29-12-12

Nu-i un eseu despre orbire

Cand Becali a inceput violul public, unii au intors capul si au preferat sa ignore, iar altii au denuntat, in diferite forme, perversiunile care aveau loc.

Cei care au ales sa ignore din start sunt indivizi absolut onesti, liniari in ignoranta lor. E greu sa le reprosezi ceva. Greu si, mai ales, inutil. Consecintele care s-au nascut pe urma ignorantei lor sunt teribile, dar oamenii nu pot fi acuzati pentru optiunea lor, pentru ca ei nu au avut, de fapt, optiune. Atat au putut intelege, pe baza acumularilor de pana atunci – atat au facut.

Cei care au denuntat atrocitatile au facut-o pentru ca, spuneau ei, reprezinta o datorie generate de ceea ce simt. Spuneau ca raul nu poate invinge atata timp cat oamenii buni il arata ca atare. Si se straduia sa arate, unii dintre ei cu destule sacrificii personale, ca raul e rau. De ce e rau, ce trebuie facut, cum poate fi facut, care e binele aparat. Se straduiau se arate delimitarea lor neta, principiala, de rau, adica se straduiau sa creeze si sa sustina reflexii ale binelui.

Mai incoace, multi dintre ei au intors capetele si au inceput sa ignore, dar nu liniari in ignoranta lor, ci cvasi-duplicitari in ambivalenta, dublu-limbaj, dublu-standard. Toate alea cu “rau-bine”, “principii si valori” s-au facut nevazute, ca si cum n-ar fi fost. Nu s-au facut nevazute din senin. Nu au incetat de la sine, si nici nu s-au estompat gradual. S-au facut nevazute brusc, atunci cand au inceput sa se umple niste burti, niste orgolii, niste muschi.

Consecintele care se nasc de pe urma acestei actiuni de translatare in masa a caracterului tuturor care s-au petrecut pana acum, a caracterului “raului” denuntat pana mai ieri, a “reconsiderarii” valorilor si principiilor, adica transformarii violului cu perversiuni in dragoste liber-consimtita – laudata, aplaudata si sustinuta in grup – sunt infinit mai profunde decat cele nascute in urma unei aderari automate la grupul celor care au intors onesti capul inca de prima data. Tudor Musatescu ar fi spus ca “minciuna premeditata nu mai e chestie de fantezie, e chestie de caracter”.

Adica, decizia constienta de a arata – prin fapte neechivoce – ca negru e alb, dupa ce ani in sir ai sustinut material si predicat inversul, sau ai aderat, in varii forme, la grupuri care sustineau inversul, si, mai mult, incercarea de a-i prosti pe toti cei care au impertinenta de a puncta intrarea pe contrasensul asta al logicii si minimei moralitati, dar mai ales, lovitura teribila data cauzei aparate, nu sunt chestii de optiune, libertate personala, fantezie sau fatalitate. E exclusiv o chestie de caracter.

Nu Ana Pauker, Chisinevschi, Pantiusa, Rautu, Pauker si altii ca astia au validat ce-a urmat, pentru ca nici nu puteau s-o faca, oricat s-ar fi strofocat. Au facut-o Sadoveanu, Calinescu, Joja, Titeica, Parhon, Petrovici, Iordan, Arghezi si altii ca ei, validati ca fiind constiinte de ceea ce facusera pana atunci.

Asta nu-i eseu despre orbire. E un eseu despre cotire. Un eseu despre cordire.

Filip Pindean