drvladyk ieri la 16:33
Ca in titlu, sa dai cu negru peste tot. Dar asta e treaba ta.
Aici ai dat cu bata-n balta, Lari e mai moderat si mai diplomat decat multi de pe aici care latram anticioban. Uneori mai moderat decat mi-as dori eu
Alex ieri la 16:40
Dupa Azzido vandut, Lari obtuz si nediplomat.
Tot ce am spus mai sus despre schimbarea mentalitatilor si a peisajului "suporteristic" este sustenabila doar prin asta.
Sa fie bine ca sa nu fie rau!
AndyQ ieri la 16:45
Lays ieri la 16:47
drvladyk ieri la 16:50
Scuze Alex, dar la ce te asteptai? E site al suporterilor stelisti, nu? Asta e nivelul suporterului stelist de azi, pestele de la cap se impute. Conducerea Stelei, si implicit imaginea promovata, care exprima esenta prostului gust, a manelismului si cocalarismului si parvenitismului si etc, asta atrage. Ce vrei sa atraga, intelectuali? Astia umplu Mall arena in marea majoritate, niste copii semianalfabeti care habar nu au de istorie, de Ghencea, de onoare etc.
Ps la faza cu Azzido ma simt si eu nitel( si nu-mi face placere), caci si eu l-am acuzat acu ceva vreme, bine nu l-am facut vandut, dar l-am acuzat ca s-a sucit oarecum. Si a facut asta Azzido, de ce e treaba lui, nu imi permit nici sa il intreb de ce nici sa ii judec motivele, dar s-a simtit o schimbare si de aici anumite acuze. Cu Lari e altceva, a aberat pustiu ala rau di tat
Lari ieri la 17:03
Diferenta dintre noi este ca eu vorbesc doar de echipa, jucatori si antrenor, iar tu judeci totul numai prin cioban.
Eu am o privire de ansamblu a ceea ce a fost Steaua, cum a ajuns acolo si cum a ajuns in grota. Pentru tine, Steaua e doar o suma de rezultate.
Eu tin cu Steaua inainte sa castige CCE, in '86, inainte sa inteleg ce a insemnat acel moment. Pentru mine, ca si pentru altii, IN PRIMUL RAND, e o stare de spirit.
Am dat numeroase exemple de succese din anii dupa 2003, dar, XRay, vad ca nu ti-ai schimbat obiceiul: debitezi aceleasi ineptii, chiar si daca ti se dovedeste contrariul. Chiar si daca ti se raspunde la obiect, tot o iei pe aratura.
XRay, ai timp si de afaceri, si de stat pe net pana dimineata si de ghicit in ghioc de stii tu ce-as fi zis eu DACA?
"Argumentul" cu "asa ai fi zis si daca" este de-un penibil deosebit. Si eu as fi vorbit diferit DACA mi-ai raspunde la argumentele alea cu "6 titluri consecutive, 4 Cupe", etc, etc, etc si nu m-ai acuza ca traiesc in trecut si ca ... (ce prostii ai scris)
Ca in titlu, sa dai cu negru peste tot. Dar asta e treaba ta.
Treaba mea, ca redactor al sitului, este sa ma asigur, Xray, ca se discuta argumentat. Iar argumentele mele, ca TRECUTUL este NET SUPERIOR prezentului, sunt zdrobitoare. Tu nu ai argumente, ai clone, soparleli si ironii.
Raspunde-mi la alea cu "6 titluri consecutive" si raspund cat se poate de civilizat.
AndyQ ieri la 17:10
Si-mi iau si belet la viaipi, pt. meciul cu Celsi, sa face si ne-a Gigi 100 de oiro, ca ye grele cu puscariile astea!
L.E. Ptiu!!! drace! si scriptu' siteului tine cu Jordi Oiero, daca ii scriu numele cu g mic... mi-l face g MARE.
Lays ieri la 17:16
Nu cred ca tesi e xray, pentru ca fosta lui clona, Arhimede, a fost banata prin noiembrie si tesi e inregistrat in februarie (l-am verificat mai devreme, caci si mie mi s-au activat simturile ).
AndyQ ieri la 17:25
drvladyk ieri la 17:28
Nu cred ca tesi e xray, pentru ca fosta lui clona, Arhimede, a fost banata prin noiembrie si tesi e inregistrat in februarie (l-am verificat mai devreme, caci si mie mi s-au activat simturile ).
Lari ieri la 18:13
Nu cred ca tesi e xray (...)
Sunt pe acest site din 2004 si doar XRay innoada "argumentele" la modul ala. Si crede-ma ca am discutat in contradictoriu, de-a lungul timpului, pe teme diferite si cu persoane cat se poate de diferite, de la Marius la THE RADICAL, de la Alex la Mihai.
