14-01-13

Nişte ţărani. Scurt comentariu de antropologie a peluzei

Nu, nu are legătură cu trilogia ţărănească. Are legătură cu una orăşenească, cu fotbalul, cu suporterii, cu galeriile. În accepţiunea mea, galeria înseamnă un grup organizat de suporteri care participa la meciurile de fotbal cu scopul de a-şi manifesta vocal şi violent ataşamentul faţă de club şi care a creat în interiorul său un set de norme, reguli, valori care ghidează comportamentul social al membrilor săi.

Aceste norme, reguli, simboluri, valori şi comportamente formează cultura Ultras. Am observat ca galeriile echipelor din provincie suferă de complexul “ţăranului”. Că mulţi suporteri fac deplasări în Capitală doar pentru a le spune rivalilor stelişti, dinamovişti sau rapidişti că ei nu sunt “ţărani”.

Ca şi cum ar purta un stigmat, aceştia simt nevoia de a infirma această prejudecată. Sunt oamenii care îi numesc “ţărani”chiar şi pe cei care susţin aceeaşi echipă ca şi ei, pe aceia care nu mai au 20-30 de ani, pe cei care nu au auzit de “Burberry”, de “Lonsdale” sau pentru care marca “Lacoste” nu înseamnă nimic altceva decât o broderie cu un amărât de crocodil. Pe cei care nu îşi aleg în peluză un loc pentru a vedea un meci, pe cei care simt să se manifeste altfel decât ei.

Cuvântul “ţăran” a căpătat un nou sens în peluză. În lumea ultras, ”ţăranul” poate fi definit ca fiind orice individ pentru care normele, valorile şi simbolurile la care se raportează din punct de vedere comportamental sunt în antiteză cu cele ale subgrupului de suporteri autodenumit “galerie”.

Astfel, iau naştere mai multe tipuri de “ţăran” printre care - ţăranul suporter de capitală, ţăranul suporter de oraş de provincie, ţăranul suporter nonviolent, ţăranul suporter de tribuna a II-a.

Dar asupra acestei tipologii voi reveni cu altă ocazie…

Răzvan Papasima