Nu ma intereseaza sa caut IP-uri, pentru ca folosea inca de acum cativa ani d-alea dinamice.
tesi ieri la 19:08
Raspunde-mi la alea cu "6 titluri consecutive" si raspund cat se poate de civilizat.
Ti-am raspuns cat se poate de clar si civilizat. Citeste bine la comm 18. Se vede treaba ca l-ai sarit o data cu mustarul:
" Normal ca Steaua a avut super echipa in perioada 91-98, mai valoroasa decat cea de azi, si a dominat campionatul, a avut prezenta frumoasa si in Europa si la nationala.
Eu am vorbit de dominat competia interna si externa, nu doar una din ele..." ... si apoi am argumentat parerea mea cu date.
Citind ce ai scris tu, nu pot sa spun acelasi lucru despre tine. Pur si simplu m-am crucit! Ai deschis dialogul cu Hagi si ai ajuns la mine cu atac la persoana. Civilizat si argumentat, domnule redactor, nu?
Nu te mai obosi sa-mi raspunzi "civilizat". Vorba ta, "somn usor"!
drvladyk ieri la 19:10
Lari ieri la 19:41
Nu, taticu', discutia a pornit de tampeniile tale si ti le enumar INCA O DATA:
1. "Steaua traverseaza acum cea mai prolifica perioada post '89".
2. "Toti cei pe care i-a jignit ciobanul si i-au aparat suporterii, s-au impacat cu el. De la nea Puiu la ... Hagi", de parca despre asta se vorbeste in articol. Tu nu esti prost, esti cat se poate de rau intentionat, asta e problema.
In articol e vorba despre viitorul clubului cu 2gi la carma si prezinta opinia autorului despre ce poate insemna, in plan larg, succesele Stelei cu Ala patron.
NU SE POMENESTE NIMIC despre impacarea Aluia cu mai stiu eu cine.
NU SE POMENESTE NIMIC despre jocul echipei din returul cu Ajax.
Prin urmare, desi am inteles foarte bine unde bati si ti-am explicat "care-i faza", matale imi faci povestea dintre Hagi si 2gi. E IRELEVANTA, pentru ca TOATA MASA suporterilor a fost alaturi de Hagi cand a preluat Steaua si la sutuirea sa. Iar eu ti-am spus ca "afacerile sunt afaceri", adica: interesul lui Hagi a fost sa-si acopere imensele datorii la banci, dar si sa le asigure jucatorilor un viitor solid, nu doar un transfer de senzatie, pe moment.
Dupa care te-ai facut de ras comparand anii '90 cu perioada 2gi si insisti sa spui - cu unicul argument al celor 2 primaveri - ca prezentul este superior, desi eu ti-am prezentat un TABEL cu FAPTE. La care NU AI RASPUNS CU NIMIC.
Si, cand a venit vorba de conducere, m-ai acuzat ca-ti rastalmacesc vorbele, desi acest aspect din viata unei echipe este esential. Si FIX ASTA SE REPROSA IN ARTICOL: faptul ca PROSTESTELE la adresa Aluia NU au pornit de la rezultate, ci de la COMPORTAMENT.
Si mai clar: articolul de mai sus era despre conducere, tu ai vorbit despre rezultate. D-asta esti facut in toate felurile de altii.
Iar tu ai inteles bine asta, d-asta mi-a casunat pe tine. Ca ma doare-n cot de faptul ca altii au senzatia ca perioada asta este superioara, ori nu, anilor '90, ori oricarei alte perioade din istoria clubului.
Si ca sa te mai lamuresc cu ceva, ca aveai chestia asta si-n trecut: consider, spre deosebire de alde Gandalf, Adrian, Alex, Drvladyk, MoWeed si multi altii, ca astfel de articole, desi corecte in esenta, nu fac bine pe termen lung si ca ar trebui sa "ne pierdem timpul" cu articole mai educative.
Dar asta avem, cu asta lucram.
P.S. Dac-ai stii tu, XRay, cate suturi mi-am luat in trecut, din cauza ta, ca "hraneam trollul". Si bineinteles ca Alex a fost la datorie imediat sa-mi traga o castana pe tema asta...
ENDer ieri la 20:24
si Lari are dreptate. tesi asta e xray. nu comentez des, dar citesc comentariile voastre si tesi asta pute rau de tot a xray: Stie sa vb, il uraste nespus pe cioban, dar il ignora (merita cei 11 baieti, antrenorul, titlul, etc) si o intoarce ca la Ploiesti.
drvladyk ieri la 20:26
AndyQ ieri la 21:13
Andreea 25.02.2013@12:54